Foamea lui Knut Hamsun
“Foamea” este primul roman publicat de scriitorul norvegian Knut Hamsun (1890). Treizeci de ani mai târziu a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, criticii literari atribuindu-i lui Hamsun meritul de a fi contribuit la modernizarea romanului european.
Despre „Foamea” am auzit că ar fi o capodoperă, iar după ce am văzut că numără mai puțin de 200 de pagini am purces la lectură fără să caut scuze inutile.
Acțiunea romanului se petrece în Christiania (Oslo) – un oraș despre care naratorul spune că nimeni nu-l părăsește fără să fi rămas cu amprenta lui – și se concentrează în jurul unui tânăr scriitor ce își duce veacul de pe o zi pe alta, trăind de pe urma articolelor pe care le publica ocazional.
Deși se află la limita supraviețuirii, fiind nevoit să rabde de foame mai tot timpul, dieta sa fiind alcătuită din așchii de lemn și bucăți de carton, tânărul scriitor care la un moment dat își însușește numele fictiv de Andreas, nu renunță la demnitatea sa și la principiile morale, preferând mai degrabă să moară de inaniție decât să cerșească bani.
Gândurile mi s-au îndreptat din nou spre Dumnezeu. Mi se părea că îi era absolut imposibil să justifice de ce intervenea de fiecare dată când căutam o slujbă, încurcându-mi toate socotelile; în fond nu ceream altceva decât pâinea cea de toate zilele. Observasem foarte limpede că, atunci când eram nevoit să rabd de foame un timp mai îndelungat, creierul mi se scurgea parcă din craniu, lăsându-l gol.
Mizeria în care se scaldă naratorul nu îl împiedică însă să facă acte de milostenie și astfel își amanetează vesta pentru a ajuta un cerșetor bătrân. Iar atunci când vânzătorul de la prăvălia de la care își cumpărase o lumânare îi dă din greșeală mai mulți bani decât ar fi trebuit, tânărul scriitor dăruiește banii unei femei ce vindea prăjituri în piață.
Având un singur personaj principal, restul personajelor jucând doar roluri de decor, romanul lui Knut Hamsun se distinge în special prin monologurile extrem de intense și dramatice ale naratorului. Extrem de dur cu el însuși, Andreas își plânge de milă pentru situația în care a ajuns, pentru ca mai apoi să își reproșeze aceste gânduri. Desele monologuri au rolul de a-l menține cu puțin deasupra limitei de nebunie, o limită foarte fragilă însă care devine din ce în ce mai subțire pe zi ce trece.
De-aș avea măcar un pic de pâine! O pâine mică, gustoasă de secară, din care să poți mușca în timp ce colinzi străzile. Și mergeam gândindu-mă la un anumit fel de pâine de secară, care ar fi atât de bună. Foamea mă chinuia puternic, doream să mor, să fiu departe. Am devenit sentimental și am început să plâng. Mizeria mea nu se mai sfârșea.
Andreas nu e deloc rațional, nu se gândește nicio clipă să se organizeze astfel încât să depășească mizeria iar banii pe care îi primește din scrierea articolelor nu fac decât să amâne cu câteva zile momentul în care se va scălda din nou în suferință.
Foamea e un roman halucinant, intens, trist, e genul de roman care pare scris pe burta goală, dintr-o bucată, în timpul unei crize de nebunie. Poate că acest aspect se datorează și faptului că Hamsun a împletit ficțiunea cu elemente autobiografice. Și chiar dacă a fost scris acum mai bine de o sută douăzeci de ani, mie mi s-a părut încă actual.
Zi și noapte am tot tras la jug, mi-am ruinat ochii citind și am flămânzit până când mi-am pierdut mințile – ce naiba obținusem în schimb? Până și femeile de stradă se roagă lui Dumnezeu să le ferească să-mi vadă figura. Dar acum trebuie să se sfârșească, e clar; să mă ia dracu, trebuie să se sfârșească!… cu o furie crescândă, scrâșnind din dinți din pricină că mă simțeam sfârșit de oboseală, plângând și blestemând, am continuat să fac tărăboi fără să-mi pese de cei care treceau pe lângă mine. Am început din nou să mă torturez, să mă dau de bunăvoie cu capul de stâlpii lămpilor cu gaz, să-mi înfig unghiile adânc în carne, să-mi mușc limba adânc ca un dement, când aceasta se împleticea și să râd ca un ieșit din minți dacă simțeam o cât de mică durere din cauza mușcăturii.
„Foamea” este, cred, unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit anul acesta. Nu mă așteptam să mă prindă atât de tare, mai ales că nu sunt familiarizat cu literatura nordică. Nu știu de ce i-am evitat pe norvegieni și pe restul nordicilor până acum, sau poate doar nu am avut ocazia să îi descopăr, însă de acum îmi propun să fiu mai open-minded.
Cartea poate fi cumpărată de pe elefant.ro sau libris.ro.
