Un top al cărților de dragoste (întocmit de cel care urăște romanele de dragoste)

Un top al cărților de dragoste (întocmit de cel care urăște romanele de dragoste)Mi se pare atât de clișeic și de lipsit de orice bun gust să public acest top al cărților de dragoste chiar pe 14 februarie, încât îmi vine să mă lovesc singur. Dar, uitându-mă pe net și văzând tot felul de topuri sinistre de cărți pentru îndrăgostiți, mi-a venit (nu știu încă exact motivul real) să fac și eu un fel de astfel de top.

Topul de mai jos, al cărților de dragoste, ca mai toate făcute de mine până acum, nu este unul general valabil, să mă trăznească Sfânta Cărămidă dacă aș îndrăzni vreodată să fac așa ceva, ci e un top bazat pe situația propriilor lecturi. În general, am o alergie urâtă atunci când aud de romane de dragoste (îmi cresc bube pe corp, fac spume, mi se înroșește capul etc) și e suficient să aud despre o carte că prezintă o frumoasă poveste de dragoste ca să o ascund pentru totdeauna în cel mai întunecat ungher al minții mele.

libris.ro

Totuși, pentru că întotdeauna există un totuși, m-am gândit că ar fi amuzant să existe un top al romanelor de dragoste întocmit de către o persoană care urăște romanele de dragoste. Și când spun că urăsc romanele de dragoste, mă refer bineînțeles la acele cărți mieroase, pline de clișee si scriitură proastă, de la care riști să dai în diabet și în alte boli mult mai grave. Dar, destul cu introducerile și explicațiile infantile, iată topul cărților de dragoste:

1. Lolita – Vladimir Nabokov

Cumpără cartea

Humbert Humbert, 35 de ani, e un intelectual, iubitor de frumos, ce are o pasiune puțin mai ciudată – fetițele de 12 ani, pe care el le numește nimfete. Cu o răbdare specifică animalelor de pradă, Humbert pune ochii pe puștoaica Dolores Haze, se însoară cu mama sa pentru a se apropia cât mai mult de aceasta, după care se împrietenește cu sărmana fetiță mai mult decât ar fi cazul.

Dar nu povestea (care e intrigantă de altfel) seduce, ci stilul incredibil al lui Nabokov, care te trece prin toate stările și te teleportează într-o lume fermecătoare din care nu ai vrea să mai ieși niciodată. Citește recenzia

2. Idiotul – Fiodor Mihailovici Dostoievski

Cumpără cartea

Prințul Mîșkin e un epileptic considerat de toți ceilalți idiot, ce se îndrăgosteșe de două dintre cele mai râvnite femei din Sant Petersburg, Nastasia Filippovna și Aglaia Ivanova. Doar că dragostea sa nu e una carnală, plină de dorință, ci una pe care nici Mîșkin însuși nu reușește să și-o explice.

Idiotul e unul dintre romanele mele preferate, o carte din cauza căreia n-am reușit să dorm două nopți după ce am terminat-o de citit. Citește recenzia

3. Anna Karenina – Lev Tolstoi

Cumpără cartea

Anna Karenina e o mare cucoană ce trăiește în puf, neavând grija zilei de mâine, în vreme ce majoritatea rușilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea își duc veacul plini de noroi, consumând votcă la kil (nu că acum ar fi prea diferit contextul social). Și ca orice femeie ce are de toate, Anișoara noastră e nemulțumită de cum prestează soțul, mare sculă prin Guvern, și se îndrăgostește de contele Vronsky, un tânăr chipeș și romantic (cum altfel?!) doar că regulile societății de atunci le cam pun bețe în roate.

