Generalul armatei moarte – Ismail Kadare

Sunt la prima carte de Ismail Kadare, am auzit vorbindu-se de el pe diverse bloguri și m-am gândit că cel mai nimerit ar fi să încep cu romanul său de debut, “Generalul armatei moarte”, publicat în anul 1963. Iar la cât de mult mi-a plăcut acest prim roman, presimt că voi petrece ceva ore în compania albanezului (mi-am comandat deja „Umbra”).

„Generalul armatei moarte” are în jur de 200 de pagini, narațiunea curge fluent, fără înflorituri iar Kadare nu apelează la tertipuri sau metafore alambicate pentru a se face înțeles, stilul său e simplu și tăios, pe alocuri împodobit cu un umor lugubru.

Un scurt rezumat

La douăzeci de ani de la cel de-al doilea război mondial, un general italian sosește în Albania, în urma unui acord bilateral semnat între cele două țări, cu misiunea de a dezgropa soldații italieni căzuți la datorie pe plaiurile albaneze și de a-i aduce înapoi în țară. Ismail Kadare nu s-a sinchisit să atribuie niciun nume acestui general (îl vom numi generalul fără nume) și nici preotului care l-a întovărășit în misiunea sa. Autorul albanez nu a indicat în mod direct nici naționalitatea generalului dar a oferit indicii conform cărora acesta ar fi italian.

Convins la început de faptul că pornește într-o misiune nobilă și sfântă, generalul fără nume, având liste detaliate cu numele și locurile unde au fost îngropați soldații, pășește înflăcărat pe pământul albanez cu o emfază tipic cazonă.

Dezgropând armata calcifiată și împachetând-o în saci de plastic, generalul nu se poate abține să nu-și imagineze cum ar fi fost dacă i-ar fi condus el însuși pe sărmanii soldați ce și-au găsit sfârșitul în Albania, blestemându-i în același timp pe ofițerii ce i-au dus la pieire.

Lângă sat, pe un câmp necultivat, se găseau o mulțime de morminte. Fuseseră împrejmuite cu un zid de piatră, acum pe alocuri dărâmat. Generalul se înfășură mai strâns în palton. La o oarecare distanță, preotul părea o cruce uriașă. Se vede clar cum au fost înconjurați, observă generalul pentru sine. Cu siguranță că au încercat să treacă podul peste râu și acolo au fost măcelăriți cu toții. Ce ofițer idiot i-o fi băgat aici?

În timpul săpăturilor atitudinea generalului se schimbă; încep coșmarurile, nu reușește să adoarmă fără să bea de unul singur iar relația cu preotul nu depășește formalismul, toate aceste aspecte determinându-l să se întrebe cât de sfântă este într-adevăr misiunea sa. La ce bun acest spectacol, să stingherească morții din odihna veșnică și să-i transporte înapoi în țara lor, doar pentru a fi jeliți de rude?

Pe acest fundal, al generalului fără nume ce își dezgroapă armata moartă, Ismail Kadare realizează de fapt o radiografie a poporului albanez. Astfel, generalul descoperă că în ciuda anilor ce au trecut albanezii nu au uitat că țara lor a fost ocupată de italieni, privirile dușmănoase și cântecele războinice urmărindu-l pretutindeni.

Stătu o bucată de vreme cu mâinile încrucișate, fără să se gândească la nimic, apoi ieși afară. Ploaia continua să cadă, iar noaptea era atât de întunecoasă, încât avu senzația că este pierdut în spațiu. Spre uimirea lui, groparii se opriseră din cântat, dar lui, cine știe din ce motiv, îi era teamă că vor reîncepe. Și într-adevăr, nu peste mult timp, cântecul umplu din nou pustietatea. Vocea bătrânului urcă, urcă neîntrerupt, până ce rămase o clipă suspendată în aer, după care se năpusti spre pământ și se amestecă printre vocele celelalte, ca o scânteie ce cade pe jeraticul din vatră.

Comerț cu morți

Romanului lui Kadare nu-i lipsește nici umorul, deși avem parte în acest caz de un umor adaptat, extrem de ciudat și sinistru. La un moment dat, generalul italian se întâlnește cu un general neamț venit în Albania cu aceeași misiune, însă paradoxal nemții se dovedesc mult mai dezorganizați, săpând pe stadioane și dezgropând cu totul alți soldați decât ai lor. Halucinant de bizar și oarecum amuzant, într-un sens macabru, bineînțeles, mi s-a părut următorul dialog:

– Aveți idee de ce m-am certat cu preotul? zise, respirând cu greu, ca și când ar fi urcat o coastă de munte.

– Nu, îi răspunse generalul-locotenent.

– Pentru un schelet, zise generalul. Ne lipsește un schelet de unu optzeci și doi.

– Mare lucru, făcu celălalt. Apoi, deodată, ăsri în sus, cu ochii cât cepele.

– Unu optzeci și doi? Vreți să vă vând eu unu?

– Nu, zise generalul.

– De ce, nu? Eu am destui. Vi-l dau ieftin, o sută de dolari bucata.

Cum Ismail Kadare a reușit să scrie atât de bine de la prima încercare, sunt extrem de curios și de celelalte cărți scrise de domnia sa. Sper doar să pățesc ca și cu Palahniuk. Să vedem…

Cartea poate fi cumpărată online de pe elefant.ro sau libris.ro.