Fugi, Rabbit – John Updike
Am ajuns să-l citesc pe John Updike după ce am aflat descoperit că a fost premiat de două ori cu Premiul Pulitzer pentru ultimele două romane ce alcătuiesc tetrologia Rabbit, aspect ce m-a făcut extrem de curios. Și pentru că am găsit prima carte a seriei, „Fugi, Rabbit”, la incredibilul preț de 3 lei la un târg de carte, nu am mai stat mult pe gânduri și am făcut cunoștință cu domnul Rabbit Angstrom.
Rabbit Angstrom e un lungan de 26 de ani ce măsoară peste doi metri, fostă mare vedetă în echipa de baschet a liceului – momente de care își aduce aminte cu nostalgie. În prezent Rabbit al nostru lucrează ca agent de vânzări, menirea lui fiind aceea de a vinde incredibilul aparat de bucătărie MagiPeel. Acasă îl așteaptă soția însărcinată, o nătângă leneșă și alcoolică, și băiețelul în vârstă de trei anișori.
Rabbit fuge
Doar că într-o seară Rabbit fuge de acasă. Soția sa îl trimite după țigări, Rabbit se enervează, se urcă și mașină și începe să conducă. Trece de limita orașului dar conduce mai departe, nerealizând parcă ce face. S-a gândit să plece, să lase totul în urmă, sătul de toanele soției și de viața de vânzător ambulant și a plecat. Atât de simplu.
– Ce a făcut de vrei să o părăsești? întrebă Eccles.
– Mi-a cerut să-i cumpăr un pachet de țigări.
Eccles nu râde, așa cum se așteptase Rabbit; se pare că găsește remarca obraznică, socotește că a întrecut limita. Dar era adevărat.
-E adevărat, continuă Harry. Simțeam că întreaga șandrama se duce de râpă, mă străduiam tot timpul să o țin pe linia de plutire, să stăvilesc întreaga harababură pe care o provoca ea. Nu știu, dar parcă eram țintuit locului de o liotă de jucării stricate, și pahare goale, și televizorul care nu se mai oprea și mese întârziate și nici o portiță de scăpare. Și deodată m-a segetat gândul că e foarte simplu să scapi, pur și simplu pleci, și într-adevăr a fost foarte ușor.
Pe mine m-a distrat teribil modul în care Updike a ilustrat fuga lui Rabbit. Fără să găsească tot felul de frământări interioare inutile și să obosească cititorul cu pasaje motivaționale, Updike descrie extrem de simplu modul în care Rabbit își părăsește familia. Iar motivul e unul halucinant, faptul că a fost trimis după țigări. De aici rezultă și o învățătură de zile mari: femei, nu vă trimiteți soții după țigări, s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată.
Dar Rabbit fuge doar de nevasta sa, ci fuge de întreaga sa viață de până atunci, fuge de toți cunoscuții, fuge de el însuși. Încercând să se regăsească, Rabbit ia legătura cu Tothero, fostul său antrenor, un moș pervers prin intermediul căruia o cunoaște pe Ruth – o femeie grasă de moravuri ușoare. Rabbit se îndrăgostește de Ruth, se mută la ea și nu pare deloc deranjat de faptul că aceasta-i o prostituată. Lui îi pare bine că pune în cereale cantitatea necesară de lapte și nimic în plus, spre deosebire de nevastă-sa care îneca cerealele în lapte.
Trăind într-o promiscuitate totală, Rabbit se simte extrem de fericit. Experimentează tot felul de perversități cu Ruth, nu lucrează nicăieri, nu are niciun plan pentru ziua de mâine, adică, pe românește, îl doare în cur de toate și e fericit.
Așadar, se culcă cum poate, îndoindu-și picioarele lungi, dar nu găsește un loc de care să-și rezeme tălpile; prin parbriz, deasupra volanului, are o vedere cețoasă a cerului care-și împrospătează albastrul. Azi e sâmbătă și cerul e luminos, neted, ca în zilele de sâmbătă de care Rabbit își amintește din copilărie, când firamentul era tabla de scoruri, virgină, a unui meci lung, pe cale să înceapă. Mingea la perete, mingea cu paleta, hockey pe asfalt, darts…
Rabbit se întoarce
Doar că, așa cum era de așteptat, Rabbit începe să aibă procese de conștiință, vinovat de acestea fiind și părintele Eccles, singurul prieten pe care și-l face și care nu se grăbește să-l judece pentru fuga sa. Și, oricât de liber s-ar simți, Rabbit realizeaza că fuga sa nu poate dura la nesfârșit, nu se poate feri pentru totdeauna de vicistitudinile vieții și până la urmă trebuie să le țină piept.
Fugi, Rabbit e un roman care pe mine a reușit să mă impresioneze. Stilul ironic al lui John Updike m-a făcut să râd în hohote la unele pasaje, dar, totodată, m-a și îndemnat să reflectez la alegerile pe care sunt nevoiți să le facem în viață.
Mi-am cumpărat deja cea de-a doua carte a tetralogiei, „Întoarcerea lui Rabbit”, am așezat-o frumos pe birou și aștept să-i vină rândul și să descopăr noile aventuri ale lui Rabbit.