Umbra – Ismail Kadare. O excursie în Albania comunistă

kadareMă aflu la a doua experiență cu Ismail Kadare. Prima, „Generalul Armatei Moarte”, a fost o experiență plăcută, mi-a plăcut stilul scriitorului albanez și am promis că o să-l explorez așa cum se cuvine, mai ales că am citit câteva critici elogioase la adresa sa pe alte bloguri literare.

În „Umbra” am întâlnit un alt Ismail Kadare, nu atât de detașat precum în „Generalul Armatei Moarte” și nici pe jumătate la fel de macabru, ci mult mai light, sau cel puțin așa mi s-a părut mie.

Acțiunea din Umbra se petrece în timpul regimului comunist din Albania, înfățișându-ne în prim plan un cineast ratat ce a studiat la Institutul de Cinematografie de la Moscova ce beneficiază, pe fundalul dorinței conducătorilor albanezi de a evidenția că țara lor nu e chiar atât de izolată pe cât se zvonește, de privilegiul vizitelor in Paris.

Nefăcând mai nimic nici în țară și nici în excursiile sale prin Paris, grație intervențiilor unui unchi nomenclaturist sus-pus, cineastul nostru ratat freacă duda prin Paris, încercând fără succes să prindă în mrejele sale o pariziancă. Doar că stângăciile sale și dorința arzătoare “de a sădi sămânța barbară în vaginul civilizației” îl fac să se precipite și să dea greș de fiecare dată. Iar mai apoi, atunci când prietenii săi ascultă cu înfrigurare povestea unui nou eșec, aceștia reușesc cu greu să-și ascundă dezamăgirea, bietul cineast ratat simțind că pe umerii săi atârnă toate visele și speranțele bărbaților albanezi care nu se pot bucura de privilegiul de a întâlni alte femei decât albaneze.

Doar că tânărul cineast, sensibil și emotiv, nu dorește doar să se achite de această sarcină, ci, îndrăgostindu-se de frumoasa Silvaine, o cineastă ratată din Paris, se înhamă la o iubire imposibilă.

Toate acestea fuseseră de fapt previzibile. Tulbure, atât cât imi permitea creierul meu înecat în alcool, mi-am amintit de indiferența mea față de femei la Paris, încercările disperate de a mi-o explica, mie și prietenilor din țară, precum și absența oricărei emoții înainte de prima mea întâlnire cu Silvaine la Aux Deux Magots.

Umbra este un roman politic, fără să vorbească însă fățiș despre politică. Deși pune în prim plan o poveste de dragoste, Kadare ne vorbește de fapt despre suferințele poporului albanez din timpul regimului comunist, despre diferențele dintre două lumi – Europa occidentală și cea comunistă. Cu un personaj ce își împarte viața între două orașe – Paris și Tirana, dar care a ales să trăiască cu adevărat în capitala Franței și doar să încerce să supraviețuiască în capitala țării sale și să numere nervos zilele până la următorul zbor , nu am putut să nu mă gândesc la o paralelă cu România ceaușistă. Dar cum am trăit doar șase luni de zile în timpul lu’ nea Nicu, nu pot decât să fac o comparație doar din cele auzite și citite de pe la alții.

Cum să-i explic că eu eram aici împreună cu speranțele, cu dorințele, cu temerile, cu blândețea și cu disperarea a mii de oameni și că ea nu este doar o franțuzoaică tânără, Silvaine, ci femeia biblică, o dimensiune a imposibilului, un vis frumos născut dintr-un somn tulbure, pe care eu, sfidând legile firii, aș fi vrut să mi-l însușesc și să-l readuc la viață?

Deși nu se ridică la nivelul scriiturii din “Generalul Armatei Moarte”, Umbra a reușit să mă impresioneze într-o oarecare măsură, și asta mai ales grație subiectului abordat, dar nu am de ce să nu recunosc că nici stilul nu m-a dezamăgit.

Umbra poate fi cumpărată online de pe elefant.ro sau libris.ro.

*foto

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *