The Theory of Everything. Multă miere și dulceață. Filosofie și astrofizică spre deloc
Am avut mari așteptări de la „The Theory of Everything”, sau „Teoria Întregului”, în românește. Subiectul mi s-a părut extrem de incitant însă am tot amânat vizionarea filmului fiindcă aveam unele temeri. Iar temerile mele, din păcate, s-au adeverit.
„The Theory of Everything” are la bază cartea biografică scrisă de prima soție a celebrului astrofizician Stephen Hawking, „Travelling to Infinity: My life with Stephen”. În rolul lui Stephen Hawking îl avem pe Eddie Redmaye (care a primit anul acesta Oscarul pentru cel mai bun actor), în vreme ce Felicity Jones și-a asumat rolul lui Jane Hawking. James Marsh este cel care s-a încumetat să regizeze filmul.
Filmul începe cu prezentarea tânărului Stephen Hawking, student la Cambridge în anii 1960, pasionat de astrofizică. Pe Jane o întâlnește la o petrecere a tocilarilor, între ei se stabilește acea chimie romantică și bla, bla, bla se îndrăgostesc.
La vârsta de 21 de ani tânărul Hawking este diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică. Medicii îi mai dau doar trei ani de trăit însă tânărul astrofizician nu se lasă descurajat de acest aspect și își continuă studiile. Se căsătorește cu Jane în anul 1965 iar de aici filmul lui Marsh ne prezintă lupta lui Hawking cu boala și vicistitudinile pe care Jane le-a avut de îndurat.
Prestația lui Eddie Redmaye nu a fost rea. Nu știu dacă și-a meritat statueta în dauna lui Michael Keaton, însă înclin să cred că englezoiul de Redmaye a luat Oscarul și din alte motive, nu doar din cele legate strict de prestația sa actoricească.
Sincer să fiu, mă așteptam că filmul să fie de genul mind-blowing, cu inserții filosofice și chestii legate de astrofizică care să mă obsedeze zile întregi. Nu a fost deloc așa fiind „The Theory of Everything” se bazează foarte mult pe relația dintre Stephen și Jane. Foarte puține referiri la teoriile care l-au făcut celebru.
Scenariul mi s-a părut prea cuminte pentru un film biografic. Cu toții știam câte ceva despre viața lui Hawking. Voiam însă ca în film să văd și unele aspecte ce nu au fost dezbătute prea mult până acum. Dar James Marsh a tot insistat pe cartea prudenței. Nu a vrut să supere pe nimeni, a vrut să facă un film ușor de vizionat, care să smulgă lacrimi gospodinelor clasice și persoanelor ce mănâncă pop-corn în sala de cinema cu gura deschisă. Și i-a reușit. Păcat, fiindcă ar fi putut crea o capodoperă. Sau să se apropie măcar de semnificația acestui cuvânt.
Eu nu prea mai am aşteptări mari de la filmele care câştigă Oscaruri. Am să mă uit la „The Theory of Everything” fără să sper prea mult. De multe ori e mai bine aşa, să porneşti cu indiferenţă la vizionarea unui film şi să ai parte apoi de surprize plăcute.
http://www.bookishstyle.ro/
Nici eu nu mă las impresionat de nu știu ce premii, dar de la The Theory of Everything aveam pretentii fiindca subiectul e unul foarte incitant.