Topul celor mai bune cărți pe care le-am citit în prima jumătate a anului
Pentru că s-a cam dus pe apa sâmbetei prima jumătate din 2015 și am observat că oamenii încep să își facă tot felul de bilanțuri (câți bani au cheltuit, câte beri au băut, câți mici au mâncat etc), m-am gândit să fac și eu un fel de top al celor mai bune zece cărți pe care le-am citit anul acesta, până acum.
Nu am stat să număr exact câte cărți am citit de la începutul anului (da, am cont pe goodreads.com dar nu prea m-am ocupat de el), cred că numărul este cam de patruzeci și un pic. Țin minte că la începutul anului mi-am propus un obiectiv de o sută de cărți pentru 2015, dar puțin îmi pasă dacă o să ating sau nu această cifră atât timp cât o dau peste cărți bune.
Am citit cartea pe la începutul anului, m-a marcat extrem de mult și mă tentează foarte mult ideea să citesc Clopotul de sticlă și în limba engleză, chiar dacă nu am citit prea multe cărți în engleză la viața mea. Adică am citit doar una de povești pentru copii prin liceu, obligat de profa mea de engleză de atunci.
Înainte de acest roman am mai avut două experiențe cu Nabokov: Lolita și Invitație la eșafod. Dacă prima carte mi-a plăcut în mod deosebit, cea de-a doua m-a lăsat în ceață, așa că eram cam nesigur în ceea ce-l privește pe Nabokov. Cineva mi-a recomandat însă Adevărata viață a lui Sebastian Knight, primul roman în limba engleză al rusului, dacă nu mă înșel, iar acum, dacă mă gândesc mai bine, cred că prefer chiar această carte în detrimentul Lolitei.
Kenzaburo Oe e cea mai mare descoperire a mea din 2015. Am citit pe la începutul anului O viață liniștită, stilul autorului nipon m-a captivat instant și, cum eu am o slăbiciune pentru poveștile mai întunecate sau deviante, mi-a fost imposibil să nu mă regăsesc în Bird, personajul principal din O experiență personală.
Citisem anterior de la Saramago Eseu despre orbire, eram familiarizat cu stilul portughezului, prin facultate am fost terorizat de Platon și al său mit al peșterii, dar Peștera tot a reușit să mă impresioneze în mod plăcut.
Am auzit atâtea despre cartea asta de-a lungul timpului de mi s-a acrit și am decis într-un sfârșit că ar fi cazul să o citesc, măcar să mă dau mare și să încerc să agăț tipe, combinându-le că Atticus Finch ar fi modelul meu în viață. Ei bine, tipe nu prea am agățat cu romanul lui Harper Lee, dar mai am timp. Plus că cică baba mai scoate un roman zilele următoare.
Blogosfera a bubuit anul acesta cu Stoner. Și pentru că bloggerii literari lăudau la unison acest roman care s-a odihnit timp de 50 de ani pe raftul capodoperelor nedescoperite, nu am răbda ca eu să fiu cel mai prost din curtea școlii și am pus mâna pe carte. Stoner m-a bulversat complet, m-a făcut să îmi pun zeci de întrebări, aproape că mi-a creat insomnii, așa că nu se putea să nu îl includ în topul celor zece.
E primul roman de Mishima pe care am avut onoarea să îl citesc. Recunosc că nu prea mă duce capul să zic multe despre el ca nu cumva s-o dau în bălării jenante. După ce citești unele cărți chiar rămăi fără cuvinte fiindcă le-ai regăsit pe toate în interiorul copertelor.
Laur e un alt roman care a făcut ceva vâlvă anul acesta prin blogosferă; mie mi-a plăcut mult subiectul cărții, modul în care au fost creionate personajele, stilul – adică aproape tot.
Cred că Sorgul Roșu e cea mai dură carte pe care am citit-o până acum. Nici Palahniuk cu toate scârboșeniile sale nu se apropie de stilul cu iz de viscere putrezite al chinezului. Dar spre deosebire de Palahniuk, Mo Yan nu și-a propus doar să șocheze ci și-a îmbrăcat proza într-o frumoasă poezie plină de semnificații mitice.
