Cum e să stai „De veghe în lanul de secară”
Într-o seară, pe când eram student și mă plictiseam groaznic, am cerut niște recomandări de cărți unei foste colege de liceu pe care o știam mai bookahoolică (scuzați-mi englezismul). Iar recomandările nu au întârziat să apară: “Mândrie și prejudecată” și „De veghe în lanul de secară”. Pentru că făcusem deja cunoștință cu romanul domnișoarei Jane (după ce am citit „Mândrie și Prejudecată” am simțit nevoia sa îmi smulg părul din cap fir cu fir – despre această experiență voi scrie, poate, într-un articol viitor) am împrumutat de la bibliotecă „De veghe în lanul de secară”. Înainte să dau cu parul trebuie însă să menționez că terminasem cu puțin timp „Adolescentul” lui Dostoievski și citeam în acea perioadă doar literatură realistă.
Cum am dat de pereți cu romanul lui Salinger
Nu îmi mai amintesc ce așteptări aveam de la romanul etalon al lui Salinger, însă după primele o sută de pagini am izbit cartea de pereți (la propriu) fiindcă aveam impresia că în timp ce citeam romanul stăteam de vorbă cu un mucos ce spărgea semințe și înjura pentru faptul că trecea prin cea mai mare tragedie a vieții sale și anume că era adolescent. Sincer să fiu, în acel moment aș fi aruncat cartea la coș dar o împrumutasem de la B.C.U. și trebuia să plătesc amendă dacă nu o returnam. Nu e nevoie acum să mă judecați, dar puteți să o faceți totuși, pentru simplul fapt că nu am înțeles mai nimic din cartea lui Salinger în timpul studenției.
După câțiva ani, mi-am procurat iarăși romanul “De veghe în lanul de secară”, cu gândul să-i mai acord o șansă, fiindcă tot auzisem vorbindu-se de el în diverse medii.
Ce trăsnăi face Holden Caulfield
Romanul este scris la persoana I-a, naratorul fiind Holden Caulfield, un adolescent de 16 ani exmatriculat de la școală cu doar câteva zile înainte de vacanța de Crăciun. Cică a fost exmatriculat pentru că picase la patru materii. Era a treia oară deja când se întâmpla acest lucru. Și având în vedere aceste aspecte săracul Holden era cam dezorientat. Bineînțeles, Holden Caulfield era adolescent și se înțelege de la sine că era dezorientat, însă nu asta am vrut să subliniez.
Citind câteva recenzii și comentarii despre “De veghe în lanul de secară” am rămas stupefiat de faptul că mulți l-au catalogat pe Holden drept un adolescent rebel. Mie mi s-a părut însă că Holden era singura oază de normalitate din jungla adolescenței sale dar asta, în fine, e o altă mâncare de pește, sau orice altă mâncare vă place vouă.
Acțiunea din romanul De veghe în lanul de secară nu e deloc complicată. Holden Caulfield este exmatriculat de la liceu și, după ce se bate cu al său coleg de cameră, Stradlater, hotărăște să plece mai devreme acasă, în New York, cu gândul să boschetărească câteva zile fără însă să dea ochii cu părinții săi. Iar în periplul său Holden încearcă să combine o prostituată, se îmbată muci printr-o bodegă infectă, se ia la harță cu diverse persoane, se ceartă cu o veche amică care l-a chemat să împodobească bradul de Craciun și, într-un final, se întâlnește cu sora sa, Phoebe. Nimic spectaculos așadar. Și totuși de ce a fost vândut acest roman în zeci de milioane de exemplare până acum?
De veghe în lanul de secară, un roman comercial și supraapreciat?
La o primă vedere cartea lui Salinger e super comercială. Naratorul folosește un limbaj de cartier, își spovedește fără menjamente toate temerile în fața cititorului, stilul adoptat de Salinger făcând ca romanul să fie ușor de parcurs. Astea la o lecturare superficială, bineînțeles, așa cum făcusem eu prin facultate. Dacă însă zăbovim mai mult timp asupra romanului descoperim o altă față a cărții. Holden Caulfield este tipul adolescentului neadaptat care nu doar că nu s-a adaptat lumii în care trăiește, ci nici nu își dorea acest lucru. Și, poate cel mai grav, este conștient de acest lucru, într-o oarecare măsură, motiv pentru care își dorește să stea de veghe în lanul de secară și să-i împiedice pe cei neștiutori sau neglijenți să cadă.
Deși superficial la prima vedere, Salinger bagă, cum ar zice băieții de prin cartier, “din alea grele”. Înainte să scriu acest articol am citit pe tot felul de bloguri că romanul ar fi, cică, superficial și supraapreciat fiindcă adolescenții din America l-au cumpărat în prostie. Eu vă zic doar să citiți “De veghe în lanul de secară” fără să mai pierdeți timpul iar dacă simțiți la un moment dat că vreți să trântiți romanul de pereți fiindcă v-ați fi așteptat la cu totul altceva, trântiți-l fără remușcări și reluați-l ceva mai târziu.
“De veghe in lanul de secară” este văzut de către mulți cititori ca un simplu roman despre adolescenți ce trebuie citit în liceu și apoi uitat. Că cică limbajul e unul simplu, specific adolescenților (păi naratorul e adolescent, cum ați vrea să fie limbajul lui, dragilor?), în vreme ce mesajul ar fi, cică, cam lipsit de substanță.
