Exorcizat – Radu Găvan. Despre demoni

Un roman care începe cu citarea unor versuri din Metallica cu siguranță nu va vorbi cu superficialitate despre cât de frumoasă și roz e viața sau despre unicorni din pluș ieftin și prințese constipate. Nu, în niciun caz, mi-am zis atunci când am deschis Exorcizat, romanul de debut al lui Radu Găvan, și privirea mi-a poposit pe prima strofă din Loverman. Și, din fericire, nu m-am înșelat.

Așa cum marile hituri de la Metallica încep cu câte o chitară nostalgică, pentru ca mai apoi să se dezlănțuie iadul pe ritmuri nebune de heavy metal, așa începe și romanul lui Radu Găvan: ne înfățișează un tânăr visător cu freză de Eminescu ce se mută în propria garsonieră, neștiind la ce să se aștepte în viitor și vrând mai degrabă să își îmbrățișeze tatăl și să-i mărturisească că nu dorește să plece din casa în care a crescut. Iadul se dezlănțuie repede în viața tânărului, demonii din trecut sunt dezgropați și pe lângă aceștia iau naștere și alții, mult mai puternici și mai înfiorători.

Pentru a supraviețui, naratorul este nevoit să se angajeze la o agenție imobiliară și astfel cutreieră Bucureștiul în lung și în lat, nemâncat, pentru a parafa vânzarea care să-i asigure traiul de a doua zi. Dar cum vânzarea salvatoare se lasă așteptată mult și bine, novicele agent imobiliar strânge cureaua din ce în ce mai mult până când, zbătându-se în mizerie, constată că nu mai are ce strânge.

Am început să raționalizez mâncarea, să mă mulțumesc cu câteva sendvișuri cu pâine și salam pe zi, să beau apă de la robinet și să adun mărunțișul de prin casă. Într-o zi m-am dus cu un pumn de monezi la magazin și am cerut o sută de grame de salam. Dar nu îmi pierdeam speranța. Am devenit mai puternic, m-am înrăit. Mărșăluiam pe cimentul rece al garsonierei și mormăiam la nesfârșit “Tu nu cedezi! Te ridici, nu rămâi jos! Niciodată! Eu nu cedez! Eu câștig!”. Încetul cu încetul, asta mi-a devenit litania, suportul supraviețuirii mele.

Deși are în jur de trei sute de pagini, am citit Exorcizat în timp record, aproape că nu îmi venea să cred cât de repede curgeau paginile una după alta. Și asta pentru că scriitura lui Radu Găvan nu este una pretențioasă; de multe ori aveam impresia, în timpul lecturii, că stau de vorbă cu un tip din fața blocului și acesta îmi poveștește, printre înghițituri de bere, cum a trecut prin aventura vieții sale.

Exorcizat e un roman dur, atât prin mesajul transmis, cât și prin limbajul folosit. Înconjurat de cocalari, pițipoance, lidibinoși și tot felul de dereglați, personajul principal se zbată să rămână pe propriile șine și să-și vadă de drumul său, dar demonii interiori nu abandonează lupta cu niciun chip și devin în schimb din ce în ce mai puternici.

Sincer să fiu, mi-a plăcut Exorcizat mai mult decât mă așteptam, dar nu pot spune chiar că m-a dat pe spate. E de apreciat forța introspectivă a romanului dar faptul că autorul nu are încă un stil al său bine conturat e deranjant pe alocuri. Nu e cazul însă să fiu dur cu un scriitor debutant, mai ales că Radu Găvan pare să promită multe. Sper să continue tot în aceeași direcție, să se afunde cât mai mult în tenebrele minții umane, să scoată la iveală cât mai mulți demoni și să aloce mai mult timp construcției frazelor, pentru ca rezultatul final să fie unul armonios.