Străinul – Albert Camus. Manualul sociopatului

Străinul – Albert Camus. Manualul sociopatuluiL-am evitat mult timp pe Albert Camus din cauza naționalității sale. Atunci când vine vorba despre literatura franceză prefer să strâmb din nas și să încerc mai degrabă statul în cap. Am auzit însă că Albert Camus nu se încadrează în șablonul după care sunt fabricați de regulă scriitorii francezi, și cum „Străinul” numără cam 80 de pagini mi-am zis că trebuie să încerc.

Povestea îl are în prim plan pe Meursault, un tip aparent obșinuit ce află că mama sa a decedat. Asistând la înmormântarea acesteia constată că nu simte nicio emoție sau sentimente de regret. Nu dorește să vadă trupul defunct al mamei, în colțul genelor sale nu se ivește nicio lacrimă și nu se simte deloc nefericit. A doua zi merge la mare, se combină cu o tipă pe care nu o iubește – Maria Cardona, fostă dactilografă.

După ce a întrebat juriul și pe avocatul meu dacă aveau întrebări de pus, președintele l-a ascultat pe portar. Și cu el, ca și cu ceilalți, s-a repetat același ceremonial. Sosind, portarul s-a uitat la mine și și-a ferit privirea. A răspuns la întrebările care i se puneau. A spus că nu voisem s-o văd pe mama, că fumasem, că dormisem și că băusem cafea cu lapte. Am simțit atunci ceva care revolta toată sala și, pentru prima oară, am înțeles că sunt vinovat.

Meursault merge la serviciu, își face treaba cu conștiinciozitate, se poartă respectuos cu cei din jurul său, însă nu simte niciun fel de sentiment față de aceștia. Practic i se rupe. Și nu doar că i se rupe de oameni, ci i se rupe de absolut orice. “Mi-e indiferent” pare a fi replica favorită a lui Meursault.

Într-o zi Meursault ucide un arab fără vreun motiv anume. În față instanței declară că a comis crima din cauza căldurii. Procesul în care este implicat Meursault mi-a adus aminte de romanul “Procesul” al lui Kafka. Am făcut analogia cu scrierea autorului evreu nu doar din prisma faptului că în ambele opere personajul principal trece printr-un proces, ci mai mult pentru stilul oarecum asemănător. Ambele scrieri sunt absurde, doar că în Procesul avem de-a face cu o lume absurdă și un domn K. care încearcă să se comporte rațional, în vreme ce în “Străinul” avem de-a face cu un comportament absurd din partea lui Meursault.

Dar avocatul meu, la capătul răbdării, a exclamat ridicând brațele, așa încât mânecile, căzându-i, au descoperit cutele unei cămăși apretate: “Mă rog, e acuzat că și-a îngropat mama sau pentru că a ucis un om?” Publicul a râs. Dar procurorul s-a ridicat, s-a învăluit în roba lui și a declarat că trebuia să ai candoarea onorabilului apărător ca să nu simți că există între aceste două șiruri de fapte o legătură profundă, patetică, esențială: „Da, a exclamat el cu putere, îl acuz pe acest om de faptul că și-a înmormântat mama cu un suflet de criminal”.

Analizând puțin, cred că Meursault are un coportment de sociopat autentic. E inteligent, nu-i pasă de cei din jur, nu-i pasă nici de propria persoană, bucuria sau extazul îi sunt complet necunoscute. Nu încearcă să găsească sensul existenței, este mulțumit cu viața sa ternă. Acceptă să se căsătorească cu Maria deși n-o iubește, spunând-i acesteia că îi este indiferent.

La o primă vedere comportamentul lui Meursault pare incredibil de absurd. Dar, analizându-l puțin, am descoperit în Meursault un om extrem de sincer, incapabil să se ascundă în spatele unei măști. Iar tocmai aceste calități ale sale l-au făcut vulnerabil și au stârnit orpobriul societății.

Cartea poate fi comandată online de la elefant.ro și libris.ro.

4 Comentarii la “Străinul – Albert Camus. Manualul sociopatului”
  1. Bookish Style says:
    • Paul Catalin says:
      • Bookish Style says:
  2. CURCUBEUPUFOS says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *