Povestea târfelor mele triste – Gabriel Garcia Marquez. Despre “dragoste” la 90 de ani
Prin liceu am văzut pe banca unor colege o carte a cărei titlu m-a amuzat. Era vorba despre “Povestea târfelor mele triste”, de Gabriel Garcia Marquez. Țin minte că am râs ceva pe seama respectivelor colege, iar acum, în timp ce lecturam cartea cu pricina, am încercat să îmi imaginez zâmbetul pe care l-ar schița fețele lor dacă ar descoperi că m-am țicnit într-un asemenea hal încât să citesc cărți semnate de autori sud-americani.
Povestea târfelor mele triste
Primul lucru care m-a deranjat la această carte e titlul. Și nu din cauză că aș fi vreun tip cu capul în butoi care își îndeasă mâinile-n urechi când aude vreun cuvânt mai deocheat ci pentru că mă enervează titlurile comerciale. Iar “Povestea târfelor mele triste” e un titlu foarte comercial. Iar dacă mai pui pe lângă acest titlu și numele lui Gabriel Garcia Marquez deja creezi isterie în rândul telenovelistelor ce plâng cu perna-n brațe în timpul difuzării serialelor de pe Acasă TV.
Am descoperit că nu sunt disciplinat din virtute, ci ca reacție împotriva neglijenței mele; că par generos pentru a-mi masca micimea de suflet, că exagerez cu prudența din neîncredere, că sunt tolerant ca să nu mă las pradă acceselor de furie pe care abia mi le stăpânesc, că sunt punctual numai ca să nu se afle cât de puțin mă interesează timpul altora.
Mie mi s-a părut că Marquez și-a propus doar să șocheze prin această carte. A șocat cu titlul și apoi cu acțiunea romanului. Acțiune care îl are în prim-plan pe un moșneag de 90 de ani ce își dorește să-și facă cadou o virgină. În timp ce întorceam paginile cărții mă gândeam serios la ce-ar putea face un moș la 90 de ani cu o virgină. Probabil să joace șah. Sau table.
Însă moșul lui Marquez nu știe să joace șah sau table, ci aranjează o întâlnire cu o fătucă de 14 ani. Ghinionul moșului (sau norocul, dacă e să mă întrebați pe mine) e că fătuca respectivă doarme buștean iar moșulică nu face decât să o admire toată noaptea. Și o admiră mai multe nopți până când se îndrăgostește de fetișcană. Până în acel moment moșul cică a fost incapabil să guste dintr-o dragoste adevărată, fiind preocupat să plătească 500 de femei în schimbul plăcerilor carnale. Și apoi, ce să vezi? Moșul cel rău și insensibil se îndrăgostește nebunește de fetișcana de 14 ani.
Doar trei rânduri mi-au plăcut din toată cartea, rânduri care vorbeau foarte frumos despre sărbătorile de iarnă.
Și care e concluzia cărții? Că dragostea nu cunoaște limite și nu e niciodată prea târziu să îți întâlnești dragostea adevărată? Vai, dar cât de frumos și profund! Dați-i tipului ăstuia o prăjitură, vă rog eu, iar mie să-mi împrumute cineva o batistă că mi s-au împodobit ochii cu lacrimi.
Cartea poate fi cumpărată online de pe elefant.ro sau libris.ro.
