Anul de grație 1984 – George Orwell (recenzie)

Auzisem pentru prima dată de George Orwell și de a sa carte “O mie nouă sute optzeci și patru” la primul job pe care l-am avut în București. Era vară, foarte cald și am ieșit împreună cu un coleg la țigară. Eu nu fumam dar m-am folosit de pretext să mai ucid câteva minute din corvoada de la job. Când colegul respectiv a aflat că nu auzim de Orwell a ridicat din sprâncene și probabil m-a retrogradat din clasa imaginară în care împărțea indivizii pe care îi întâlnea.

L-am pus pe Orwell în fruntea listei cu autorii ce urmeaza a fi explorați. Am trecut pe la două târguri de carte, am zărit cartea distinsului la mai multe standuri dar de fiecare dată am găsit altceva mai „interesant” pe care să cheltui banii. M-am ambiționat abia dupa ce am aflat ca 1984 e un roman politic. Nu că m-aș da în vânt după astfel de romane, dar mi s-a părut mie că aș merge mai țanțoș prin stația de metrou dacă aș parcurge filele unei astfel de cărți.

Recunosc că de fiecare dată când întorceam câte o pagină din 1984, facem în minte paralele fie cu Utopia lui Thomas Morus, fie cu Republica lui Platon. Ambele le-am avut ca lectură obligatorie în facultate și le-am parcurs în diagonală fiindcă soarta mi-a jucat o festă și mi-au căzut ca lucrări de seminar.

Nu mi-a plăcut de tipul cu nume de pachet de țigări la început și nici pe parcurs nu m-a fascinat personalitatea lui. Nici nu avea cu ce să mă impresioneze fiindcă intenția lui Orwell nu a fost să creeze un personaj complex asemeni osânditului Raskolnikov. În schimb m-a impresionat distopia schițat de autor.

Cum arată lumea în 1984

În universul imaginat de George Orwell, în anul de grație 1984, Pământul era împărțit în trei mari superputeri: Eruasia, ce avea ca doctrină neo-bolșevismul; Oceania, a cărei doctrină era SOCENG-ul si Estasia, care avea la bază ideologia numită Adorația Morții sau Uitarea de sine.

Cum au ajuns doar trei superputeri să își împartă supremația? Păi Orwell ne povestește că Rusia a înghițit Europa, formând astfel Eurasia, ce cuprinde întreaga parte de nord a masei continentale euro-asiatice, din Portulagalia până în strîmtoarea Behring. Oceania a luat naștere după ce S.U.A. a invadat Imperiul Britanic, granițele acestei superputeri încadrând cele două Americi, arhipelagurile din Oceanul Atlantic, Insulele Britanice, Australasia și sudul Africii. Despre Estasia ni se spune că înglobează China și țările de la Sud de ea, adică arhipelagul japonez și o porțiune mare din Manciuria, Mongolia și Tibet. Toate acestea s-au întâmplat cică prin anii ’50, în urma unui război nuclear.

SOCENG-ul, doctrină ce stă la baza statului denumit Oceania, reprezintă de fapt imaginea totalitarismului perfect. Inspirându-se mult din stalinism și pe alocuri din nazim, Orwell a creat o dictatură la care indivizi precum Stalin puteau doar visa.

Întruchiparea regimului totalitar perfect

În Oceania existau patru ministere. Ministerul Păcii se ocupa de război, cel al Adevărului de mistificări, ministerul Iubirii se îndeletnicea cu tortura, în vreme ce ultimul, al Abundenței avea rolul de a înfometa populației. Inițial am crezut că aceste denumiri au fost alese strict cu tentă ironică. De fapt ele reprezintă un exercițiu conșient de dublugândit. Așa cum ne dezvălui Orwell, dublugânditul reprezintă “capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc și de a le îmbrățișa pe amândouă în același timp.[…]Dublugânditul este însuși nucleul SOCENG-ului, fiindcă partidul nu face, în esență, altceva decât să folosească frustrarea conștientă pentru a ajunge la acea finalitate solidă care, de fapt, depinde de o totală onestitate.”

După cum am spus și mai sus, George Orwell și-a imaginat regimul totalitar perfect și a creat un set de condiții ideale. Astfel, între cele trei puteri există un război permanent, de uzură, fără miză geopolitică, al cărui scop este doar acela de motiva existența Partidului. Nicio superputere nu este interesată să o cucerească pe cealaltă, scopul războiului fiind de fapt războiul în sine.

O soluție pentru regimurile ce se confruntă cu mișcări de rezistență

O altă idee interesantă mi s-a părut cea a inventării unei mișcări de rezistență, și anume Frăția. Chiar dacă Orwell nu ne spune clar și răspicat că Frăția este o invenție a Partidului, ne dă însă de înțeles acest lucru. Astfel, prin crearea unei mișcări de rezistență, Partidul îi poate depista foarte ușor pe cei cu spirit revoluționar. Și așa săracul Winston și a sa Julia au căzut în plasa întinsă de Ministerul Iubirii ca două muște chioare.

“Dacă trebuie să guvernezi și, mai mult, să guvernezi pentru totdeauna, trebuie să ai capacitatea de a anihila simțul realității. Căci, în ultimă instanță, secretul puterii constă în a combina credința în propria-ți infailibilitate cu aptitudinea de a învăța din propriile tale erori din trecut”

Un concept pus în practică și de ai noștri tovarăși de prin zona Piteștiului este cel al reeducării. Liderii Oceaniei au înțeles că nu îl învingi pe om dacă îl omori pur și simplu pentru credințele sale. Ba chiar dimpotrivă îi faci cel mai mare bine, îl faci un martir. Spiritul unui om trebuie îngenuncheat, trebuie să i se spulbere și ultima fărâmă de demnitate și abia apoi lichidat.

Nu degeaba ne spune O’Brien că “ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucațile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști”.

Oricât de idiot ar fi personajul principal al lui Orwell (nu-i port pică săracului Winston ci, din contră, admir performanța partidului de a-și modela cetățenii) acesta are și câteva revelații, care îl părăsesc, ce-i drept, fără să îl transforme într-un filosof. Își dă seama astfel că libertatea este libertatea de a spune că doi plus doi fac patru. O definiție simplistă a libertații, dar diferită față de cea a Partidului: “Libertatea înseamnă sclavie”.

Cartea poate fi comandata online de pe elefant.ro sau libris.ro.