Portret al artistului la tinerețe – James Joyce
M-am apucat de „Portret al artistului la tinerețe”, de James Joyce cu o oarecare teamă. Deși eram oarecum familiar cu stilul scriitorului irlandez, fiindcă citisem acum ceva timp volumul de proză scurtă „Oameni din Dublin”, îmi era frică că nu o să reușesc să-l înțeleg pe deplin. Știind că Joyce nu e un scriitor pe care să-l citești în metrou sau căruță, m-am asigurat că nu voi fi deranjat în timpul lecturii, parcurgând romanul doar în clipele în care eram singur în casă. Consider că doar acompaniat de o tăcere mormântală trebuie omagiat numele lui Joyce.
Romanul îl înfățișează pe Stephen Dedalus, un alter ego al scriitorului iar acțiunea ne poartă pe rând prin copilăria și adolescența personajului principal, atingând și primii ani ai maturizării. Dacă privim strict din acest punct de vedere, putem spune că „Portret al artistului la tinerețe” e un exemplu clasic de bildungsroman. Dar romanul lui Joyce e mai mult decât atât. E un adevărat manual de psihologie și religie. E o istorie a evoluției transcedentale a celui care avea să devină unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului al XX-lea.
Religie și mitologie
Numele lui Stephen Dedalus face referire la Sfântul Ștefan și la Dedal – eroul din mitologia greacă care fost întemnițat în labirintul pe care-l construise în insula Creta și din care a reușit să scape confecționându-și niște aripi cu ajutorul cărora a reușit să zboare. În fine, dacă nu știți istorioara și vreți să aflați mai multe, nu aveți decât să vă băgați capul în mitologia greacă. Ideea e ca între eroul din mitologia greacă și Stephen Dedalus sunt foarte multe analogii. Asemeni lui Dedal, tânărul Stephen este și el întemințat în propria-i lume. Doar că eroul din opera lui Joyce nu este prins într-un labirint fizic, ci într-unul al prejudecăților și constrângerilor morale și religioase.
Serile erau cu totul ale lui: și atunci sorbea avid o traducere rebegită din Contele de Monte-Cristo. Acel sumbru erou răzbunător simboliza în mintea lui tot ce aflase sau intuise în copilărie din aspectele stranii și crâncene ale vieții. Seara, construia pe masa din salon o reproducere a miraculoasei peșteri de pe insulă, confecționată din abțibilduri, flori de hârtie, șervețele colorate și fâșii de ambalaje argintii și aurii de la pachetele de ciocolată.
Stilul lui Joyce mi se pare fantastic. Mi-a placut în „Oameni din Dublin”, dar în „Portret al artistului la tinerețe James Joyce” m-a cucerit cu totul. Cu cât mă apropiam de finalul cărții, cu atât deveneam mai sobru și trist. Descrierile și modul în care autorul irlandez a reușit să ilustreze simplele aspecte ale vieții cotidiene m-au făcut adesea să mă ciupesc pentru a-mi confirma faptul că sunt viu, treaz și nu captiv în vreun vis nocturn.
Flăcările din sobă aruncau umbre pâlpâitoare pe pereți și, dincolo de ferestre, pe râu se aduna un amurg spectral. În fața focului se agita o bătrână care pregătea ceaiul și, în timp ce-și vedea grăbită de treabă, povestea cu glas molcom ce-i spusese preotul și ce-i spusese doctorul. Pomenea de niște schimbări și ciudățenii, pe care le observase în ultima vreme, în felul ei de a fi și de a vorbi. Stephen asculta șuvoiul de cuvinte și urmărea imaginile îmbietoare la aventură care se înfiripau din jocurile jăraticului: arcade, portaluri, galerii șerpuitoare și caverne colțuroase.
Ireal mi s-a părut și modul în care Joyce reușește să te facă să transpiri la fiecare pagină. Deși romanul are personaje puține și nu se întâmplă mare lucru din punctul de vedere al desfașurării acțiunii, rămâi totuși cu senzația că totul se petrece la intensitate maximă.
Sincer să fiu, înainte să deschid „Portret al artistului la tinerețe”, fiindcă auzisem că e vorba despre un roman autobiografic, mă gândeam că voi da peste multe bla bla-uri despre scriitori, cărți, experiențe năstrușnice etc. Dar uite că Joyce a apelat la un alt procedeu. A trecut în plan secund peripețiile și aventurile specifice unui artist în devenire pentru a face loc, în schimb, trăirilor adevărate și aspectelor care au contat cu adevărat în inițierea sa.
Săvârșise păcate mortale, nu o dată, ci de multe ori, și știa limpede că încă de la primul păcat își arătase primejdia osândei veșnice, iar toate celelalte care îi urmaseră nu făcuseră decât să-i adâncească vinovăția și meritata pedeapsă. Zilele și munca și gândurile nu-i puteau aduce izbăvire, pentru că fântânile harului purificator încetaseră să-i mai împrospăteze sufletul.
După ce am terminat cărțulia lui Joyce cu un ochi râdeam și cu celălalt plângeam. Râdeam pentru că am citit o carte scrisă într-un mod incredibil și plângeam pentru că o terminasem destul de repede. Aș fi vrut să mai țină încă puțin. Dar nu-i panică, mi-am propus ca într-o zi cu soare să mă apuc și de Ulise. Doar că aici teama e mult mai mare.
Cartea poate fi comandată online de la elefant.ro sau libris.ro.