Împăratul muștelor, cartea care distruge mitul copilăriei
Copilăria e acea perioadă inocentă a vieții în care ne aducem aminte cu melancolie și pe care am vrea să o retrăim la nesfârșit. Domnul William Golding nu a fost însă de acord cu acest zaharism și a scos din joben “Împăratul muștelor”. Se întâmpla prin 1954 și, ca fapt divers, „Împăratul muștelor” a fost prima carte a celuic are avea să obțină Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1983.
„Împăratul muștelor” nu este un roman ușor de digerat, deși îl poți citi lejer în trei – patru ore. Acțiunea nu e deloc complicată iar Golding nu e vreun Nabokov, deci n-ai să găsești zeci de mii de metafore pe pagină. Însă, după lecturarea cărții, cu siguranță n-ai să adormi fericit și cu un zâmbet larg pe buze în timp ce te învelești până-n gât cu plăpumioara ta pufoasă, pictată cu elefănței roz. Pentru că „Împăratul muștelor” e o scriere care tulbură. Chiar și cele mai liniștite ape.
Un grup de copii ajung pe o insulă pustie din Oceanul Pacific după ce avionul lor se prăbușește. Pilotul, care era și singurul adult din avion, dă ortu’ popii. Iar dracii de copii rămân singuri pe o insulă pustie. Ce s-ar putea întâmpla? Ar fi în stare copiii cei inocenți și nepătrunși de răutatea specifică adulților să construiască pe acea insulă o lumea ideală? Normal că nu.
Romanul are un început abrupt, marcat de dialogul dintre Ralph – cel care avea să devină liderul naufragiaților, și Piggy – veșnicul copil obez și incredibil de sensibil de care toți își bat joc. După ce conștientizeză situația în care se află, naufragiații, în ciuda vârstei fragede, încep să gândească rațional și încep să se organizeze precum o comunitate. Își construiesc adăposturi, formează grupuri de vânători etc. Mai apoi, ca în orice comunitate, încep să apară conflictele. Și aflăm astfel că setea de putere și instinctele criminale nu sunt specifice doar adulților. Mă opresc aici cu povestitul cărții fiindcă și așa e incredibil de subțire și nu am chef să vă stric plăcerea de a trăi toate secvențele la intensitate maximă.
Ralph îi aruncă o privire piezişă şi nu-i răspunse.
― Mă gândesc c-ar trebui să aflăm cum îi cheamă pe toţi şi să facem o listă, zise grăsanul. N-ar strica să ne adunăm.
Ralph ignoră propunerea, iar grăsanul se văzu silit să continue:
― Nu-mi pasă cum au să-mi spună, cât timp n-au să mă strige ca la şcoală, îi mărturisi el. Ralph arătă oarecare interes.
― Şi cum te strigau la şcoală?
Grăsanul aruncă o privire peste umăr şi se aplecă spre Ralph.
― Îmi spuneau”Piggy”, şopti el. Ralph izbucni în hohote de râs. Sări în picioare:
― Piggy! Piggy!
― Ralph… te rog!
Piggy îşi încleştă mâinile, cuprins de teamă.
― Am spus că nu vreau să…
― Piggy! Piggy!
Cartea poate fi comandată online de pe libris.ro.
