Pentru cine bat clopotele – Ernest Hemingway

Am observat prin blogosfera literară (vai, ce termen pompos pentru ciudații care scriu pe net despre cărți) că există o oarecare aversiune față de domnul Ernest Hemingway, un sentiment pe care mă tot străduiesc să-l înțeleg de ceva timp și tot nu reușesc. Pentru că mi se pare că Hemingway are o scriitură digerabilă, cu o doză de umor pe alocuri, fiind totodată și foarte serios. Dar poți să-i citești romanele vara pe pătură în timp ce te bronzezi pe acoperișul blocului.

Ce-i drept, nici nu am citit prea mult de la Hemingway – doar „Fiesta”, „Bătrânul și marea” și, de curând, „Pentru cine bat clopotele”. Cartea aceasta o aveam cumpărată de mult timp și acumulase o cantitate însemnată de praf, întrucât, așa cum am precizat într-un articol anterior, cărțile cu greutate (și la propriu și la figurat) mă sperie.

Un mic rezumat

„Pentru cine bat clopotele” are vreo 500 de pagini dar acțiunea se petrece în doar trei zile și surprinde războiul civil din Spania dintre fasciști și republicani de la sfârșitul anilor 1930. Inspirat din propria experiență a lui Hemingway, romanul ni-l înfățișează pe Robert Jordan, un american înrolat în armata republicană pentru a lupta împotriva regimului lui Franco.

Lui Robert Jordan i se încredințează misiunea de a arunca în aer un pod și pentru aceasta se alătură grupului de luptători de gherilă condus de Pablo. Doar că voinicul Pablo, în momentul în care află de planul americanului, începe să o dea cotită, camarazii săi bănuindu-l de o posibilă trădare. De aici încolo începe un fascinant joc psihologic între cei doi, plin de răsturnări de situație și momente tensionate.

Personajele sunt bine definite, nu se intră în inutile descrieri balzaciene sau proustiene, Hemingway reușind să schițeze din câteva rânduri câteva profile psihologice incitante. Avem astfel de-a face cu Pilar, nevasta lui Pablo, o tipă dintr-o bucată, de 48 de ani, care se dovedește a fi un adevărat conducător al grupului de gherilă. Augustin e tipul țărănoiul ce folosește cuvintele vulgare pe post de virgule, țiganul Rafael e mai imprevizibil ca vremea, El Sordo și-a primit porecla după ce a rămas cu o singură ureche funcțională iar Maria e femeia datorită căreia Robert Jordan începe să privească lumea cu alți ochi.

„Pentru cine bat clopotele” e un roman despre război, despre absurditatea și atrocitățile acestuia, despre faptul că războaiele se pierd, nu se câștigă.

Așa că, stârniți de insulte, l-au omorât foarte repede cu ciomegele, au început să-l lovească de când a pășit printre rânduri și au continuat să-l tot lovească în timp ce el încerca să meargă cu capul sus, l-au lovit până s-a prăbușit, l-au ciopârțit cu secerile și cu coasele, după care s-au strâns câțiva și l-au cărat până la marginea râpei ca să-l arunce și de-acum aveau pete de sânge pe mâini și pe haine și s-a răspândit și sentimentul că cei care ieșeau erau dușmani adevărați, care trebuie uciși.

Dragoste printre gloanțe și ghiulele

Deși are multe pagini, lectura romanului curge lin, sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Monologurile personajului principal sunt savuroase și tragice în același timp, ilustrând perfect umorul macabru al destinului.

Povestea de dragoste dintre Maria și Jordan atrage prin inocență și profunzime, deși împrejurările nu sunt tocmai fericite. Iar modul în care scriitorul american a reușit să o transpună în cartea sa e cel puțin magnific.

Ce chestie! Trăiești o viață cu gândul că lucruri ca asta înseamnă ceva și până la urmă ajung mereu să nu mai însemne nimic. Nu i s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Crezi că așa ceva n-o să ți se întâmple niciodată ție. Și pe urmă apare o chestie împuțită ca asta, să coordonezi două amărâte de grupuri de gherilă care ar trebui să te ajute să arunci în aer un pod în niște condiții imposibile, și asta ca să împiedici o contraofensivă care până atunci va fi probabil deja pornită și atunci să dai de-o fată ca Maria asta. Sigură că da. E tipic pentru tine. Ai dat de ea puțin cam târziu, asta-i tot.

Spre deosebire de celelalte două romane ale lui Hemingway pe care le-am citit, acesta ridică mai multe întrebări filosofice, te lovește direct în moalele capului și îți dă serios de gândit. Pentru că Hemingway nu face referire doar la război ci aduce în discuție veșnicele dileme ce gravitează în jurul condiției umane.

Oare câți ai omorât? Se întrebă. Nu știu. Și crezi că ai dreptul să omori pe cineva? Nu. Dar trebuie s-o fac. Și câți din cei pe care i-ai ucis erau cu adevărat fasciști? Foarte puțini. Dar reprezintă cu toții inamicul a cărui forță o combatem prin forță. Dar navarezii îți plac mai mult decât oricare alți spanioli. Da, așa e. Și îi ucizi. Da. Dacă nu crezi, du-te-n tabără și vezi cu ochii tăi. Nu știi că e greșit să omori? Ba da. Și totuși o faci? Da. Și crezi în continuare în cauza ta cea dreaptă, fără pic de îndoială? Da.

Am lăudat destul acest roman, nu degeaba l-am inclus pe locul patru în topul cărților din a doua jumătate a anului 2016, așa că dacă nu aveți o părere proastă despre Hemingway, citiți-l!

Cartea „Pentru cine bat clopotele” poate fi cumpărată online de pe elefant.ro sau libris.ro.

*foto