Multă vreme m-am gândit la un pseudonim potrivit pentru blog. Voiam să fie ceva sugestiv, simplu, ușor de ținut mine. Una dintre idei a fost să găsesc ceva simbolic, de exemplu numele unui personaj din vreo carte de căpătâi. Dar majoritatea personajelor cu care empatizez au nume dificile așa că am tras pe linie moartă această variantă. Un prieten mi-a sugerat să folosesc porecla din timpul liceului. Mi s-a părut pueril. Așa că m-am uitat în buletin, am descoperit că sunt posesorul a două prenume și astfel entitatea ce scrie pe Blog de Cititori a devenit și a rămas Paul Cătălin.

Cine sunt?

Pe lângă cele două prenume, în buletin mai apare alături și cuvântul “Bondar”, ce-mi servește ca nume de familie. În iulie 2014 am împlinit un sfert de veac. M-am născut în locul unde se agață harta în cui, adică în municipiul Suceava, iar de ceva timp locuiesc în București.

Ce fac?

Am absolvit Facultatea de Filosofie și Știinte Social-Politice din Iași, m-am jucat o vreme de-a ziaristul prin orașul natal, după care mi-am luat geanta pe umăr, bilete de tren și m-am stabilit în primitorul oraș al lui Bucur unde lucrez în domeniul denumit de către vorbitorii de romgleză online marketing.

De prin clasele primare visam să devin ziarist. După facultate visul încă nu dispăruse. Așa că am devenit ziarist. În primele două luni nu-mi venea să cred că îmi trăiesc visul. Mergeam zâmbind spre redacție în fiecare dimineață. După alte două luni mi s-a cam șters zâmbetul de pe chip. După fix un an mi-am depus legitimația pe biroul șefului. În același timp am depus, imaginar, și o lumânare la căpătâiul muribundei meserii. Cred că acesta a fost motivul principal pentru care am dat drumul la BlogdeCititori.ro. Prea mă mâncau mâinile să scriu din nou. Berea nu mai avea gust și nici țuica tărie. Iar ideea de a a fi liber și de a scrie fără să fiu constrâns de nimeni despre absolut orice trăznaie ce mă lovește brusc, m-a ispitit mult timp.

De ce scriu despre cărți?

Răspunsul e simplu. Nu știu să cânt sau să dansez. Așa că nu mi-a rămas decât să-mi belesc ochii prin cărți. Și fiindcă simplul proces al apăsării unor taste are uneori rolul de a vindeca pentru moment mâncărimea degetelor, am hotărât să și scriu despre cărțile pe care le citesc. Uneori mă mai uit și la filme. Nu degeaba umblă prin popor vorba înțeleptă “De ce să citesc cartea când pot să văd filmul?”. Așa că scriu și despre ele. De cele mai multe ori dau pe lângă subiect. Nu sunt nici critic literar și nici de film. Și nici nu aspir la acest statut. Tocmai de aceea recenziile mele poarta titulatura de “un fel de recenzii”. Pentru că nu sunt recenzii în adevăratul sens al cuvântului. Sunt doar niște opinii, complet neavizate, despre scrierile sau filmele care-mi plac sau, după caz, displac.

Câteodată fierbe sângele de moldovean în mine să mai scriu și altceva în afară de cărți și filme. Până acum nu prea am facut-o. Dar pentru că există totuși riscul acesta, m-am gândit că nu ar fi rău să vă avertizez din timp.

În loc de scuze și alte sentimente

Pentru că, așa cum bine zicea un prieten, scriu ca din topor, vă rog să nu puneți la inimă toate răutățile pe care le-ați putea citi pe aici. Iar în timp ce citiți aceste rânduri imaginați-vă că autorul acestui blog își dă jos pălăria (nu port pălărie) și face o plecăciune în fața voastră, în semn de mulțumire că i-ați trecut pragul (sau mai bine zis în semn de mulțumire că i-ați încărcat blogul în bara browser-ului).

Share on Google