Dacă o carte se citește ușor, nu e musai o carte lipsită de valoare sau de importanță. Și “Bătrânul și Marea” se citește ușor, ca mai toate cărțile lui Hemingway, dar asta nu înseamnă că e doar o simplă povestire despre un pescar bășinos.
Sincer să fiu, mie mi-a plăcut de Holden la nebunie. Am apreciat la el în special spiritul de revoltă, mentalitatea sa anti-sistem, și, bineînțeles inocența sa. Secvența în care Holden cântărește rochia prostituatei și se întristează imaginându-și cum aceasta și-a cumpărat-o fără ca vânzătorul să bănuiască pentru ce anume o să o folosească, mi s-a părut incredibil de tulburătoare.
Curiozități:
Romanul “De veghe în lanul de secară” a fost publicat în anul 1951, dar în ciuda faptului că a înregistrat un succes fenomenal, J.D. Salinger a ieșit din viața publică la mijlocul anilor ’60 și de atunci nu a mai publicat absolut nimic.
În 1980 John Lennon, membru al legendarei formații Beatles, a fost împușcat mortal de către Mark David Chapman. În urma investigațiilor, polițiștii au descoperit asupra lui Chapman cartea “De veghe în lanul de secară”. Un an mai târziu, un tănâr a încercat să-l asasineze pe Ronald Regan, președintele american de atunci, dar a fost arestat. Acesta mărturisit în instanță că “De veghe în lanul de secară” e cartea sa preferată. Din aceste motive romanul lui Salinger a fost interzis în anumite locuri din Statele Unite.
Despre Salinger nu s-au mai știut prea multe după ce acesta dispărut din viața publică. Deși nu a mai publicat nimic, autorul american a continuat să scrie până la sfârșitul vieții sale (2010). După moartea sa, diverse publicații au susținut că până în 2020 vor fi publicate cel puțin cinci din nuvelele sale, dar, momentan, aceste informații nu au fost confirmate în mod oficial.
Cumpără cartea la preț redus de pe elefant.ro sau libris.ro.
Ce interesant, și eu am pățit exact la fel cu romanul ăsta! Când l-am citit prima dată, prin clasa a doișpea de liceu, mi s-a părut extrem de prost scris și superficial și n-am reușit deloc să-i înțeleg mesajul ascuns în spatele rândurilor. La a doua lectură, anul ăsta adică, mi-am dat seama cât de prost l-am judecat la vremea aceea. Probabil n-oi fi avut mintea suficient de coaptă pentru a-l pricepe, cred eu…
Acum am realizat că Salinger a făcut o treabă minunată cu romanul ăsta pentru că a intuit perfect sufletul adolescentului. Câte un pic din Holden există în noi toți, în sensul că, în adolescență, toți ne simțim neînțeleși, toți avem gânduri rebele și vrem să călcăm în picioare regulile impuse de părinți și școală. Dar, cu toate acestea, în adâncul sufletului, nu suntem decât niște ființe care încă nu și-au găsit locul și rostul și au nevoie de puțină îndrumare… Deci, cred că de-asta a avut și încă are atât de mare succes cartea asta – pentru că în Holden ne regăsim cu toții.
Mă bucur să mai găsesc pe cineva care a avut aceeași relație ca și mine cu „De veghe în lanul de secară” :).
Multumesc pentru ca ai trecut pe aici, Iulia Maria si te mai astept si cu alte ocazii! Despre roman recunosc ca ma sint frustrat cateodata cand aud ca unii considera “De veghe in lanul de secara” o banala literatura de liceu. Personal, mi se pare greu sa intelegi acest roman in anii adolescentei. Bineinteles ca te regasesti atunci cand esti adolescent in paginile scrise de Salinger insa eu cred ca aceasta carte ar trebui citita, sau recitita, in primii ani de dupa adolescenta, atunci cand devenim cu adevarat constienti despre lumea din jurul nostru.
M-am abtinut sa o zvirl la gunoi din unicul motiv ca era de la biblioteca , si totusi am dat de capat cu lectura. Si nu ma mandresc cu asta , caci intr-adevar ideea globala se poate rezuma in 3 propozitii. Aceasta opera nu e decat pentru cei care in viata lor au citit doar literatura obligatorie.
Ai dreptate, Dumitru, in 3 proprozitii poti face un rezumat destul de cuprinzator al cartii si cred ca asta si-a dorit si Salinger. Doar ca din pacate cand vine vorba despre De veghe in lanul de secara, multi se rezuma sa zica: “A, da e despre aventurile unui pusti. Am citit-o prin liceu.”
Uite că m-ai convins să-i mai dau o şansă lui Salinger. Şi eu tot prin liceu am avut proasta inspiraţie să încerc să-l citesc şi am capitulat după vreo 30-40 pagini, fără însă a acumula mari frustrări legate de lectură. Undeva, cândva, sper să ajung din nou la el.
Citesc de când ma stiu… De la Jules Verne, pe vremea lui Ceaușescu, pana la Biblia regăsita sau Codul lui Da Vinci al lui Brown!
Am tot citit despre ,,De veghe..”, dat abia zilele trecute am cumparat-o si adineauri am terminat lectura.
Ciudat roman!
M_a dezamăgit, sincer!
Roman etalon?!? Hmm….
Carte pentru prosti!