Nu pot să nu remarc cât de al naibii de bine scrie Philip Roth. Da, Complexul lui Portnoy nu e chiar genul de carte pe care s-o citești să te relaxezi ca mai apoi să te plimbi în mall, să bei un cocktail cu umbreluță și să zâmbești tâmp, dar cum eu nu prea merg prin mall-uri nu am avut chiar așa de multe de pierdut. Am zis cât de bine scrie Roth? Da, parcă am zis, oricum, al naibii de bine scrie Roth ăsta.
Topuri interesate am văzut și la Ema și Gabriel. La voi cum stă treaba? Băgați măcar un top 3 dacă vă doare mâna să scrieți mai mult.
PS: Anul acesta am citit și Amintiri din casa morților dar mi-e frică să atribui o notă sau un loc lui Dostoievski, ca nu cumva, Doamne feri, să mă trăznească ceva în timp ce îmi beau liniștit apa minerală.
Anul asta am citit Fiesta a lui Hemingway, stilul lui simplu m-a fascinat mereu, dupa Fiesta am inceput sa beau mai mult vin.
De altfel, Lupul de stepa a lui Hesse m-a marcat, e cartea care a prefatat psihedelismul. Hesse este unul dintre cei mai mari scriitori germani ai secolului trecut.
Ultima care din top a fost The Shining a lui Stephen King, cel mai bun horror citit vreodata(sa nu ratati ecranizarea lui Kubrick ).
Țin minte că după Fiesta am tras o băută de pomină
As zice asa:
1. Dargoste in vremea holerei
2. Supunere
3. Samarkand
Marquez pe primul loc? Eu încă încerc să-mi fac curaj să mă apuc de Un veac de singurătate.
Eu nu mă încumet să fac un top pentru că am citit doar 18 cărţi până acum. O să trag linie la sfârşit de an.
Nu stiu daca sunt neaparat cele mai bune, dar mi-au placut. Anul asta am petrecut mai mult timp cu scriitorii nostri.
Marius Chivu- Sfarsit de sezon
Dan Coman – Casnicie
Dan Coman- Irezistibil
Mihai Radu – Sebastian,ceilalti si un caine
Gellu Naum- Zenobia.
etc
Amintiri din casa mortilor – Dostoievski , o carte pe care am iubit-o.
Felicitări! Mi-am propus și eu la începutul anului să citesc ceva mai mulți scriitori români dar am rămas doar cu Vișniec, Floria Ilis și Teodorovici.
Am si eu cateva dintre cartile enumerate de tine, dar inca nu am apucat sa le citesc. Singura carte pe care am citit-o de aici este The Bell Jar.
Topul meu arata cam asa:
1. De ce fierbe copilul in mamaliga de Aglaja Veteranyi
2. Venus in Furs de Masoch
3. The Noonday Demon: An Atlas of Depression de Andrew Solomon
Alte carti care chiar mi-au placut sunt Mamifer de Ana Barton, Teoria Tacerii de Iulian Tanase, Caderea de Camus si M-am hotarat sa devin prost de Martin Page.
Mi-am propus la începutul anului să citesc ceva de Philip Roth, dar n-am reușit deocamdată. Cred (sper) că va fi suportabil, după ce am trecut cu bine (fără să fiu oripilată, adică) de Kenzaburo Oe și, mai recent, de Falconerul lui John Cheever.
Ugh, Sorgul Roșu mi s-a părut și mie extrem de dură, dar am supraviețuit și de această dată. 🙂 Am vrut să mai citesc ceva de Mo Yan, dar stomacul meu s-a împotrivit deciziei raționale – și până la urmă am decis să-l las pentru la anul.
Am citit ce ai scris despre „Adevărata viață a lui Sebastian Knight” și m-ai convins să caut cartea. De Nabokov am citit doar Lolita, din care nu mai țin minte aproape nimic, așa că îmi propusesem să o recitesc – dar acum mi-ai trezit cheful să mă apuc de romanul ăsta, dacă tot l-ai lăudat atât de convingător.
Mulțumesc pentru menționare. 🙂