Dora Bruder – Patrick Modiano. Premiul Nobel pentru ce?

Dora Bruder – Patrick Modiano. Premiul Nobel pentru ce?Recunosc că m-am aventurat în lecturarea operei lui Patrick Modiano pentru simplul fapt că eram curios să văd ce-i poate pielea proaspătului laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Iar pentru acest demers am ales Dora Bruder (a cântărit foarte mult faptul că această cărțulie are puțin peste 100 de pagini și mi-am imaginat că o voi citi foarte repede).

Dar mi-am cam luat țeapă. Chiar dacă am strâns puternic din dinți, dar și din alte părți alte corpului, tot n-am reușit să termin Dora Bruder într-o singură zi. Probabil că dacă n-ar fi fost atât de scurtă aș fi abandonat-o imediat aruncând-o pe raftul unde păstrez volumele În căutarea timpului pierdut.

Cartea este scrisă la persoana I-a din perspectiva unui scriitor ce găsește într-un ziar vechi un anunț referitor la dispariția unei copile de 15 ani pe nume Dora Bruder. Scriitorul se lansează apoi într-o adevărată muncă de detectiv pentru a descoperi cât mai multe detalii despre fuga Dorei.

În decembrie 1988, după ce am citit în Paris-Soir din decembrie 1941 anunțul dispariției Dorei Bruder, m-am gândit la asta luni de zile. Mă obseda precizia deosebită a câtorva detalii: Bulevardul Ornano numărul 41, 1,55 m, față ovală, ochi căprui-cenușii, haină sport gri, pulover vișiniu, fustă și pălărie bleu-marin, pantofi sport maro. Iar de jur împrejur, noaptea, neantul, uitarea. Mi se părea că nu voi reuși niciodată să dau nici peste cea mai neînsemnată urmă a Dorei Bruder.

Patrick Modiano încearcă să prezinte într-un mod cât mai sec, simplu și obiectiv dramele pe care le-au înfruntat evreii din Franța în timpul ocupației naziste. Ideea nu e rea, de acord, dar stilul domnului Modiano mi s-a părut de-a dreptul imposibil. Nu puține au fost momentele în care am închis cartea nervos, gândindu-mă să îmi ocup timpul cu preocupări de altă natură.

În Dora Bruder am descoperit același stil franțuzesc care mă seacă – descrieri inutile ale străzilor și clădirilor din Paris și evocări din vremuri de demult care nu transmit nimic cititorului. Iar inserțiile cu diferite acte scoase de prin nu știu ce arhivă chiar au reușit să mă calce serios pe bătături. Oi fi eu mai mai prerențios, sau poate că nu reușesc să apreciez anumite unele cărți la adevărata lor valoare, însă Dora Bruder și Patrick Modiano m-au lăsat mai rece ca un iceberg.

Am scris paginile acestea în noiembrie 1996. Zilele sunt tot mai ploioase. Mâine va începe luna decembrie și se vor împlini cincizeci și cinci de ani de la fuga Dorei.

Spectaculos. Se împlinesc nu știu câți ani de la fuga Dorei. Vai, să-ți tragi palme! Problema e că Modiano nu m-a impresionat cu nimic. Și nici nu vreau să mai insist cu vreo altă carte de-a domniei sale. Știu, am o gândire infantilă, îl judec din prisma unei singure cărți, bla, bla. La revedere, Patrick Modiano! Du-te și terorizează și alți cititori.

 

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *