Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez. Capodopera care nu m-a dat pe spate

Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez. Capodopera care nu m-a dat pe spateDespre Marquez am spus acum ceva vreme pe blog, când am scris despre „Povestea târfelor mele triste”, că nu se poate abține de la binecunoscutul stil telenovelistic al autorilor sud-americani. Pe atunci nu citisem încă marea operă a lui Marquez, „Un veac de singurătate”. Pentru o vreme această carte a stat pe raftul cărților surghiunite pentru că a trebuit să-mi fac ceva curaj și să-mi depășesc niște prejudecăți. Le-am depășit, am citit cartea, mi-a plăcut, dar nu aș merge într-atât de departe încât să o așez printre cele mai bune cărți scrise vreodată.

Romanul urmărește povestea satului imaginar Macondo de la înființarea și înflorirea acestuia până la căderea în ruină, prezentând în detaliu istoria lui Jose Arcadio Buendia, unul dintre primii locuitori din Macondo, și a familiei sale.

„Un veac de singurătate” este un roman ce epuizează cititorul, trecându-l prin toate stările, fiii, nepoții și strănepoții lui Jose Arcadio Buendia având aceleași nume dar și același destin tragic ce se repetă parcă la infinit.

În lunga istorie a familiei, repetarea tenace a numelor îi îngăduise să ajungă la concluzii care păreau definitive. Pe când cei numiți Aureliano erau retrași, dar ageri la minte, cei cu numele de Jose Arcadio erau impulsivi și întreprinzători, însă marcați de un semn tragic.

O telenovelă fantastică

Elementele reale și fantastice se îmbină într-un amalgam aproape indescifrabil, poveștile de dragoste, adesea incestuoase, păstrează izul telenovelistic columbian, rezultatul final fiind o telenovelă transcedentală presărată cu mult realism magic.

La un moment dat, atunci când am observat că încep să confund personajele, am avut inspirația să le notez pe toate (cele principale) și să încerc un soi de schiță. Cred că a fost inițiativa care mi-a salvat lectura fiindcă nu știu cum aș fi ajuns la final printre atâția de Jose Arcadio și Aureliano.

Lectura nu e chiar atât de dificilă precum mi-am imaginat la început, mai ales dacă ai răbdarea să îți notezi într-un carnețel cronologia familiei Buendia pentru a putea urmări în liniște firul epic. Scriitura lui Marquez curge lin, columbianul se pricepe de minune să întoarcă condeiul, metaforele îți dau de gândit dar pentru mine parcă nu a fost suficient. Sau mai degrabă a fost mai mult decât suficient, precum o oală cu supă care dă în foc, pierzându-și astfel prospețimea.

În noaptea aceea nesfârșită, pe când își evoca după-amiezile moarte în camera de cusut a Amarantei, colonelul Aureliano Buendia și-a zgâriat ceasuri în șir crusta dură a singurătății, încercând s-o rupă. Singurele lui clipe fericite, din după-amiaza acea îndepărtată în care tatăl său l-a dus să cunoască gheața, fuseseră cele din atelierul de aurărie, unde își petrecea timpul făurind peștișori de aur. Fusese nevoit să poate treizeci și două de războaie, să violeze toate pactele cu moartea și să se bălăcească precum un porc în groapa de gunoi a gloriei, pentru a descoperi acum patruzeci de ani mai târziu privilegiile simplității.

Telenovela din “Un veac de singurătate” se vrea mai degrabă o alegorie a istoriei și a condiției umane, o ilustrare pe înțelesul tuturor, chiar și pe al gospodinelor telenoveliste, a modului în care viața reprezintă de fapt o ciclicitate zadarnică și inevitabilă.

Bine măcar că Marquez nu a apelat la dulcegării și happy-enduri, fiind mai preocupat în schimb să umezească ochii migdalați ai cusătoarelor de goblen cu deznodământurile tragice ale incestuoșilor din familia Buendia.

Privind rândurile de mai sus, constat că poate am fost puțin rău cu domnul Marquez; „Un veac de singurătate” rămâne un roman bun până la urma urmei (nu degeaba l-am inclus în topul celor mai bune cărți pe care le-am citit anul trecut), oricât de mulți hateri de-alde mine s-ar naște pe fața pământului, dar haideți totuși să nu ridicăm totuși acest roman pe un piedestal fals. Oricum, sunt sigur că o să revin la lectura cărții peste câțiva ani (10-20-100) și poate că atunci o să am o părere cu totul schimbată. Până atunci, Marquez, te-am pupat apăsat, am alți scriitori cu care să mă iau la trântă!

Romanul “Un veac de singurătate” poate fi cumpărat online de pe elefant.ro sau libris.ro.

8 Comentarii la “Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez. Capodopera care nu m-a dat pe spate”
  1. Coffee says:
  2. Bookish says:
    • Paul Catalin says:
  3. Andra says:
  4. Gabriel says:
  5. Mureșan Andreea says:
    • Paul Catalin says:
  6. Stef says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *