Stepa lui Cehov, cea mai complicată simplă povestire pe care am citit-o
Din păcate Anton Pavlovici Cehov s-a stins din viață la doar 44 de ani, fără să apuce în timpul petrecut în preajma condeiului să scrie vreun roman. Cea mai lungă scriere a sa cred că e „Stepa”, o povestire care nu numără nici măcar o sută de pagini.
Cehov a scris „Stepa” după ce în anul 1887 și-a vizitat pentru prima dată plaiurile natale după ce plecase la Moscova să studieze medicina. Câte puțin din viața lui Anton Pavlovici Cehov am scris într-un articol anterior, așa că dacă vreți să aflați mai multe sunteți invitații mei. În cele ce urmează vom vorbi despre „Stepa”, despre care am menționat în titlu că ar fi cea mai complicată simplă povestire pe care am citit-o.
De ce e Stepa o povestire simplă?
„Stepa” lui Cehov e o povestire simplă dacă privim strict din prisma acțiunii. Acțiune care e intrigant de simplă chiar. Egorușka, un biet copilandru ce a crescut la țară, este trimis de mă-sa la liceu, într-o îndepăratată localitate. Iar povestirea lui Cehov surprinde călătoria lui Egorușka prin nesfârșita stepă a Rusiei. Probabil că atunci când lecturezi această povestire contează mult și vârsta la care o faci. Fiindcă dacă citești „Stepa” în adolescență s-ar putea să ți se pară plictisitoare. Fiindcă, deși ești de-o vârstă cu Egorușka, nu poți înțelege experiențele acestuia decât după ce ai trecut și tu prin ele.
De ce e Stepa o povestire complicată?
Stepa nu e doar o povestire despre o simplă călătorie. Ci e vorba despre o schimbare, o metamorfoză. Nu întâlnim aici absurdul și ineditul din Metamorfoza lui Kafka, însă Cehov ne lovește cu un realism din cale-afară de realist. Egorușka, care până atunci nu părăsise târgul natal, este pus în fața unei schimbări pe care mai mult ca sigur n-o anticipase dar din fața căreia nu se poate feri. Stepa, din câte am înțeles eu cel puțin, ne prezintă apusul copilăriei, sau o primă tranziție spre maturitate a celui ce până mai ieri nu avea alte griji pe cap decât să se gîndească cu ce jucarii o să se joace în ziua următoare. Iar modul în care Cehov reușește să descrie peisajele întâlnite de Egorușka în călătoria sa este de-a dreptul fantastic. Nu întâlnim nimic tras de păr, senzațional sau incredibil în descrierile scriitorului rus, peisajele stepei fiind descrise în cel mai simplu mod cu putință, totul fiind privit din prisma bietului Egorușka.
Băiatul se uita cu drag la locurile cunoscute, dar afurisita de brișcă alerga mereu, lăsându-le pe toate în urmă. După închisoare se iviră, ca să rămână apoi departe îndărătul lor, șoproanele afumate și negre ale fierăriilor și cimitirul verde și plăcut, împrejmuit cu zid de piatră; peste zid înotând în verdeața vișinilor, se deslușeau monumente și cruci albe, care, de departe păreau pete vesele de lumină. Egorușka își aduse aminte că primăvara , când înfloresc copacii , petele acelea albe sunt una cu vișinii bătuți de floare, ca o mare albă, iar când vișinele se coc, crucile și monumentele par stropite cu mărgele roșii ca sângele. Acolo, undeva, la umbra vișinilor, dorm și ziua, și noaptea tatăl lui Egorușka și bunica Zinaida Danilova. Când a murit bunica, au culcat-o într-un sicriu lung și îngust, iar pe ochii care nu voiau să se închidă i-au pus câte-un pitac. Până-n ultima zi, bunica era vioaie și-i aducea lui Egorușka din piață covrigi proaspeți, presărați cu mac. Și iată că acum doarme, doarme…
Personal, am citit “Stepa” și nu mi-am mai revenit niciodată. Probabil că a cântărit mult și faptul că am citit-o târziu, undeva pe la 22 de ani. Cert e că și acum, când îmi aduc aminte de „Stepa” devin nostalgic după clipele inocente ale copilăriei și intru parcă într-un fel de transă. Iar de fiecare dată, invariabil, această stare îmi umple sufletul de bucurie. Sper doar ca de fiecare dată când mă voi gândi la „Stepa” să retrăiesc aceleași emoții și stări sufletești, iar în clipa în care nu voi mai fi în stare să fac acest lucru, va trebui să îmi pun câteva întrebări existențiale la modul cel mai serios.
Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.
nu, cea mai lungă scriere a lui Cehov este dramă la vânătoare, fiind considerată chiar un mic roman, prin anvergura temelor și a personajelor. stepa rămâne totuși o nuvelă.
Mersi de precizare, Dragos. Nu am citit inca Drama la vanatoare. Din cat citesem din Cehov Stepa era cam cea mai lunga.
Dupa Drama la vanatoare, s-a realizat filmul rusesc ‘Gingasa si tandra mea fiara’-regizor Emil Loteanu si este considerata cea mai frumoasa povste de dragoste din cinematografia rusa; muzica Evgheni Doga 🙂