La sud de graniță, la vest de soare. Haruki Murakami

„La sud de graniță, la vest de soare” este al doilea roman de Haruki Murakami pe care l-am citit, după „Pădurea Norvegiană”. Deși mi s-a părut mult mai light față de precedentul, cu personaje mai puține și mai slab creionate, acest roman a făcut totuși ce trebuia – a declanșat în mine “euforia Murakami”.

„La sud de graniță, la vest de soare” îl are în prim plan pe Hajime, romanul începând cu evocarea copilăriei acestuia. Fiind singur la părinți, Hajime se simte complexat și resimte acest aspect precum o infirmitate. Din acest motiv nu reușește să își facă prieteni, simțindu-se atras doar de Shimamoto – o fată singură la părinți, șchioapă din naștere. Fermecat de Shimamoto, Hajime începe să iubească muzica și literatura. Îl descoperă astfel pe celebrul interpret de jazz Nat King Cole. Iar melodia „La sud de graniță, la vest de soare devine sacră” pentru Hajime și Shimamoto.

La un moment dat Shimamoto se mută din cartier iar Hajime trece cu greu peste această despărțire. De fapt cu trece. Nici relația cu Izumi sau cu verișoara acesteia nu reușesc să-l readucă pe linia de plutire. Căsătoria cu Yukiko îi aduce lui Hajime o liniște financiară – devine proprietarul a două jazz-baruri, dar și o aparentă liniște sentimentală. Doar că Shimamoto apare pe neașteptate din nou în viața lui Hajime și răstoarnă fragilul echilibru al lui Hajime.

Simțeam viața din trupul ei vibrându-mi în palmă. Nimeni nu poate ști cât durează viața. Tot ce are formă dispare într-o clipă. Yukiko. Camera în care suntem noi acum. Pereții, tavanul, această fereastră. Toate ar putea dispărea fără să prindem de veste.

După ce am terminat de citit cartea am căutat pe net melodia lui Nat King Cole ce dă titlul romanului. Surpriză! Melodia nu există. Nat King Cole nu a interpretat niciodată „La Sud de Graniță, la vest de soare”, fiind o melodie scoasă din burtă de Murakami. Și astfel s-a produs un declic în mintea mea. Am pus toate chestiile ciudate din roman cap la cap și am descoperit că … (dar nu mai bine descoperiți voi singuri?)

Din câte am citit despre Murakami, deși „Pădurea Norvegiană” și “La sud de graniță, la vest de soare” au fost best sellers, nu se ridică la valoarea romanelor sale fantastice. Așa că mi-am procurat „În căutarea oii fantastice” și aștept cu nerăbdare să-i întorc paginile. Iar după această acțiune probabil voi încerca și „1Q84”, deși grosimea celor trei cărți mă cam sperie.

Cartea poate fi comandată online de la elefant.ro sau libris.ro.