În paralel, Tolstoi creionează o altă poveste de dragoste, cea dintre moșierul Levin și prințesa Kitty (fără Hello). Levin e un țăran autentic, cam naiv de felul lui, care se bucură ca un copil atunci când vacile fată viței sănătoși. Își imaginează o căsnicie utopică, în care se va înțelege cu nevastă-sa doar din priviri, că relația sa va fi un model pentru toată lumea și alte bla bla-uri din astea pentru copii mici. Doar că cel care a inventat proverbul “Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” nu a fost tocmai prost.

4. Luni de fiere – Pascal Brukner

Cumpără cartea

Va trebui să sapi adânc prin literatura universală ca să o găsești o poveste de dragoste mai toxică decât cea descrisă de Pascal Brukner în Luni de fiere. Franz, un medic francez pervers, se îndrăgostește de Rebecca (o tânără ce a fumat prea mult hașiș), mai exact de bucile acesteia, pe care le divinizează ca pe un obiect sacru. După de ce plictisește de fesele divine, încearcă să se descotorosească de Rebecca, însă aceasta se ține scai de Franz, indiferent de umilințele pe care este nevoită să le îndure. Luni de fiere e o carte bolnavă, dar incredibil de bine scrisă, cu umor și senzualitate din belșug. Citește recenzia

5. Marele Gatsby – Francisc Scott Fitzgerald

Cumpără cartea

Jay Gatsby e un bogătan misterios de prin New York, renumit pentru petrecerile extravagante pe care le organizează la impresionanta sa vilă. Toate aceste petreceri au un singur scop, acela de a atrage atenția lui Daisy Buchanan, fosta iubită a lui Gatsby care între timp s-a măritat cu un mare bogătan.

Probabil că multă lume a văzut deja filmul cu DiCaprio în rolul principal, dar modul în care Fitzgerald l-a creionat pe Gatsby nu o să fie egalat nici de o sută de DiCaprio. Citește recenzia

6. Tumultul valurilor – Yukio Mishima

Cumpără cartea

Tumultul valurilor este o poveste simplă și clasică de dragoste, relatată într-un mod deosebit de către Yukio Mishima. Shinji Kubo, un tânăr pescar de 18 ani, orfan de tată, cu o situație materială precară, se îndrăgostește de frumoasa Hatsue, fiica lui moș Teru, cel mai bogat om din sat. În jurul celor doi, Mishima țese cu mare grijă o frumoasă poveste de dragoste, incredibil de pură, simplă și chiar naivă pe alocuri. Citește recenzia

7. Pădurea norvegiană – Haruki Murakami

Cumpără cartea

Pădurea Norvegiană îl are în prim plan pe Toru Watanabe – un student aflat în primul an de facultate ce pare mai preocupat să citească Marele Gatsby sau De veghe în lanul de secară decât să își facă prieteni. Atitudinea sa antisocială poate fi explicată și de faptul că cel mai bun prieten al său din liceu, Kizuki, s-a sinucis fără să lase nicio notiță prin care să-și explice gestul. Buba e că sinucigașul avea o gagică, Naoko, de care Watanabe se cam îndrăgostise. Așa că, motivat și de faptul că vrea să o ajute pe Naoko să treacă mai repede peste șocul creat de moartea lui Kizuki, începe să se foiască destul de des pe lângă aceasta. Doar că Naoko nu e genul de fată care să nu plângă atunci când își rupe o unghie și ajunge la un sanatoriu. În tot acest timp Watanabe o întâlnește pe Midori, o fătucă care nici ea nu pare cu toată țigla pe casă. Iar de aici ține-te bine, fiindca tânărul domn Watanabe are de ales între două nebune. Una-i bună, alta-i nebună. Ba nu, amândouă-s nebune! Citește recenzia

8. Tunelul – Ernesto Sabato

Cumpără cartea

Tunelul e o carte subțirică, lectura e facilă și, de asemenea, te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, chiar dacă autorul dezvăluie deznodământul încă din primele rânduri. Povestea de dragoste, sau de gelozie mai bine zis, dintre Juan Pablo și Maria este presărată de tot felul de reflecții filosofice asupra condiției artistului și nu numai. Citește recenzia

