Colecționarul – John Fowles

Acum aproximativ un an de zile am citit Magicianul, dar nu am fost extrem de entuziasmat; desele răsturnări de situație și imprevizibilul care părea puțin cam tras de păr nu m-au făcut să exult de bucurie, ci, din contră, m-au plictisit într-o oarecare măsură. Am fost însă sfătuit să parcurg și Colecționarul iar ideea mi-a surâs, mai ales când am observat că nu mai am de-a face cu o carte mamut.

Colecționarul este prima carte publicată de John Fowles, dar nu și prima scrisă, întrucât scriitorul englez finalizase anterior de redactat Magicianul, care va vedea lumina tiparului la trei ani distanță.

Dezamăgit de experiența primei lecturi, eram destul de sceptic atunci când am început Colecționarul, mai ales că nu citisem nicio recenzie înainte (de regulă prefer să parcurg impresiile altora după ce termin de citit o carte) și nu știam la ce să mă aștept.

Dacă în Magicianul întâlnim o mulțime de personaje cu tot felul de plot twist-uri, acțiunea din Colecționarul este mult mai simplă, foarte simplă chiar, și ușor de urmărit.

Avem una bucată de individ antisocial, Frederick Clegg, un funcționar mărunt la primărie , ce trăiește o viață simplă și modestă, limitâdu-se la colecționatul fruturilor și spionatul fetelor.  Doar că într-o bună zi, domnul Clegg câștigă o sumă impresionantă la loterie iar viața lui se schimbă radical. Demisionează de la locul său de muncă și începe să își petreacă tot mai mult timp spionând-o pe Miranda – o tânără încântătoare, de o frumusețe ieșită din comun. Și pentru că tânărul nostru funcționar de primărie e timid din cale afară și nu consideră interacțiunea propriu-zisă o cale de a ajunge la inima Mirandei, începe să se gândească și la alte alternative, mai ales că a pus mâna pe cașcaval.

Ideea entomologului e simplă: așa cum prinde fluturii în plasă, tot așa intenționează să o olecționeze și pe Miranda. Astfel că sărmana fata se trezește într-o dimineață captivă într-un beci înfricoșător, fără prea multe lămuriri din partea răpitorului, constatând cu stupoare că a devenit o simplă piesă a unui insectar.

Chestia interesantă e că domnul funcționar (Caliban, așa cum îl poreclește Miranda), nu face chestii oribile cu victima sa, ci chiar încearcă să se comporte cât mai onorabil, fiind mulțumit doar să o studieze, dar fără să-i ofere și libertatea, bineînțeles.

Sunt entomolog. Colecționez fluturi.

„Exact. Îmi amintesc. Scria și în ziar. Și acum m-ai adăgat și pe mine la colecție.”

Cum ideea părea s-o amuze, i-am zis că e un fel de a spune.

„Nu, nu e un fel de a spune. Literalmente. M-ai prins și m-ai pironit în cămăruța asta și acum poți să vii să mă privești pe săturate.”

Acest roman al lui Fowles are două structuri narative; prima prezintă întreaga întâmplare din perspectiva lui Caliban, surprizând trăririle și modul în care acesta se pregătește pentru a-și colecționa victima, în vreme ce a doua parte a romanului ne prezintă perspectiva victimei, Miranda devenid narator.

Țin să mărturisesc că dacă în prima parte empatizam oarecum cu naratorul, cea de-a doua m-a făcut definitiv să-i întorc spatele și să-i plâng de milă bietei Miranda.

Lectura cărții este foarte facilă, curge ca un râu de munte și are meritul de a nu te lăsa în pace să te odihnești până când nu-i afli deznodământul. Mie, cel puțin, Colecționarul mi-a plăcut chiar foarte mult, atât din prisma mesajului transmis, dar și, mai ales, prim modul în care a fost construită narațiunea.

Știu prea bine ce reprezint pentru el. Un fluture pe care și-a dorit întotdeauna să-l prindă. Îmi amintesc (chiar prima oară când l-am întâlnit) că G.P. îi umea pe colecționari cele mai cumplite dintre toate animalele. Se referea, bineînțeles, la colecționarii de artă. Atunci nu l-am înțeles prea bine. Am crezut că urmărea oar s-o șocheze pe Caroline – și pe mine. Dar e clar că avea dreptate. Tendința lor e anti-viață, anti-artă, anti-tot.

Cartea Colecționarul poate fi comandată online de pe elefant.ro.