Sărbătoarea neînsemnătății – Milan Kundera

Sărbătoarea neînsemnătății, de Milan Kundera, a văzut lumina tiparului în 2013. La noi a apărut la finele anului trecut. De Kundera citisem “Identitatea” și pentru că autorul ceh a reușit să mă stârnească am decis să-l explorez cât mai mult.

Romanul e scurt, are puțin peste o sută de pagini și în mod normal nu ar trebui să-ți răpească mai mult de două-trei ore. Așa că nu are rost să mă lungesc nici eu prea mult și o să încerc un rezumat din două fraze.

Cu trei săptămâni înainte de aniversarea sa, D’Ardelo, dorind să facă o glumă proastă își inventează un cancer. În roman se perindă mai multe personaje însă Kundera nu a atribuit nici unuia rolul principal. Totuși, trăsăturile personajelor nu sunt deloc trasate în mod superficial. Avem de-a face cu trăiri intense și dialoguri incitante, pe teme cel puțin delicate.

Toată lumea își bate gura cu drepturile omului. Ce glumă! Existența nu ți-e bazată pe nici un drept. Nici măcar să-ți sfârșești viața din proprie voință nu-ți permit acești cavaleri ai drepturilor omului.

Romanul a fost publicat la șaizeci de ani de la moartea lui Stalin nu dintr-o coincidență, ci pentru că Stalin chiar apare în “Sărbătoarea neînsemnătății”. Milan Kundera ne înfățișează un Stalin mucalit, pus pe glume, care se amuză teribil trăgând cu urechea la conversațiile pe care subordonații săi le aveau la toaletă.

Mihail Kalinin este și el ridiculizat în cartea lui Kundera, autorul ceh țesând o adevărată poveste în jurul vezicii urinare a politicianului sovietic și a denumirii orașului Kaliningrad – urbea natală a filosofului Immanuel Kant.

Lectura este una facilă, amuzantă și chiar relaxantă. Scriitorul ceh nu se sfiește să intre în contact direct cu cititorul, să glumească cu acesta și să-l ironizeze. Aceste intervenții ale autorului nu mi-au displăcut și cred că au contribuit cu succes la instaurarea unei bune dispoziții în timpul lecturii.

Mă repet? Îmi încep capitolul cu aceleași cuvinte pe care le-am întrebuințat chiar la începutul romanului? Știu.

Titlul romanului m-a obsedat încă de la începutul lecturii fiindcă nu știam ce și-a propus Kundera să transmită cititorului. Și pe măsură ce avansam în lectura cărții, cu atât înțelegeam mai puțin semnificația titlului fiindcă toate întâmplările redate păreau lipsite de importanță. Până când am realizat că de fapt chiar despre asta e vorba în carte, despre neînsemnătate, adică despre acele întâmplări neînsemnate care ne marchează existența.

Neînsemnătatea, prietene, e esența existenței. E cu noi peste tot și tot timpul. E prezentă chiar acolo unde nimeni nu vrea să o vadă: în grozăvii, în bătăliile sângeroase, în cele mai cumplite nenorociri. Adeseori se cere curaj ca s-o recunoști, în condiții atât de dramatice, și ca să-i spui pe nume. Dar nu-i vorba numai s-o recunoști, trebuie s-o și iubești, neînsemnătatea, trebuie să înveți s-o iubești. Aici, în parcul ăsta, înaintea noastră, uită-te, prietene, e prezentă cât se poate de vădit, cu toată inocența, cu toată frumusețea ei.

Și pentru că e frumos din când în când să vin și cu câte o recomandare, vă sfătuiesc cu cea mai mare căldură ca în cazul în care vă hotărâți să parcurgeți „Sărbătoarea neînsemnătății”, să vă alocați două, trei ore de liniște absolută și să citiți cartea dintr-o bucată.

Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.