Cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2016
La începutul lui 2016 am făcut o listă cu cărțile pe care ar trebui să le citesc (în sfârșit!), cărți pe care le-am tot ocolit cu mult talent în decursul anilor trecuți. Din optsprezece cărți mari și late am citit doar șase, reușind să le aleg, bineînțeles, pe cele mai scurte și mai accesibile. Pyncheon, Tolstoi, Dostoievski și James Joyce vor mai trebui să aștepte puțin. Am citit, în schimb, multe alte cărți ce nu erau pe lista respectivă, și, sincer să fiu, nu îmi pare rău deloc.
Per total, în 2016 am citit cam jumătate din numărul de cărți din anul precedent, adică puțin peste treizeci de cărți, media fiind cam de două-trei cărți pe lună. Așadar, un an deloc productiv din acest punct de vedere. În schimb sunt bucuros că am ales calitatea în locul cantității, majoritatea cărților fiind alese pe sprânceană.
Topul cărților citite în 2016
John Steinbeck, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962 a publicat nuvela “Șoareci și oameni” în anul 1962, fiind una dintre scrierile sale reprezentative, sau cel puțin așa zice lumea, că io’ (scuzați exprimarea, dar încerc să intru în atmosfera agricultorilor americani din perioada interbelică) n-am mai citit nimica de domnu’ Steinbeck până acu’.
“Șoareci și oameni” e o nuvelă de 150 de pagini, genul de capodoperă de buzunar ce se citește extrem de ușor dar după care simți nevoia să vorbești în șoaptă o vreme.
- Dezonoare – J. M. Coetzee
În 2016 am făcut cunoștință cu sud-africanul J.M. Coetzee, citind “Maestrul din Petersburg” și, câteva luni mai târziu, „Dezonoare”. Am descoperit o scriitură dură, personaje atent creionate și subiecte deloc comode tratate dintr-o perspectivă care m-a cucerit. Cu siguranță o să revin la Coetzee pe viitor.
Cel mai mare merit al lui Bruckner mi s-a părut a fi acela că a abordat fără menajamente problemele cuplului modern. Bineînțeles, poate că unii vor considera că a autorul francez a sărit puțin calul descriind cu lux de amănunte experiențe scatofile, deloc recomandate celor cu un stomac sensibil dar, pe lângă chestiile care șochează, “Luni de Fiere” mi s-a părut în primul rând un roman plin de substanță. Problemele erotice ale cuplului modern sunt tratate într-o manieră extrem de curajoasă, și nu mă refer aici doar la descrierile explicite, plastice, care fac deliciul cărții, ci și la morala dură de la sfârșitul lecturii.
- Întoarcerea lui Rabbit – John Updike
În 2015 am citit „Fugi, Rabbit” și am constatat că stilul lui Updike mi se potrivește ca o mănușă. Așa că în anul ce abia s-a încheiat am parcurs următoarea carte din seria Rabbit, și anume „Întoarcerea lui Rabbit”. Acest al doilea volum mi s-a părut în primul rând mult mai complex decât primul, abundând în teme sociale, Updike disecând fără milă mentalitățile și prejudecățile perioadei respective. Iar stilul lui Updike din cel de-al doilea volum este absolut delicios. Din păcate însă cărțile lui Updike se găsesc cam greu la noi și cred că va trebui să cutreier câteva anticariate cu scopul nobil de a cumpăra ultimele două volume ale seriei Rabbit.
- Farenheit 451 – Ray Bradburry
Un roman clasic pe care, spre rușinea mea, l-am citit abia la 27 de ani. Probabil că m-ar fi impresionat într-o măsură mai mare dacă aș fi lecturat cartea în timpul liceului, așa că, doar locul 6 în acest top anual.
- Catch 22 – Joseph Heller
„Catch 22” este genul de roman pe care trebuie să îl citești în tihnă, într-un spațiu personal, în intimitate, pentru că atunci când intri în universul său cu greu reușești să te mai conectezi la lumea reală. O carte fantastic de absurdă, foarte bine scrisă, care trebuie citită cu gura căscată.
- Philip Roth – Pastorala americană
În 2015 Philiph Roth a prins ultimul loc din topul anual cu romanul „Complexul lui Portnoy”. M-am reîntors la Roth, bineînțeles, devorând de această dată „Pastorala americană”. Țin minte că după ce am terminat de citit cartea, câteva ore eram năucit, nu mai știam ce vârstă am sau în ce oraș locuiesc. Și nu e vorba doar de acțiune sau de mesaj aici, ci mai mult de stilul lui Roth. Stil care îmi place din ce în ce mai mult cu fiecare carte citită. Nu m-ar mira ca în 2017 scriitorul american să prindă cel puțin un loc pe podium în topul meu anual.