9. Animal pe moarte – Philip Roth

Cumpără cartea

Animal pe moarte ni-l înfățișează pe David Kepesh, un profesor de literatură de șaizeci și ceva de ani ce are o ocupație extrem de interesantă – să combine studentele din universitate. Pentru a nu avea probleme din cauza acestei pasiuni, Kepesh a pus la punct o strategie infailibilă: așteaptă ca studenții săi să termine facultatea iar apoi organizează o petrecere la el acasă, timp în care pune ochii pe câte-o studentă iar apoi trece la acțiune. În acest mod o cunoaște pe Consuela Castillo, o tânără cubaneză față de care David Kempesh simte o atracție neobișnuită. Cei doi se cuplează și, mai mult decât atât, Consuela Castillo reușește să-l facă pe fostul ei profesor de literatură să se îndrăgostească nebunește de ea. Iar Kepesh, avid de iubire, simte pentru prima dată pe pielea lui semnificația unor sentimente precum gelozia sau frustrarea sexuală. Citește recenzia

10. Femei – Charles Bukowski

Cumpără cartea

Henry Chinaski, alter ego al autorului, e un scriitor alcoolic de 50 de ani, aflat la apogeul vieții amoroase. Puicuțe tinere de toate felurile și formele stau la coadă la ușa lui Chinaski, iar acesta nu pare să fie deranjat prea mult de acest aspect.

Stilul lui Bukowski e dur, taie în carne vie, folosește (doar) cuvinte vulgare, așa că dacă te afli în cautarea unui roman de dragoste cu prinți și prințese, își recomand cu încredere această carte. Într-un viitor (un secol, hai două) o să-mi mulțumești. Citește recenzia

11. Cei frumoși și blestemați – Francisc Scott Fitzgerald

Cumpără cartea

Anthony Patch, un tânăr promițător de 25 de ani, naiv și visător, trăiește cu gândul că nu va trebui să muncească niciodată întrucât în scurt timp va moșteni averea impresionantă a bunicului său. Așa că așteaptă ca moșul să dea ortul popii. Între timp, ca să nu se plictisească în timp ce așteaptă inevitabilul, se căsătorește cu Gloria, o tânără râvnită de o grămadă de bărbați, și trăiește alături de aceasta o frumoasă poveste de dragoste (timp de câteva luni, după care începe prăpădul). Citește recenzia

12. Vreme ciudată la Tokio – Hiromi Kawakami

Cumpără cartea

Omachi Tuskiko are 37 de ani, lucrează într-o corporație din Tokio, e singură și nu face decât să mănânce, să bea sake și să muncească. Asta până într-o zi, atunci când se întâlnește în bistroul lui Satoru, cu Matsumoto Harutsuna, fostul ei profesor de literatură din liceu. Cei doi încep să se întâlnească regulat în bistroul lui Satoru, deși nu își programează întâlnirile, mâncând împreună și flecărind despre tot felul de banalități. Aproape pe nesimțite, Omachi se simte atrasă de bărbatul aflat aflat la apusul vieții sale, creionându-se astfel o poveste de dragoste mai puțin obișnuită. Citește recenzia

13. Frumoasele adormite – Yasunari Kawabata

Cumpără cartea

Personajul principal al operei, Eguchi, un bătrân de șaizeci și șapte de ani, află de o casă mai neobișnuită frecventată de bărbații în vârstă. Această casă joacă rolul unui fel de bordel însă denumirea de bordel este improprie fiindcă nimeni nu întreține raporturi sexuale. Ei bine, dar ce se întâmplă? Moșnegii atinși de disfuncții erectile plătesc bani grei pentru a-și petrece noaptea în compania unor fete virgine ce zac într-un somn ce nu poate fi tulburat. Nu au voie iar fetele oricum sunt drogate. Citește recenzia

14. O mie de cocori – Yasunari Kawabata

Cumpără cartea

Acțiunea romanului „O mie de cocori” se învârte în jurul lui Kikuji Mitani, un tânăr celibatar înconjurat de mai multe femei – Kurimoto Chikako (fosta amantă a tatălului lui Kikuji), domnișoara Inamura (fata cu care Chikako vrea să-i aranjeze căsătoria lui Kikuji), doamna Ota (o altă fostă amantă a tatălui personajului principal) și Fumiko (fiica doamnei Ota).

