Crimă și Pedeapsă – Dostoievski. Cartea care m-a făcut să-mi pun primele întrebări existențiale

Crimă și Pedeapsă a fost primul roman de Dostoiovski pe care l-am citit. Eram prin clasa a zecea de liceu, dacă nu mă înșel. Împrumutasem cartea de la bibliotecă. Răsfoiam filele galbene, ce purtau în mod evident amprenta trecerii timpului, în lumina difuză a veiozei după ce toți ai casei se culcau. Mi se părea că aș fi săvârșit un sacrilegiu dacă-l citeam pe nenea Dosto ziua în amiaza mare. Chiar și atunci când am împrumutat cartea de la bibliotecă am făcut tot posibilul să nu fiu văzut de colegi. Nu mai țin minte ce anume m-a determinat să mă comport în acest fel. Probabil zăcea în mine bănuiala că romanul pe care l-am ascuns sub pulover atunci când traversam impacientat coridorul ce făcea legătura dintre bibliotecă și sala de clasă, avea să își pună în mod temeinic amprenta asupra mea.

Până la Crimă și Pedeapsă nu citisem nicio carte mai serioasă. Dacă mă întrebai pe atunci despre cărțile mele preferate îți aduceam ca exemple Robinson Crusoe, Cei trei mușchetari, Moromeții sau Testamentul Incașului. Așa că nu e de mirare de ce Crimă și Pedeapsă m-a marcat atât de mult.

Minutiozitatea lui Dostoievski

Romanul lui Fiodor Mihailovici Dostoievski m-a atras de la primele pagini. Mă așteptam ca lectura să curgă anevoios dar, spre suprinderea mea, minutiozitatea cu care scriitorul rus trata fiecare personaj în parte și fiecare secvență nu m-a plictisit. Din contră, m-a făcut parcă să fiu și mai absorbit de lectura cărții.

Acum cu greu mai era conștient de propria persoană; cu cât se afla mai departe , cu atât îi era mai rău. Își aducea aminte că totuși, când să iasă spre canal, se speriase că acolo era puțină lume și că va fi mai ușor de identificat , și ar fi vrut să se întoarcă înapoi pe stradelă. În pofida faptului că era aproape să cadă din picioare, făcu totuși ocolul și ajunse acasă pe o cu totul altă parte.

Odioasa crimă a lui Raskolnikov

Personajul principal al romanului e Raskolnikov, un tânăr din Sankt Petersburg ce se confruntă cu o sărăcie lucie, motiv pentru care a și fost nevoit să își întrerupă studiile. În mintea lui Ralkolnikov încep să înflorească tot felul de gânduri, unele din ele criminale – ca o soluție la sărăcia în care se zbătea. Interesantă mi s-a părut ideea, pe care Dostoievski ne-o aduce în atenție, referitoare la legitimitatea de a ucide. Adică de ce Napoleon, care a omorât zeci de mii de oameni este considerat un erou iar un nenorocit ce ucide de foame un singur om este socotit un josnic criminal? Aceste gânduri se ciocnesc și în capul lui Raskolnikov când acesta se hotărăște să jefuiască o bătrână. Iar după ce primește o scrisoare prin care află că sora sa Dunia a hotărât să se mărite cu un avocat bogat fără să-l iubească, pentru a-și ajuta financiar familia, Raskolnikov trece la fapte. Astfel ucide două femei – o bătrână cămătăreasă și pe sora acesteia și șterpelește toate bijuteriile pe care le găsește. Iar de aici începe cu adevărat romanul lui Dostoievski.

Cred că ești unul dintre cei care mai degrabă ar accepta să i se scoată măruntaiele și ar sta în acest timp drept, privindu-i zâmbind pe torționari, dacă va afla astfel credința sau pe Dumnezeu. Ei, și dacă o s-o găsești, o să trăiești mult și bine. În primul rând, de mult ar trebui să schimbi aerul. Ei, ce să spun, și suferința e un lucru bun. Suferă, pătimește.

Cum ajungi sa îndrăgești un criminal și sa iubești o prostituată

În Crimă și Pedeapsă asistăm la un amalgam de idei, trăiri și sentimente. Îl avem pe de o parte pe Raskolnikov – cel care nu considera că a comis o crimă întrucât babele pe care le-a ucis oricum nu mai erau de folos societății. La început Rodion Romanovici chiar se felicita pentru fapta, fiind de părere că a contribuit la binele general al umanității. Iar pe de altă parte o avem pe Sonia Marmeladova – o tănâră fată ce se prostituează pentru a-și putea întreține familia și care reușește ușor, ușor să dărâme lumea lui Raskolnikov.

De asemenea am rămas surprins și de ancheta pe care o întreprinde detectivul Porfiri Petrovici. La un moment dat totul se transformă într-un joc psihologic de-a șoarecele și pisica. Metodele lui Porfiri nu sunt deloc convenționale. Detectivul nu încearcă să găsească dovezi și indicii care să-l incrimineze în mod direct pe Raskolnikov ci se avântă într-un război psihologic pentru a-l determina pe criminal să mărturisească singur faptele comise.

Incredibilă mi s-a părut forța narativă lui Dostoievski. Să faci cititorul să îndrăgească un criminal și să iubească o prostituată, nu e un lucru tocmi la îndemâna oricui. Și tocmai aceste aspecte m-au fascinat la scriitorul rus. Și m-au determinat să-i citesc și celelalte scrieri – Idiotul, Umiliți și Obidiți, Dublul, Jucătorul, Frații Karamazov, Însemnări din Subeterană sau Adolescentul.

Cartea poate fi cumpărată de la elefant.ro sau libris.ro.