The Revenant. Nu-i dați Oscarul lui DiCaprio!

The Revenant. Nu-i dați Oscarul lui DiCaprio!Așa cum copiii așteaptă luna decembrie să se bucure de vacanță, cadouri sau beții pe ascuns din banii de colindă, la fel și eu am așteptat luna ianuarie a anului 2016, dar din cu totul alte motive. În această lună urmau să fie lansate la noi în țară filmele a doi regizori foarte dragi mie, Quentin Tarantino și Alejandro Inarritu. Despre Cei opt odioși ai lui Tarantino am scris într-un articol anterior, așa ca în următoarele rânduri o să mă limitez doar la disecția filmului produs de cineastul mexican.

The Revenant se bazează pe o poveste reală, dar real e doar sâmburele, restul fiind ficțiune pură. Acțiunea se petrece în prima parte a secolului al XIX-lea și îl are în prim plan pe Hugh Glass (Leonardo DiCaprio), ghidul unei echipe de vânători de blănuri. După ce o ursoaică nervoasă, generată CGI, îl ia în tăbarcă și îl face ferfeniță, Leo, pardon Hugh, reușește să îi vină de hac ursului cu un cuțit. Nici nu cred că mai are rost să insist cât de neverosimilă mi s-a părut scena, dar putem trece peste, nu e problemă. Chestia e că după ce sărmanul Hugh e îngropat de viu de tovărașii de călătorie și lăsat să moară singur, acesta găsește cumva resurse să se târască nu știu câte sute de kilometri pentru a se răzbuna pe cel care i-a ucis fiul.

Puncte forte

Din punct de vedere vizual, nu am ce să-i reproșez lui Inarritu, peisajele sunt absolut superbe, cică s-ar fi filmat doar în condiții de lumină naturală, jos pălăria și pentru directorul de imagine Emmanuel Lubezki. Cadrele largi ce surprind magistral vicistitudinile pe care le-au avut de înfruntat temerarii de acum două sute de ani care și-au riscat viețile pentru niște amărâte de piei par extrem de realiste și te fac să meditezi serios la relația dintre om și natură.

Tom Hardy, care în ultimii ani m-a impresionat din ce în ce mai mult, a jucat exemplar în rolul lui John Fitzgerald, eclipsându-l pe Leonardo di Caprio. Cred că i se potrivesc ca o mănușă rolurile negative de țărănoi rău-intenționați.

Dezamăgiri

Of, trebuie să respire adânc, pentru că lista nu va fi una scurtă.

În primul rând, nu îmi vine să cred că Inarritu ăsta de a făcut The Revenant e același cu cel care ne-a încântat anul trecut cu capodopera Birdman. După ce a arătat Hollywood-ului că are coaie de oțel, regizând un film prin care și-a bătut banana de blockbuster-uri și fanii cărora le curge scuipatul din gură, Inarritu își dă un format și devine și el un producător ce dansează după cum i se cântă. Altfel nu am cum să îmi explic modul în care acest The Revenant a ajuns pe marile ecrane.

Noul film al lui Inarritu excelează în clișee penible – americanul cel bun care simpatizează cu indienii, tatăl care dorește să își răzbune fiul, comandantul cel bun care drege busuiocul până la urmă, duelul unu la unu dintre bine și rău, încercările extreme prin care are de trecut personajul principal, flashback-urile cu soția iubitoare ce a murit, explicarea crimei eroice asupra unui ofițer etc. Atâtea clișee de zici că ești într-un film de Tarantino. Doar că la Tarantino e cu totul altă treabă.

Sincer să fiu, nu am putut să nu mă prăvălesc de râs când l-am văzut de frumușelul de Leo târându-se prin zăpadă și noroi după primul său Oscar. Pariez pe colecția mea de șosete nespălate că în timp ce mânca ficat crud și își potrivea ciolanele în carcasa împuțită a calului mort, dacă DiCaprio nu repeta mașinal, în gând următoarea frază: “Fir-ați voi să fiți dacă nu îmi dați Oscarul nici de data asta”. Lasă că ți-o zic eu, băi DiCaprio, nu, nu meriți niciun Oscar pentru grohăielile de impresionat puștoaice virgine și gospodine nesatisfăcute trecute de prima tinerețe. Nu mi-a transmis absolut nimic personajul interpretat de tine, deși era loc de mutat munții. Dar atunci când nu ai talent, începi să cerșești Oscarul prin presa, că vezi doamne, am mâncat ficat crud și am filmat pe minus 20 de grade. Să ajungi la prestația lui Daniel Day-Lewis din “There will be blood” și apoi mai vorbim. Plus că sunt tone de actori cu roluri mult mai inspirate care nu și-au luat nici măcar o palmă după ceafă. Edward Norton și Gary Oldman ce ar trebui să facă pentru că nu au primit încă statueta? Din păcate ai să-ți primești Oscarul mult visat.

Nu știu dacă filmul acesta ar fi avut potential cu un alt regizor, dar Inarritu m-a dezamăgit crunt. Deși filmul nu e chiar atât de prost, în mod sigur nu e o capodoperă și nici nu merită atâtea nominalizări la Oscar. E doar un film cu peisaje frumoase, actori de top și scenariu de rahat. M-am așteptat la cu totul altceva sau poate că pur și simplu sunt eu idiot și de fapt filmul acesta chiar își merită toate nominalizările și criticile.

P.S: Se pare că nici CTP și nici cei de la Europa FM nu au fost impresionați de filmul lui Inarritu.

*foto

13 Comentarii la “The Revenant. Nu-i dați Oscarul lui DiCaprio!”
  1. Johnny Bla says:
  2. Andrei Mango says:
  3. John Doe says:
  4. Ion says:
    • Paul Catalin says:
  5. Marian says:
    • Paul Catalin says:
  6. gogu says:
    • Paul Catalin says:
  7. Magdalena says:
    • Paul Catalin says:
  8. Jonut says:
    • Paul Catalin says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *