Identitatea lui Milan Kundera

Când am pus mâna pe „Identitatea”, un scurt roman scris de Milan Kundera ce numără 150 de pagini, eram convins că voi finaliza lectura într-o singură zi. Mi-au trebuit însă două sau trei zile, nu mai țin minte exact, dar nu pentru că nu m-ar fi atras scriitura autorului ceh, ci pentru că simțeam nevoia să notez din două în două minute câte o idee sau un citat.

Acțiunea romanului se concentrează în jurul a două personaje principale – Chantal, o femeie ce a divorțat după moartea unicului ei copil, și Jean Marc, iubitul acesteia. Într-o zi Chantal îi mărturisește lui Jean-Marc că o încearcă un sentiment de tristețe pentru că bărbații nu mai întorc capul după ea și, din acest motiv, se simte din ce în ce mai puțin femeie. Afirmația iubitei îl pune pe gânduri pe Jean-Marc, iar acesta realizează că nu știe mai nimic despre adevărata identitate a persoanei cu care își împarte viața.

Această Chantal nu seamană cu Chantal; această Chantal nu e aceea pe care o iubește el; este un simulacru. Îl cuprinde o stranie pornire distructivă, iar haosul pe care-l fac copii îl bucură. Ar vrea să-i vadă demolând casa, tot acest mic univers pe care-l iubea și care a devenit un simulacru.

La un moment dat Chantal primește mai multe scrisori de la un admirator secret. Entuziasmată de faptul că încă reușește să stârnească admirație, Chantal începe să colecționeze scrisorile și, în același timp, face eforturi considerabile pentru a descoperi admiratorul secret.

Chiar dacă “Identitatea” e prima și singura carte de Milan Kundera pe care am citit-o până acum, stilul scriitorului ceh m-a atras într-un mod inexplicabil. Poate că e de la numeroasele inserții și cugetările filosofice ce inundă fiecare acțiune a personajelor.

într-o lume în care orice pas ne este controlat și înregistrat, cu supermagazine în care camerele de luat vederi ne supraveghează permanent, în care nimeni nu scapă o clipă de privirile celorlalți, unde nici dragoste nu poți face fără să fii chestionat a doua zi de cercetători și specialiști în sondaje (“unde faceți dragoste?”, “de câte ori pe săptămână?”, “cu sau fără prezervativ?”), cum poate cineva, într-o asemenea lume, să scape de supraveghere și să dispară fără să lase vreo urmă?

Romanul lui Kundera vorbește despre multiplele roluri și identități pe care oamenii și le asumă de-a lungul vieții pentru a fi pe placul celorlalți. Iar atunci când la serviciu ești o anumită persoană, în familie o altă persoană și tot așa mai departe, riști să îți pierzi adevărată identitate. Identitate care poate fi regăsită doar în urma unui blocaj, a unei răbufniri.

Iar Chantal își retușează vechea metaforă: ceea ce trece din bărbat în bărbat nu mai este un parfum de trandafir, imaterial, poetic, ci salivele materiale, prozaice, care, o data cu armata lor de microbi, trec din gura amantei în gura amantului, de la sugar la mătușa lui, de la mătușă, chelneriță într-un restaurant, la clientul în supa căruia a scuipat, de la client la soția lui, iar de acolo la alte și alte guri, astfel încât suntem toți cufundați într-un ocean de salive ce se amestecă și fac din noi o singură comunitate de salive, o singură umanitate umedă și unită.

Din câte am înțeles, Kundera nu prea a pierdut timpul căscând gura, și a scris la foc automat până acum. Sunt foarte curios și de alte cărți scrise de domnia sa, așa că în cel mai scurt timp posibil o să explorez și “Sărbătoarea neînsemnătății”.

Cartea poate fi comandată online, de la elefant.ro sau libris.ro.