Whiplash – printre cele mai bune filme din ultimii ani
Nu-mi aduc aminte să fi văzut recent un film atât de simplu, tulburător și intens precum „Whiplash” (Pleasna). Aproape că îmi este ciudă că a fost turnat în același an cu „Birdman”. Una din cele două producții nu va primi Oscarul pentru cel mai bun film. Dacă amândouă vor rata premiul mult râvnit o să #%@*# în Oscarul lor.
Whiplash a fost regizat de Damien Chazelle. Da, nici eu nu am auzit de el până acum. Tipul are doar 30 de ani și până acum a scris scenarii pentru mizerii precum „The Last Exorcism Part II”. Bine că s-a lăsat de horror și s-a apucat de musicaluri.
Filmul îl are în prim plan pe Andrew Neimann (Miles Teller) – student la Shaffer, una dintre cele mai bune școli de muzică din SUA. Andrew e toboșar de rezervă în formația de jazz a școlii iar dorința de a se perfecționa îl determină să exerseze non-stop. Este descoperit de neconvenționalul profesor Terence Fletcher (J.K. Simmons) iar de aici încolo asistăm la o relație nevrotică între student și mentorul său. Cu izbucniri vulcanice și cu un limbaj demn de un pușcăriaș, Fletcher scoate untul din elevii săi, impunându-le să se autodepășească.
Coloana sonoră din Whiplash e fantastică. Tobele mi-au adus aminte de Birdman dar acolo avem tobe doar ca decor muzical, pe când în Whiplash tobele scăldate în sânge parcă reușesc să prindă viață la un moment dat.
Filmul e bine regizat. Excelent chiar. Însă nu îmi dau seama cum. Tipul ăsta, Damien Chazelle, nu a făcut nicio brânză până acum. E drept că-i tânăr însa nu-mi explic saltul de la The Last Exorcism la această capodoperă.
În ceea ce privește prestația actorilor, e nedrept să nu-l laud pe J.K. Simmons. Cred că a făcut unul dintre cele mai bune roluri ale sale. A jucat pur și simplu magistral, dând culoare și putere personajului-cheie.
După finalul filmului am avut nevoie de câteva minute bune să-mi revin. Eram buimăcit. Aproape că nu știam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat am auzit de afară zgomotul unei rable defecte și m-am uitat curios pe fereastră, mintea mea confundând respectivele semnale acustice cu un solo de tobe.
Whiplash nu e doar un musical sau un film despre jazz. E o tulburătoare lecție de viață. Un film care te face să-ți pui nelipsitele întrebări despre rolul și menirea ta ca individ. Despre cât de departe ești dipus să mergi pentru a-ți îndeplini aspirațiile.