Egorușka merge la liceu

Lui Egorușka lacrimile îi încețoșaseră ochii și nu-i văzu pe unchiul și pe părintele Hristofor ieșind din casă. Se repezi la fereastră, dar ei nu mai erau în curte și dinspre poartă, cu aerul cuiva care-și făcuse datoria pe deplin, se întorcea la trap câinele cel roșcat: lătrase în urma străinilor. Fără să-și dea seama ce face, Egorușka o luă din loc și ieși din goană din casă. Când ajunse în poartă, Ivan Ivanîci și părintele Hristofor treceau pe după colțul străzii, unul legănându-și paltonul, celălalt – cârja. Și dintr-odată, Egorușka simți că, odată cu acești oameni, se risipea pentru totdeauna, ca un fum, toată viața lui de până atunci; năpădit de gânduri triste, se lăsă pe banca de lângă portiță și întâmpină cu lacrimi amare viața nouă și necunoscută care începea în clipa aceea pentru el… Cum o să fie oare această viață? (A.P. Cehov, Stepa)