Cartea Neagră – Orhan Pamuk. Niciunul dintre noi nu este el însuși
Acum vreo doi ani, pe un viscol năprasnic, fascinat de modul în care șoferii înjurau consecințele firești ale anotimpului alb, m-am tras mai aproape de calorifer și m-am apucat să citesc Cartea Neagră de Orhan Pamuk. Am rezistat 40 de pagini până când, frustrat că nu am înțeles nimic din amalgamul de personaje și construcții narative, am închis cartea turcului și am exilat-o în colțul cărților surghiunite. A fost condamnată la doi ani cu executare. În ianuarie anul acesta, tot într-o zi cu ninsoare, mi-am propus să reîncep Cartea Neagră și să nu o mai abandonez nici dacă ar veni apocalipsa. M-am înarmat cu multă răbdare, mi-am zis că o să treacă, că de la un moment dat tot o să pricep și eu ceva, dar se pare că am o problema gravă în ceea ce mă privește – de multe ori îmi supraapreciez propriile forțe. Spun asta deoarece m-am chinuit teribil cu cartea domnului Pamuk; când credeam că am ajuns la punctul în care am descifrat tainele acțiunii, trei fraze erau suficiente să mă pună cu botul pe labe și să mă facă să mă scarpin a mirare, precum ciobanii, cu degetul prin cușmă. Totuși, având în vedere că Orhan Pamuk nu e chiar un terchea-berchea, fiind laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, am înghițit multe pagini în sec și am făcut eforturi uriașe să reușesc să-mi trec cartea în catastif, așa cum și fotomodele se abțin de la ceafă de porc, pentru ca mai apoi să o obțină, la modul figurat, prin alte mijloace.
Acțiunea din Cartea Neagră se petrece în Istanbul iar încă din primele pagini aflăm tot felul de detalii povestite pe un ton melancolic despre familia lui Galip (al cărui nume se traduce “Biruitor”) și despre obiceiurile membrilor acestora. Aflăm astfel că Galip și Ruya (al cărei nume se traduce “Visul”) s-au căsătorit la 19 ani, 19 luni și 19 zile de la prima întâlnire. Celal, fratele vitreg al Ruyei este un reputat jurnalist turc, romanul oscilând între două planuri narative – unul în care ne sunt la relatate la persoana a III-a întâmplările lui Galip, și un alt plan narativ în care, prin intermediul articolelor de ziar, Celal povestește la persoana I-a verzi și uscate despre Istanbul, despre cum se retrag apele Bosforului și alte astfel de eseuri cu tentă ușor filosofică.
Ruya, soția lui Galip, dispare și, odată cu ea, se face nevăzut și Celal. Înarmându-se cu o răbdare de detectiv, Galip pleacă în căutarea celor doi, fără să fie însă sigur că între dispariția celor doi ar fi vreo legătură.
În mod limpede, toate imaginile indicau un mister, dar care era acela? A observat apoi că pe punga unei bătrâne care vindea hrană pentru porumbei în fața Moscheii Noi se afla o bufniță. Când și-a dat seama că era vorba chiar de bufnița de pe romanele polițiste pe care le citea Ruya, ori, poate, de vreo surată a ei, care se pitea cu șiretenie, Galip a simțit repede că există o mână care le orânduia pe toate în cea mai deplină taină.
Pe măsură ce pășește tot mai departe pe urma pașilor lui Celal, Galip devine tot mai atras de imaginea acestuia. Doarme în pijamalele lui, aproape că îi memorează toate articolele, își însușește stilul său de a scrie, oferă un interviu unei televiziuni britanice prefăcându-se că ar fi de fapt Celal, pentru ca, până la a scrie la ziar sub semnătura fratelui vitreg al soției să nu mai fie decât un pas.
Chintesența acestei cărți mi s-a părut a gravita în jurul ideii de definire a propriului sine. Cine suntem noi cu adevărat, suntem chiar noi? Ce înseamnă a fi tu însuți, cum poți fi sigur că ești tu însuți și nu o cu totul altă persoană? Cam astfel de întrebări se desprind din Cartea Neagră a lui Pamuk.
Nici unul dintre noi nu este el însuși, a spus Galip în șoaptă, de parcă i-ar fi dezvăluit o taină. Nici unul dintre noi nu poate să fie el însuși. Nu ai niciodată bănuiala că toți te iau drept altcineva? Chiar ești convins că ești tu însuți? Iar dacă ești convins, ești sigur de identitatea acelei persoane cu privire la care ești convins că ești tu? Ce vor oamenii aceștia? Oare persoana pe care o caută nu este, de fapt, străinul de ale cărui necazuri să se-ntristeze, a cărui melancolie să-i umple de melancolie, ale cărui povești să-l înduioșeze pe telespectatorul britanic care se uită la televizor după cină?
Cartea Neagră a lui Orhan Pamuk nu s-a dovedit a fi chiar o lectură neagră până la urmă deși am parcurs cu greu toate detaliile referitoare la contextul politic al Turciei acelei perioade. Chiar dacă acum nu îmi mai aduc aminte mare lucru din acțiune, am rămas totuși cu câteva idei, câteva întrebări care mă frământă în continuare, deci pentru mine lectura cărții a fost un plus. Dar, și aici e un dar destul de mare, îmi va trebui un curaj nebun ca să mă apuc de un alt roman de-al lui Pamuk.
Cartea Neagră de Orhan Pamuk poate fi comandată online de pe elefant.ro.
eu cred că cartea neagră e capodopera lui pamuk, deși cel mai dificil la citit e muzeul inocenței (deși parcă nici bevdet bey si fiii săi nu e chiar ușor).
metafora aia cu manechinele subterane e genială!
Mie mi s-a parut usor de citit Muzeul inocentei, chiar si Cevdet Bey. De cartea neagra am cam fugit pana acum.
O carte infernala! N-am reusit s-o citesc dincolo de jumatatea ei. Am scris si eu despre ea, m-a scos din minti 🙂 Si mi-amintesc ca am facut eforturi s-o am, in urma publicitatii din jurul ei. (http://www.pediverse.ro/cartea-neagra-de-orhan-pamuk/)
Felicitari ca ai dus-o pana la capat!
Deci nu sunt singurul, m-am liniștit!
Hmm. Cand sa ma apuc si eu de cartile domnului Pamuk, citesc articolul asta :(. Asa ca o sa mai astepte o vreme in coltul cartilor surghiunuite.
Nu trebuie în niciun caz să fii descurajată de părerile mele. Eu am o fobie cu cărțile groase, poate o să-ți placă stilul lui Pamuk.
Am citit “Ma numesc Rosu” si mi-a placut. Am citit “Zapada” si mi-a placut. Am citit chiar si un eseu a lui Pamuk, “Romancierul naiv si sentimental” si mi-a placut.
Cuvintele tale referitoare la aceasta carte nu ma sperie, Pavele ! Voi citi si cartea asta!
Ma bucur sa vad ca exista si curajosi!
Cartea neagra este preferata mea dintre cartile lui Pamuk pe care le-am citit pana acum. Si am citit cateva: Zapada, Muzeul inocentei, Viata cea noua, Fortareata alba, Istanbul.