Invitat la o ceremonie a ceaiului de către Chikako, Kikuji face cunoștință cu domnișoară Inamura – o fată drăguță ce poartă o eșarfă cu motivul celor o mie de cocori (simbol al fericirii în cultura niponă). Niciunul dintre cei doi tineri nu știau însă că s-au întâlnit în cadrul unui miai (prima întâlnire din cadrul unei căsătorii aranjate). Citește recenzia

15. Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Cumpără cartea

Ne aflăm într-o lume distopică, într-un internat în care sunt crescuți copii clone, singurul lor scop în viață fiind acela de a dona organe atunci când este nevoie de ele. Doar că aceste clone nu sunt niște roboți, ci sunt ființe umane, cu sentimente și emoții, care se îndrăgostesc și își fac planuri de viitor, conștientizând în același timp destinul lor prestabilit. Citește recenzia

16. La sud de graniță, la vest de soare – Haruki Murakami

Cumpără cartea

„La sud de graniță, la vest de soare” îl are în prim plan pe Hajime, romanul începând cu evocarea copilăriei acestuia. Fiind singur la părinți, Hajime se simte complexat și resimte acest aspect precum o infirmitate. Din acest motiv nu reușește să își facă prieteni, simțindu-se atras doar de Shimamoto – o fată singură la părinți, șchioapă din naștere. Fermecat de Shimamoto, Hajime începe să iubească muzica și literatura. Îl descoperă astfel pe celebrul interpret de jazz Nat King Cole. Iar melodia „La sud de graniță, la vest de soare devine sacră” pentru Hajime și Shimamoto. Citește recenzia

17. Ființa Sexuală – Kenzaburo Oe

Cumpără cartea

Nu e un roman care să ilustreze o poveste de dragoste dintre el și ea, ci e o carte care prezintă consecințele frustrărilor și eșecurilor sexuale. “J. Ființa Sexuală” nu e o carte ușor de citit, s-ar putea ca multora să le pice greu, Oe nu e prea delicat în relatarea faptelor comise de chikani (persoanele care agreseaza sexual femei în metrourile din Japonia), stilul lui e simplu și direct, detaliile scârboase nu lipsesc, dar toată scriitura e îmbrăcată într-o poezie aparte, în stilul clasic al scriitorilor niponi. Citește recenzia

18. Madame Bovary – Gustave Flaubert

Cumpără cartea

Emma Bovary e o țărăncuță de prin Franța, de pe la jumătatea lui 1850, care, după ce e scoasă cu nasul din cotețul porcilor, căsătorindu-se cu medicul Charles Bovary, citește romane de dragoste și visează toată ziulica la povești de amor cu prinți și prințese. Așa că zboară din floare în floare ca o albinuță harnică, cât să-și mai ostoiască nițel pofta de amor. Citește recenzia

19. Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

Cumpără cartea

Holly Golightly e o ștrengăriță arătoasă după care toți bărbații aleargă cu limba scoasă de-un cot să pună și ei mâna, măcar pentru o noapte, pe păcătoasa Holly. Mărinimoasă din fire, Holly nu zice nu aventurilor, visul ei fiind acela de a ajunge vedetă la Hollywood.