Îmi vine foarte greu să aștern chiar și câteva rânduri despre acest roman absolut halucinant. Doar ca să vă faceți o idee, “Abatorul Cinci” este un roman construit în jurul celui de-al doilea război mondial (mai exact bombardarea Dresdei), presărat cu răpiri ale extratereștilor de pe planeta Tralfamadore, călătorii în timp și, bineînțeles, un umor caustic, dureros pe alocuri.
Catalogat în dese rânduri drept un roman psihedelic, “Abatorul Cinci” are un stil narativ haotic ce te poartă din tranșeele Europei măcinate de război, fie în America anilor 60, fie pe planeta Tralfamadore, urmărind ciudata și încâlcita istorie a lui Billy Pilgrim.
Lectura cărții este foarte facilă, curge ca un râu de munte și are meritul de a nu te lăsa în pace să te odihnești până când nu-i afli deznodământul. Mie, cel puțin, “Colecționarul” mi-a plăcut chiar foarte mult, atât din prisma mesajului transmis, dar și, mai ales, prim modul în care a fost construită narațiunea.
“Zâtul” a fost, fără îndoială, cea mai mare supriză de anul acesta. Pe lângă lumea post-apocaliptică inedit imaginată, stilul scriitoarei rusoaice a fost un adevărat deliciu. Cartea abundă în umor negru și reprezintă o explozie de creativitate, Tatiana Tolstaia abordând un stil ironic și deloc comod.
Păcat că Zâtul nu se bucură încă de notorietatea pe care o merită, fiindcă, fără să exagerez cu nimic, astfel de cărți se scriu o dată la o sută de ani.
Privind spre topul lui 2016, observ, dar nu cu prea mare surprindere, că și-au făcut loc multe cărți ciudate, două dintre primele trei cărți fiind distopii. De asemenea, au intrat în top și mulți autori de la care nu mai citisem nimic până acum, aspect care nu poate decât să mă bucure.
În 2016 am devenit mai pretențios și mai selectiv, conștientizând faptul că timpul pe care îl am la dispoziție pentru citit este mult prea limitat pentru a-mi pierde timpul cu tot felul broșuri și pliante. Astfel că pentru 2017 nu îmi propun un anumit număr de cărți, că nu ne aflăm la nicio competiție, ci o să încerc în schimb să fiu cât mai atent cu modul în care îmi aleg lecturile.
Ai dreptate când spui că ai citit doar cărți una și una, cred că în mare parte sunt cărți clasice, pe care le regăsești în toate topurile de “must read”. Din lista ta am bifat doar 2 (Coetze și Fowles) dar pe unele le am și eu notate de multicel.
Anul acesta și eu îmi propun să citesc doar ce mă atrage și să fiu mai selectivă în alegeri.
Lecturi frumoase în 2017!
Hmm, n-am citit nimic din lista ta. Am retinut cateva titluri. In ce priveste selectia cartilor de citit, eu spun de mult timp ca timpul e prea scurt ca sa ne pierdem timpul cu carti care nu ne plac. Doar ca asta e o chestie atat de subiectiva… Si ai dreptate, nu suntem la o competitie, poate doar una cu noi insine :).
Bogata lista ta! 🙂
Luni de fiere – am citit-o de doua ori la distanta de cativa ani. Socanta, interesanta, buna.
Colectionarul, Complexul lui Portnoy – excelente.
Dezonoare – mi s-a parut pierdere de timp. Deprimanta…
Felicitari! N-am citit in 2016 decat vreo 20 de carti, dar nici nu-mi propun (de regula) un target 🙂
Bravo! La mine Zatul a fost nr 1 in 2015.
Foarte dragut topul.Mi se pare incredibil ca exista in top carti citite si de mine anul acesta si care au devenit favorite si carti citite anterior pe care le trecusem la favorite. Am notat-o pe Tatiana. La mine pe primul loc 2016 este Eseu despre orbire/Saramago
Am citit doar Colecționarul și mi-a plăcut, însă nu la fel de mult precum Magicianul, care a fost o carte ciudată și e ciudat că mi-a plăcut. Pentru 2017 ce ai pe listă?