Kafka, frate! Archive

Procesul e cartea prin intermediul căreia am făcut pentru prima dată cunoștință cu Franz Kafka. Am scris despre acest aspect într-un articol mai vechi, însă acum simt nevoia să mai trăncănesc puțin pe seama celui mai cunoscut roman al lui Kafka. Îmi amintesc că atunci când începusem lectura romanului eram șocat. Însă

Colonia Penitenciară este o scurtă povestire scrisă de Franz Kafka și publicată apoi în anul 1919. Deși se învârte în jurul aceleiași teme prezentate și în “Procesul”, și anume justiția, mă încumet să afirm că această povestire a lui Kafka este diferită atât față de romanul evocat anterior, cât și de celelalte

Până să citesc “Metamorfoza”, scurta nuvelă scrisă de Franz Kafka, aveam o idee ciudată asupra suprarealismului. Ce-i drept, nici nu pătrunsesem prea mult prin tenebrele acestui curent literar și nici nu citisem mare lucru de Kafka. O lungisem ceva timp cu Procesul, roman ce m-a lăsat puțin în ceață.

Întrucât poarta legii este deschisă ca întotdeauna, iar păzitorul se dă într-o parte, omul se apleacă pentru a privi pe ușă în interior. Când păzitorul observă asta, râde și spune: –          Dacă te ispitește într-atât, încearcă să intri, în ciuda interdicției mele. Bagă însă de seamă: am putere. Și nu sunt decât

Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. Zăcea întins pe spatele său tare ca o armură și, când ridica puțin capul, își vedea abdomenul cafeniu boltit și împărțit în segmente rigide; plapuma abia se mai ținea

În ultimele decenii, interesul pentru artiștii foamei a scăzut mult. În timp ce odinioară era foarte rentabil să organziezi asemenea spectacole în regie proprie, astăzi lucrul acesta este cu totul imposibil. Erau alte vremuri. Pe-atunci întreg orașul se preocupa de artistul foamei; cu fiece nouă zi de flămânzire, participarea publicului creștea; toți

“Și acum?”, se întrebă Gregor, uitându-se în jur prin beznă. Curând făcu descoperirea că nu se mai poate mișca deloc. Nu-l miră câtuși de puțin, mai degrabă I se păru neverosimil că fusese într-adevăr în stare, până acum, să se urnească din loc cu piciorușele lui firave. De altfel, îi era destul

Așa sunt oamenii din ținutul meu. Totdeauna îi pretind doctorului imposibilul. Și-au pierdut vechea credință; preotul stă acasă și-și destramă odăjdiile una după alta; doctorul trebuie însă să facă totul, cu mâna-i delicată de chirurg. Ei, fie cum doriți! Eu nu m-am oferit; dacă mă utilizați în scopuri sfinte, îngădui să faceți

Târându-l pe Karl după dânsul, parcă în bătaie de joc, portarul șef strigă fără să-I pese că va fi auzit de toți ceilalți: “Haida-de, asta-i munca cea mai stupidă din tot hotelul. Dacă stai și asculți ce întrebări se pun în decurs de o oră, ajungi aproape să le cunoști pe toate;

“Vezi, Rossmann”, spuse Robinson, înghițind sardea după sardea și ștergându-și din când în când mâinile grase de ulei într-un șal gros, pe care Brunelda îl uitase probabil pe balcon. “Vezi cum ești silit aici să-ți ascunzi mâncarea dacă nu vrei să mori de foame!? Știi, pe mine m-au dat cu totul la