Dulgheri, înălțați grinda acoperișului!
Am făcut cunoștință cu J. D. Salinger prin facultate, în timp ce mă chinuiam să-i citesc romanul “De veghe în lanul de secară”. După ce am dat cu mica cărțulie de pereți (am scris despre acest lucru într-un articol anterior) am început să iau la rând toate scrierile lui Salinger. Din păcate scriitorul american nu s-a înghesuit să publice prea mult și astfel de la el avem, în afara de romanul enunțat mai sus, povestirile ce gravitează în jurul familiei Glass, plus încă două trei mostre de proză scurtă.
“Dulgheri, înălțați grinda acoperișului” face parte din seria de istorisiri a familiei Glass și ne prezintă nunta lui Seymour, cel mai mare copil al soților Les și Bessie Glass. Iar în această povestire Salinger nu ne dezamăgește deloc. Deși este vorba despre nunta lui Seymour, acesta nu apare deloc în mod direct în acțiune, deși doar despre Seymour se povestește în “Dulgheri, înălțați grinda acoperișului”. Bineînțeles că mai aflăm câte una alta și despre ceilalți membri ai familiei Glass, dar totul se concentrează în jurul lui Seymour și universului său abstract.
Dulgherii înalță grinda acoperișului, adică Seymour se însoară
Dulgheri, înălțați grinda acoperișului! Sosește mirele, asemenea lui Ares, mult mai înalt decât oricare om înalt. Cu dragoste, Irving Sappho, fost angajat cu contract la Elysium Studious Ltd. Te rog fii fericit, fericit, fericit cu frumoasa ta Muriel. E un ordin! Le-o iau înainte tuturor celorlalți din grup.
Aș vrea să vă povestesc ce se întâmplă la nunta lui Seymour dar mă tem că în nepriceperea mea v-aș strica toată surpriza, așa ca e cel mai bine să aflați direct din gura lui Salinger (sau din scrisul lui, mă rog, dacă e să o luăm ad litteram).
Salinger nu face deloc rabat în această scriere de la stilul său direct și își bate joc de anumite tipologii umane fără niciun strop de milă. Nu lipsesc, bineînțeles, dialogurile pline de substanță și umor. Iar scurtele momente în care care Salinger intervine pentru a descriere arșița insuportabilă din New York sunt de-a dreptul magistrale.
Săptămâna trecută la cină m-a întrebat ce am de gând să fac când o să ies din armată. Intenționez să predau mai departe la același colegiu? Sau măcar m-ar tenta să mă întorc la radio, poate în calitate de comentator sau așa ceva? I-am răspuns că, după impresia mea, războiul o să continue la infinit și, dacă pacea s-ar reinstaura vreodată, sunt convins că mi-ar plăcea să fiu o mâță moartă.
PS: Pe cei care nu au intrat în universul familiei Glass, îi sfătuiesc să înceapă cu “Franny și Zooey”.