Dublul de Dostoievski, un roman lipsit de substanță dar cu o idee interesantă

dostoievski dublulDublul este un roman scris de Fiodor Mihailovici Dostoievski în prima perioadă a carierei sale literare. Cartea a văzut lumina tiparului în anul 1846, pe când scriitorul avea doar 25 de ani. Dublul nu s-a bucurat deloc de aprecierea criticilor, mulți reproșându-i faptul că s-a lăsat prea mult sedus de ideile literare ale lui Gogol.

În Dublul regăsim, ce-i drept, destule elemente ce fac referire la proza lui Gogol, cel care era pe val în acele momente în Rusia. Acțiunea din romanul lui Dostoievski debutează cu o scena care ne aduce aminte de domnul Kovaliov, cel care și-a pierdut nasul. Doar că Dostoievski încearcă probabil să îl parodieze pe omologul său, personajul principal din Dublul, Iakov Petrovici Goliadkin fiind un consilier titular ce are parte însă de o altă soartă – diferită față de a lui Kovaliov, dar la fel de sinistră.

Adică nu sunt eu, nu sunt eu, și basta!, spuse domnul Goliadkin, scoțându-și pălăria în fața lui Andrei Filippovici și neluându-și privirea de la el. Eu, eu nu sunt eu, șopti el cu efort, nu sunt deloc eu, Andrei Filippovici, nu sunt eu deloc, nu sunt eu, și basta.

Dacă Kovaliov și-a pierdut nasul și alerga bezmetic prin Sankt Petersburg pentru a-l găsi, domnul Goliadkin are parte de o altă întâmplare bizară. Se întâlnește într-o seară cu dublul său – adică o persoană care are același nume și arată la fel ca el. Iar această nouă persoană, pe care Dostoievski o denumește Goliadkin junior, se angajează la același birou cu personajul principal și începe ușor, ușor începe să îl înlocuiască pe acesta.

Un fel de umilință, supunere și spaimă se citeau în toate gesturile lui, așa că el, dacă putem face o comparație, semăna foarte mult în acest moment cu un om care, lipsit de haine, s-a îmbrăcat în hainele altuia: mânecile erau prea scrute, talia era aproape la ceafă, iar el ba își tot îndreaptă la tot pasul vesta scurtă, ba se tot furișează într-o parte și se ferește, ba îi mai trece prin minte să se ascundă undeva, ba se uită fix în ochii tuturor și trage cu urechea să vadă dacă oamenii nu vorbesc cumva ceva despre situația lui, dacă nu râd de el, dacă nu le e rușine de el, și omul râde, se pierde, și orgoliul îi este rănit…

Deși ideea din Dublul mi s-a părut interesantă și se poate filosofa la nesfârșit pe marginea acesteia, acest roman mi s-a părut a fi cel mai slab dintre toate romanele lui Dostoievski. Bineînțeles că Dublul a fost publicat pe vremea când scriitorul avea doar 25 de ani, deci e cazul sa fim înțelegători. Primele 70-80 de pagini mi s-au părut destul de bine scrise însă a doua parte a romanului a încetat să mă mai suprindă într-un mod plăcut. Cică și Dostoievski recunoscuse la un moment dat că a cam sfeclit-o cu Dublul și că nu i-a ieșit tocmai cum ar fi vrut.

3 Comentarii la “Dublul de Dostoievski, un roman lipsit de substanță dar cu o idee interesantă”
  1. Doru says:
    • Paul Catalin says:
  2. Alina says:

Leave a Reply to Paul Catalin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *