Cum decurge o zi din viața lui Ivan Denisovici

De mult mi-am propus să mă apuc de Soljenițîn, și pentru că cele peste 1.000 de pagini ale Arhipelagului Gulag m-au descurajat oarecum, am hotărât că „O zi din viața lui Ivan Denisovici” e o nuvelă tocmai bună de a începe.

Cine e și ce face Ivan Denisovici

Nuvela lui Soljenițîn îl are în prim-plan pe Ivan Denisovici, un bărbat simplu, de la țară condamnat la zece ani de muncă silnică – pedeapsă din care a executat opt ani. Acțiunea se întinde pe durata unei singure zile, ideea lui Soljenitîn fiind una simplă – aceea de a prezenta fără niciun fel de artificii literare o zi obișnuită din viața de lagăr.

Lui Șuhov îi face plăcere că toți îl arată cu degetul: uite, cică, i se împlinește sorocul, numai că el unu’ nu prea-i sigur de asta. Uite p-ăia de li s-a împlinit termenul de condamnare în timpul războiului, pe toți i-au ținut până-n patruzeci și șase, până la dispoziții speciale. Cei care fuseseră condamnați la trei ani, numai, au stat cinci. Legea – o întorci cum vrei. Împlinești zece și te poți trezi că-ți mai dau alți zece. Sau că te deportează.

“O zi din viața lui Denisovici” mi s-a părut extrem de simplă și foarte ușor de citit. Mai mult de două-trei ore nu îți trebuie pentru a parcurge cele 150 de pagini. Autorul rus a pus accentul pe aspecte pe care om om obișnuit le-ar trece cu vederea în viața normală, aspecte precum servirea mesei sau munca de zi cu zi ce în lagăr au o cu totul altă importanță.

Sună ora mesei. Vin oamenii rând pe rând, pe echipe, și bucătarul le dă străchinile prin ferestruică cu câte o grămăjoară de cașă pe fund. Cât are grămăjoara nu poți nici cântări, nici întreba. Dacă îndrăznești să deschizi gura ai și luat-o peste bot.

O zi obișnuită

Atunci când am pus mâna pe “O zi din viața lui Ivan Denisovici” mă așteptam să citesc despre crimele comunismului, să aflu adevăratele orori din lagăr. În schimb Soljenițîn a reușit să mă frapeze cu relatarea unei zile obișnuite. Din acest motiv și pentru că autorul rus nu a forțat cu nimic desfășurarea acțiunii și nu a introdus elemente care să șocheze, nuvela câștigă un plus la capitolul credibilitate.

Și gardieni peste tot, cu duiumul! Au înconjurat în semicerc de la TEȚ, au înălțat pistoalele mitralieră – cu țevile îndreptate spre capetele oamenilor. Alții sunt însoțiți de câinii cenușii. Unul din dulăi și-a rânjit colții de parcă și-ar fi râs de prizonieri. Toți gardienii din escortă poartă scurte îmblănite, numai șase au pe ei cojoace lungi. Cojoacele sunt de schimb, le pun cei care urcă în foișoarele de pază.

În cele 150 de pagini ale nuvelei întâlnim diverse tipologii de personaje. Cei care intră în contact cu Ivan Denisovici sunt prezentați succint, fără să se insiste prea mult pe prezentarea trăsăturilor acestora. Kuziomin, Ivan Poltora, Alioșka, Buinovski, Tatarin, Tiurin – șeful de echipă, Fetiukov, Pavlo, Cezar, Gopcik sau Kildings sunt personaje ce nu impresionează neapărat prin drama lor (Soljenițîn nu apleaza la multe evocări din trecut sau referiri la viața din libertate pentru a-l sensibiliza pe cititori) ci prin modul lor în care au ales să se resemneze și să sufere în tăcere.

Nimeni nu visează la libertate în nuvela lui Soljenițîn. Puțini își mai amintesc de viața dinainte de lagăr și nimeni nu îndrăznește să își facă planuri pe termen lung. Pentru că viața în lagărul pe care ni l-a prezentat Soljenițîn presupune doar supraviețuirea de la o zi la alta.