Templul de aur – Yukio Mishima

Observ cu surprindere că literatura japoneză începe să mă atragă din ce în ce mai mult pe zi ce trece; dacă în urmă cu un an n-aveam habar de niciun autor nipon, acum sunt nerăbdător să explorez cât mai mult din cultura țării Soarelui Răsare. Am început cu Haruki Murakami, am continuat cu Kenzaburo Oe și Yasunari Kawabata și, mai nou, cu Yukio Mishima.

„Templul de aur” este un roman scris de Yukio Mishima, publicat în anul 1956. Ce-i deosebit de interesant la acest roman e că acțiunea pornește de la o întâmplare reală ce s-a întâmplat cu șase ani înainte de publicarea acestuia, atunci când un tânăr călugăr budist a dat foc templului Kinkahu-Ji, construit în 1397.

Mishima pornește de la această întâmplare și încearcă să contureze portretul incendiatorului, scăldându-și romanul în diverse idei filosofice, care de care mai incitante și intrigante în același timp.

Romanul lui Yukio Mishima îl are în prim plan pe Ashikaga Yoshimitsu – un tânăr bâlbâit, fiu al unui preot budist – un adevărat antierou de la prima până la ultima pagină. Yoshimitsu, frustrat de defectul său de vorbire, este incapabil să își iubească tatăl, își urăște mama, pe care o consideră un dușman veritabil și, de asemenea, nu reușește nici să interacționeze cu ceilalți și să-și facă prieteni.

Aspectul meu exterior lăsa de dorit, dar interiorul devenea mai bogat decât al oricui. Nu era normal ca un tânăr care suferea de un handicap ireparabil să ajungă să se considere o ființă aleasă? Simțeam că mă așteaptă o misiune pe lumea aceasta, de care nici eu nu știam nimic.

Copilăria lui Ashikaga Yoshimitsu este marcată de desele descrieri ale tatălui său referitoare la Templul de Aur, iar acesta, fermecat de frumusețea templului încearcă să-i insufle și fiului său aceleași simțăminte.

După moartea tatălui, Yoshimitsu este trimis în grija călugărilor de la Templul de Aur. Aici cerșește atenția starețului, încercând să-i intre în grații dar este în schimb tratat cu răceală și indiferență. În timpul studiilor îl întâlnește pe diabolicul Kashiwagi – un tânăr cu handicap locomotor, fiul unui preot Zen.

În sfârșit am ajuns să trăiesc aproape de tine, Templu de aur! Îmi șopteam în sinea mea și am încetat, pentru câteva clipe, să mai mătur frunzele. N-am pretenția s-o faci dintr-o dată, dar te rog, împrietenește-te cu mine și dezvăluie-mi secretul. Simt că sunt la doi pași de a-ți pătrunde frumusețea și totuși n-o pot vedea. Te rog, ajută-mă să văd adevăratul Templu de aur mai limpede decât îți văd imaginea cu ochii minții. În plus, dacă ești într-adevăr atât de frumos, încât nimic pe lumea aceasta nu se compară cu tine, atunci spune-mi de ce ești atât de frumos, de ce e necesar să fii frumos?

Frumusețea templului ajunge să-l obsedeze pe Yoshimitsu, să-l macine, să-l distrugă, să-l împiedice să fie așa cum și-ar dori. La un moment dat tânărul călugăr merge la o prostituată însă imaginea Templului de Aur pe care o avea mereu în minte îl oprește de la consumarea actului. Iar Yoshimitsu realizează că are o singură șansă de a scăpa: să distrugă templul.

Templul de Aur nu e deloc un roman ușor digerabil. În toată cartea nu întâlnim decât un singur personaj pozitiv, Tsurukawa, care însă joacă doar un rol episodic, restul personajelor fiind corupte din punct de vedere moral, excelând și complăcându-se în destrăbălare.

Romanul lui Yukio Mishima se apropie mai mult de un tratat de filosofie decât de un roman, cel puțin aceasta este impresia cu care am rămas eu în urma lecturii. Nu se pune mai deloc accent pe acțiune, insistându-se în schimb pe gândurile și ideile filosofice ale personajelor.

Dar de ce ți se pare atât de înfiorător să vezi intestine? De ce, când vedem interiorul unei ființe omenești, trebuie să ne acoperim ochii, îngroziți? De ce șochează curgerea de sânge? De ce sunt urâte intestinele unei ființe? Nu e vorba de aceeași calitate ca în cazul pielii tinere, lucioase?

Cartea poate fi cumpărată de pe elefant.ro sau libris.ro.

foto