Glorie – Vladimir Nabokov
Cea mai mare descoperire a mea de anul acesta este, de fapt, o redescoperire. Redescoperirea lui Nabokov. Am citit acum câțiva ani “Lolita”, mi-a plăcut mai ales subtilitatea scriitorului rus, dar, din păcate, „Invitație la eșafod” s-a dovedit a fi prea grea pentru mine, n-am priceput o iotă și astfel mi-a pierit cheful de Nabokov. La începutul anului un cititor al blogului mi-a sugerat să încerc și „Adevărata viață a lui Sebastian Knight”, și, după ce am terminat micuța cărțulie, am rămas complet năucit.
Sunt fascinat de universul lui Nabokov, de miniaturile sale și cu fiecare carte nouă pe care o citesc simt cum mă topesc tot mai mult în lumea sa fantastică. Am pus mâna pe „Glorie” complet la nimereală, fără să știu nimic despre roman, dar mie imi era suficient un singur aspect – numele lui Nabokov pe coperta cărții.
Martin Edelweiss (floare de colț), personajul principal al romanului, părăsește Rusia împreună cu mama sa la vârsta de 17 ani și, după o scurtă perioadă petrecută la bunicul său în Elveția, dă piept cu rigidul mediu universitar britanic. Martin este însă un visător, un pribeag care găsește bucurie în singurătate și în evocarea amintirilor din copilăria petrecută în Crimeea.
Nici vremea urâtă, nici răceala de gheață a dormitorului unde tradiția interzicea să se facă focul nu-i puteau micșora lui Martin visătoarea bucurie de a trăi. Singurătatea îl înveselea. Camera lui de lucru, căminul fierbinte, pianola prăfuită, litografiile inofensive de pe pereți, jilțurile joase, din nuiele împletite, bibelourile ieftine de pe rafturi – toate acestea le îndrăgi din tot sufletul.
Nevoit să plece din Rusia, Martin simte că nu își găsește locul nicăieri. Imaginați-vă un rus cu origini elvețiene care încearcă să se adapteze la stilul de viață britanic sau la rigurozitatea nemțească! De fapt Martin încearcă să găsească un sens, încearcă să își găsească propria identitate. Călătorește în Elveția, Anglia și Germania dar cel mai bine se simte în Zoorlandia – țara sa imaginară în care niciun muritor nu poate pătrunde. Deși practică box, fotbal și tenis, Martin se consideră un laș, mai ales în fața Soniei Zilanova, față de care dezvoltă o adevărată obsesie.
Ce-o fi având atrăgător? Se întrebă el a mia oară. Da, gropițele, da, paloarea… E prea puțin. Și nici ochii nu-i sunt grozavi, sunt sălbatici, iar dinții îi are neuniformi. Și buzele-s cumva repezi, umede, parcă-ți vine să le oprești, aplicându-le un sărut. Și crede că seamănă a englezoaică în acest costum albastru-închis, cu pantofii fără tocuri. Păi, domnilor, e scundă de tot. Cine erau acești domni Martin nu știa; acestora le era greu să-și dea cu părerea, căci, de îndată ce Martin se convingea să fie indiferent față de Sonia, remarca subit ce spate elegant are, cum și-a întors capul și ochii ei încrucișați au alunecat peste el cu un rapid fior rece, și în vorbirea ei grăbită râsul trecea ca un pârâu subteran, umezind cuvintele de dedesubt și brusc ieșea sprinten la suprafață, iar ea sublinia semnificația cuvintelor scuturându-și umbrela strâns legată, pe care nu o ținea de mâner, ci de umflătura mătăsii.
La fel ca și în „Adevărata viață a lui Sebastian Knight”, Nabokov m-a cucerit cu descrierile si jocurile de cuvinte fantastice, cu scriitura impecabilă care are obiceiul de a te extazia la fiecare pagină.
Ușa camerei ei rămăsese deschisă, lumina aprinsă, și acolo încă mai plutea un nor de pudră, ca fumul după o împușcătură, zăcea un ciorap, omorât dintr-o lovitură, și pe covor cădeau măruntaiele colorate ale dulapului.
Am un singur regret atunci când vine vorba de romanele lui Nabokov – că la un moment dat le voi termina pe toate. Din fericire însă, rusul nu a făcut economie de metafore și simboluri și sunt sigur că și la a zecea recitire voi fi la fel de extaziat ca și la prima.
Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.
si eu care credeam ca sunt singura care… nu am putut duce pana la capat invitatia lui la esafod… Daca te-ai indragostit de el, de stitlul lui, de personajele atat de… altfel, dar extrem de atragatoare, incearca si “Apararea lui Lujin”. Nu iti dau citate si nu iti dau detalii pentru ca vreau sa il descoperi pe Nabocov, pe Lujin, lumea lor…, sunt convinsa ca te vei bucura de inca o lectura minunata. Spor!
Multumesc de recomandare, Corina. Da, ma gandesc de ceva timp la Apararea lui Lujin, dar inca nu am avut ocazia sa o citesc.
Chiar ieri mi-am cumpărat „Vorbește, memorie”, pentru că mi se făcuse dor să mai citesc ceva de Nabokov . 🙂 Pun pe listă și „Glorie” pentru următoarele lecturi din Nabokov – e destul de greu să mă decid între atâtea titluri traduse!