Mic dejun la Tiffany nu e o carte pretențioasă, e foarte light, nu îngrașă creierul, așa că poate fi citită fără probleme și de persoanele ce urmează o dietă drastică. Citește recenzia

20. Maestrul și Margareta – Mihail Bulgakov

Cumpără cartea

Deși nu povestea de dragoste e subiectul central al romanului, Maestrul și Margareta e o carte ce nu trebuie ratată. Romanul lui Bulgakov e un regal fantastic; dacă la început realul se îmbină cu chestiile supranaturale, pe măsură ce înaintezi în lectura romanului realizezi că nu mai este nicio limită de trecut, pentru că te afli la câteva rânduri distanță de dracu’ și de tot alaiul său. Și dacă asta n-o să-ți fie îndeajuns, chiar o să îți placă de el, o să simpatizezi cu el și o să ți se pară un băiat simpatic. Citește recenzia

21. Magicianul – John Fowles

Cumpără cartea

Nicholas Urfe, proaspăt absolvent de Oxford, schimbă puțin decorul și obține o slujbă de profesor pe o insulă din Grecia, lăsând-o în urmă pe depresiva Alison, fosta sa iubită cu probleme la mansardă. Atras în jocul dement al lui Maurice Conchis, Nicholas se îndrăgostește de două gemene, căzând ca prostul într-o capcană nebunească. Citește recenzia

22. Femeia la treizeci de ani – Honore de Balzac

Cumpără cartea

Protagonista cărții, Julie Castillon, se îndrăgostește de un ofițer din armata lui Napoleon, Victor d’Aiglemont și, în ciuda protestelor tatălui, se căsătorește cu acesta. Viața tinerei Julie nu e însă așa cum și-ar fi dorit. Ofițerul nu e tocmai bărbatul visurilor iar săraca Julie se îmbolnăvește. Motivul e lipsa dragostei. Orgiastic! Așa că doamna Julie se îndrăgostește de un lord englez, Arthur Grenville, care îi promite câte-n lună și-n stele. Ghinionul e că nenea Arthur moare. Iar Julie cade din nou în depresie. Până când în viața ei apare un alt june. Charles de Vandenesse. Citește recenzia

23. Povestea târfelor mele triste – Gabriel Garcia Marquez

Cumpără cartea

Acțiunea îl are în prim-plan pe un moșneag de 90 de ani ce își dorește să-și facă cadou o virgină. În timp ce întorceam paginile cărții mă gândeam serios la ce-ar putea face un moș la 90 de ani cu o virgină. Probabil să joace șah. Sau table. Dar nu, se pare că moșul lui Marquez e un fel de super moș. Citește recenzia

24. Roșu și Negru – Stendhal

Cumpără cartea

Julien Sorel (nu, nu e vorba de cel de la Cassa Loco) e un seminarist rupt în cur care beneficiază de bunăvionța domnului de Renal, fiind luat sub ocrotirea acestuia. Doar că Julien Sorel nu se mulțumește cu statutul de “om bun la toate” și pune ochii pe doamna de Renal.

25. Mândrie și prejudecată – Jane Austen

Cumpără cartea

Cartea preferată a tuturor tipelor ce încă visează să fie pețite de Harap-Alb călare pe un cal năzdrăvan, Mândrie și prejudecată ne prezintă, pe fundalul epocii previctoriene, povestea lui Elizabeth si Darcy, doi tineri cu situații materiale diferite (ea săracă, el bogat) care la început se urăsc de moarte. Nu recomand dacă aveți probleme cu glicemia. Citește recenzia

Libris.ro

*foto

13 Comentarii la “Un top al cărților de dragoste (întocmit de cel care urăște romanele de dragoste)”
  1. Arcidalia Ghenof says:
  2. Dorina says:
    • Paul Catalin says:
  3. simona says:
  4. Lia says:
  5. Diana Săsărman says:
    • Paul Catalin says:
    • Irina Indira says:
  6. MIRABELA says:
  7. Maria says:
  8. Irina Indira says:
  9. Sorin Botez says:
  10. Sorin Botez says:

Leave a Reply to Maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *