Sonata Kreutzer. Despre cum sa îți omori soția în câțiva pași simpli

Sincer să fiu nu mi-l imaginam pe Tolstoi atât de dur. Acest lucru se datorează, probabil, și faptului că nu prea am explorat universul tolstoian și m-am bălăcărit doar prin “Ana Karenina” și „Moartea lui Ivan Ilici”. De aceea Tolstoi m-a surprins mult în „Sonata Kreutzer”. După ce am terminat nuvela mă simțeam de parcă primisem două palme scurte și aplicate apăsat peste obraji.

În „Sonata Kreutzer” este vorba despre un tip, Pozdnîșev, care își ucide soția după ce află că aceasta îl înșelase cu profesorul de pian. Cititorul nu asistă însă direct la acțiune ci află cele întâmplate prin intermediul destăinuirii pe care Pozdnîșev i-o face naratorului.

Tolstoi cel nervos și rău

Prin vocea personajului principal, Tolstoi critică dur moravurile epocii. Și când zic dur chiarnu glumesc. Asistăm la lovituri în ficații tuturor sentimentelor pe care unii dintre noi le-ar cataloga nobile. Nu scapă de furia lui Pozdnîșev concepte precum iubirea, frumusețea sau dragostea părintească.

Este uimitor cât de răspândită este iluzia că frumusețea echivalează cu binele. O femeie frumoasă îndrugă prostii, tu o asculți și în prostiile alea vezi dovezi de inteligență. Spune și face porcării, iar tu vezi în asta ceva drăguț. Iar când nici nu spune prostii, nici nu face lucruri oribile, dar e frumoasă, atunci te convingi imediat că e nemaipomenit de inteligentă și de morală.

Nu mi s-a părut că Tolstoi o dă prea mult în filosofie, deși sunt dezbătute unele probleme sociale și filosofice (mai degrabă desființate) pentru că intercalează foarte bine istoria dintre Pozdnîșev și nevastă-sa. Cei care ați mai citit câte una alta de Tolstoi știți probabil că nu are stare dacă, atunci când prezintă vreun personaj, nu povestește verzi și uscate despre copilăria și tinerețea sa. Iar în Sonata Kreutzer scriitorul rus nu face rabat de la principiile sale. Ne povestește destul de detaliat despre tinerețea lui Pozdnîșev, despre cum și-a cunoscut viitoarea mireasa și, bineînțeles, despre evoluția relației dintre cei doi.

Idealul dragostei

Ceea ce e urât, în primul rând, începu el, e că în teorie se presupune că dragostea e ceva ideal, înălțător, dar, de fapt, este ceva josnic, imoral, de care ți-e scârbă și rușine să vorbești sau să-ți amintești. Că doar nu degeaba chiar natura a făcut ca lucrul acesta să fie scârbos și rușinos. Iar dacă este un lucru scârbos și rușinos, el trebuie luat ca atare. Dar oamenii, dimpotrivă, se prefac că acest lucru scârbos și rușinos este minunat și înălțător.

Tolstoi pătrunde destul de bine în mintea omului stăpânit de gelozie iar fiecare secvență mi s-a părut scrisă cu maximă atenție. Mai ales secvența crimei. Dar despre acest fragment nu are rost să insist fiindcă nu o să vă dau mură în gură. Puneți mâna și citiți!

Ați amintit de copii. Ce minciuni îngrozitoare se spun și despre ei! Copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu, copii sunt o bucurie! Toate astea sunt minciuni. Așa o fi fost odată, dar acum nici vorbă de așa ceva. Copii sunt un chin și nimic mai mult. Majoritatea mamelor chiar asta simt și o spun fără să-și dea seama. Întrebați-le pe cele mai multe mame din mediul nostru de oameni înstăriți și vă vor spune că nu vor putea să aibă copii de teamă că aceștia s-ar putea să se îmbolnăvească sau să moară, că nu vor să alăpteze, iar dacă au deja copii, se tem ca nu cumva să se atașeze prea mult de ei și să sufere.

Cartea poate fi cumpărată de la elefant.ro sau libris.ro.