Topul celor mai bune cărți pe care le-am citit în prima jumătate a anului

Pentru că s-a cam dus pe apa sâmbetei prima jumătate din 2015 și am observat că oamenii încep să își facă tot felul de bilanțuri (câți bani au cheltuit, câte beri au băut, câți mici au mâncat etc), m-am gândit să fac și eu un fel de top al celor mai bune zece cărți pe care le-am citit anul acesta, până acum.

Nu am stat să număr exact câte cărți am citit de la începutul anului (da, am cont pe goodreads.com dar nu prea m-am ocupat de el), cred că numărul este cam de patruzeci și un pic. Țin minte că la începutul anului mi-am propus un obiectiv de o sută de cărți pentru 2015, dar puțin îmi pasă dacă o să ating sau nu această cifră atât timp cât o dau peste cărți bune.

1. Clopotul de sticlă – Sylvia Plath

Am citit cartea pe la începutul anului, m-a marcat extrem de mult și mă tentează foarte mult ideea să citesc Clopotul de sticlă și în limba engleză, chiar dacă nu am citit prea multe cărți în engleză la viața mea. Adică am citit doar una de povești pentru copii prin liceu, obligat de profa mea de engleză de atunci.

2. Adevărata viață a lui Sebastian Knight – Vladimir Nabokov

Înainte de acest roman am mai avut două experiențe cu Nabokov: Lolita și Invitație la eșafod. Dacă prima carte mi-a plăcut în mod deosebit, cea de-a doua m-a lăsat în ceață, așa că eram cam nesigur în ceea ce-l privește pe Nabokov. Cineva mi-a recomandat însă Adevărata viață a lui Sebastian Knight, primul roman în limba engleză al rusului, dacă nu mă înșel, iar acum, dacă mă gândesc mai bine, cred că prefer chiar această carte în detrimentul Lolitei.

3. O experiență personală – Kenzaburo Oe

Kenzaburo Oe e cea mai mare descoperire a mea din 2015. Am citit pe la începutul anului O viață liniștită, stilul autorului nipon m-a captivat instant și, cum eu am o slăbiciune pentru poveștile mai întunecate sau deviante, mi-a fost imposibil să nu mă regăsesc în Bird, personajul principal din O experiență personală.

4. Peștera – Jose Saramago

Citisem anterior de la Saramago Eseu despre orbire, eram familiarizat cu stilul portughezului, prin facultate am fost terorizat de Platon și al său mit al peșterii, dar Peștera tot a reușit să mă impresioneze în mod plăcut.

5. Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

Am auzit atâtea despre cartea asta de-a lungul timpului de mi s-a acrit și am decis într-un sfârșit că ar fi cazul să o citesc, măcar să mă dau mare și să încerc să agăț tipe, combinându-le că Atticus Finch ar fi modelul meu în viață. Ei bine, tipe nu prea am agățat cu romanul lui Harper Lee, dar mai am timp. Plus că cică baba mai scoate un roman zilele următoare.

6. Stoner – John Williams

Blogosfera a bubuit anul acesta cu Stoner. Și pentru că bloggerii literari lăudau la unison acest roman care s-a odihnit timp de 50 de ani pe raftul capodoperelor nedescoperite, nu am răbda ca eu să fiu cel mai prost din curtea școlii și am pus mâna pe carte. Stoner m-a bulversat complet, m-a făcut să îmi pun zeci de întrebări, aproape că mi-a creat insomnii, așa că nu se putea să nu îl includ în topul celor zece.

7. Templul de aur – Yukio Mishima

E primul roman de Mishima pe care am avut onoarea să îl citesc. Recunosc că nu prea mă duce capul să zic multe despre el ca nu cumva s-o dau în bălării jenante. După ce citești unele cărți chiar rămăi fără cuvinte fiindcă le-ai regăsit pe toate în interiorul copertelor.

8. Laur – Evgheni Vodolazkin

Laur e un alt roman care a făcut ceva vâlvă anul acesta prin blogosferă; mie mi-a plăcut mult subiectul cărții, modul în care au fost creionate personajele, stilul – adică aproape tot.

9. Sorgul Roșu – Mo Yan

Cred că Sorgul Roșu e cea mai dură carte pe care am citit-o până acum. Nici Palahniuk cu toate scârboșeniile sale nu se apropie de stilul cu iz de viscere putrezite al chinezului. Dar spre deosebire de Palahniuk, Mo Yan nu și-a propus doar să șocheze ci și-a îmbrăcat proza într-o frumoasă poezie plină de semnificații mitice.

10. Complexul lui Portnoy – Philip Roth

Nu pot să nu remarc cât de al naibii de bine scrie Philip Roth. Da, Complexul lui Portnoy nu e chiar genul de carte pe care s-o citești să te relaxezi ca mai apoi să te plimbi în mall, să bei un cocktail cu umbreluță și să zâmbești tâmp, dar cum eu nu prea merg prin mall-uri nu am avut chiar așa de multe de pierdut. Am zis cât de bine scrie Roth? Da, parcă am zis, oricum, al naibii de bine scrie Roth ăsta.

Topuri interesate am văzut și la Ema și Gabriel. La voi cum stă treaba? Băgați măcar un top 3 dacă vă doare mâna să scrieți mai mult.

PS: Anul acesta am citit și Amintiri din casa morților dar mi-e frică să atribui o notă sau un loc lui Dostoievski, ca nu cumva, Doamne feri, să mă trăznească ceva în timp ce îmi beau liniștit apa minerală.