Stoner – John Williams. O capodoperă redescoperită după 50 de ani

De la începutul anului blogosfera a înnebunit cu Stoner, nu era chip că intri pe vreun blog livresc că te și asalta o recenzie plină de elogii la adresa cărții lui John Williams. Stoner în sus, Stoner în jos, de mi s-a cam acrit de atâta laudă și am evitat un timp acest roman. Dar devenisem curios și mi-am propus să răsfoiesc măcar primele pagini.

Stoner are o istorie foarte interesantă. A văzut lumina tiparului în 1965 dar nu a stârnit mare vâlvă, cartea trecând neobservată și pierzându-se mai apoi, timp de 50 de ani, în anonimat, până când a fost redescoperită, devenind un bestseller și un adevărat fenomen literar.

Acțiunea romanului este una simplă, liniară, stilul lui John Williams nu este deloc pretențios, nu avem parte de înflorituri inutile sau de diverse chestii alambicate doar ca să fie cool, așa cum mai procedează unii scriitori. Nu, scriitura din Stoner e clasică, ușor de citit dar greu de digerat.

Povestea lui William Stoner

Romanul urmărește povestea vieții lui William Stoner, fiul unor fermieri săraci, ce merge la Universitatea din Missouri pentru a studia agronomia pentru ca mai apoi, pe baza cunoștințelor dobândite, să își poată ajuta părinții. După ce asistă la cursurile de literatură ale profesorului Archer Sloane, Stoner se răzgândește și abandonează agronomia pentru a studia în schimb literatura.

Cine ești tu? Un simplu fiu al pământului, așa cum pretinzi? O, nu. Ești și tu un infirm – tu ești visătorul, nebunul într-o lume mai nebună decât el, tu ești Don Quijote al nostru din Vestul Mijlociu fără un Sancho, care zburdă sub cerul albastru.

Descoperindu-și pasiunea pentru literatură, Stoner, îndrumat de profesorul Sloane, devine doctor în literatură la 27 de ani și ajunge astfel să predea la universitate. În timpul studenției leagă o prietenie strânsă cu doi colegi de doctorat, David Masters și Gordon Finch.

Atunci când izbucnește primul război mondial, prietenii lui Stoner încearcă să îl convingă să se înroleze împreună ca voluntari, dar acesta refuză. David Masters este ucis pe frontul din Franța, Stoner fiind extrem de afectat de moartea prietenului său, acest eveniment urmărindu-l și bântuindu-l multă vreme.

În cadrul unei recepții ținute în onoarea celor întorși de pe front, Stoner pune ochii pe Edith Elaine Bostwich, o tipă ciudată căreia începe să-i facă curte. Primele întâlniri dintre cei doi sunt ridicole și aproape absurde, ambii simțindu-se stânjeniți în compania celuilalt. Edith și Stoner se căsătoresc iar căsnicia lor se desfășoară după un scenariu fad și tern. Edith se dovedește a fi departe de soția ideală, toanele acesteia dictând ritmul casniciei.

În mai puțin de o lună, Stoner știa deja că dăduse greș în căsnicie; înainte să se încheie primul an, a încetat să mai spere că se va mai ameliora ceva. A învățat să păstreze tăcerea și nu a insistat cu dragostea. Dacă îi vorbea sau o atingea cu tandrețea, Edith se retrăgea imediat în sine, îndura fără un cuvânt, iar apoi, zile întregi, se supunea la noi extreme ale extenuării.

Un roman de o tristețe cronică

Stoner e una dintre cele mai triste cărți pe care le-am citit în ultimul timp. Deși acțiunea e simplă și nu abundă în filosofii, te face să îți pui nenumărate întrebări și te îndeamnă la introspecție. După ce am terminat Stoner, am încercat timp de mai multe zile să disec tristețea personajului principal, să-i dau cumva de capăt și să găsesc metode de a o împiedica să se răsfrângă și în viața mea. Am recitit anumite fragmente de zeci de ori, apoi am încercat să mi le șterg din minte dar imaginea lui Stoner mă bântuia mereu, în pauzele de la muncă, în timp ce așteptam metroul sau în timpul cozilor de la magazin. Și, inevitabil, tristețea și melancolia lui Stoner se revărsa și asupra mea.

După ce s-a terminat slujba și au plecat puținele persoane care participaseră, Stoner a rămas singur, în vântul tăios de noiembrie, privind la cele două morminte, unul căscat, așteptând să fie umplut, celălalt movilit și acoperit de un covor fin de iarbă. S-a întors spre cimitirul golaș, fără un copac, în care odihneau și alții asemenea părinților lui, unde se născuse, unde mama și tatăl lui își duseră zilele. S-a gândit la prețul pe care-l cerea, an după an, pământul; și totuși rămânea exact cum fusese – poate ceva mai sterp, ceva zgârcit. Nimic nu se schimbase. Viețile lor se consumaseră în trudă, fără nicio o bucurie; spirite frânte, minți amorțite. Acum ajunseseră în pământul pentru care își trăiseră viața; și încet, an după an, pământul avea să-i consume. Încet, umezeala și putreziciunea vor mânca sicriele de brad; încet, vor ajunge la carne și în cele din urmă vor isprăvi și ultimele rămășițe ale ființei lor. Și atunci nu vor mai fi decât o participă neînsemnată din pământul neînduplecat căruia i se dăruiseră cu multă vreme în urmă.

Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.