Seducătoarea din Florența – Salman Rushdie. Basme cu indieni

The Enchantress of FlorenceM-am apucat de “Seducătoarea din Florența” cu o oarecare teamă din pricina prejudecăților mele legate de locuitorii celei de-a doua țări din lume ca populație. Dar cum Salman Rushdie locuiește de mulți ani în Marea Britanie, mi-am zis că n-o să mor dacă o să citesc măcar unul din romanele sale, mai ales că tot auzit de-a lungul timpului elogii peste elogii la adresa sa.

Primele 20-30 de pagini mi-au plăcut, se întrevedea o frumoasă atmosferă de basm construită în jurul unui personaj misterios. Au urmat însă alte 20-30 de pagini în care Salman s-a grăbit să-mi înfățișeze ale personaje, care aparent nu aveau nicio legătură între ele, alte locuri, alte întâmplări și în acel moment am început să mă țin cu mâinile de cap.

Cred că de vină or fi lentoarea și conservatorismul meu, dar încrengătura de personaje și întâmplări m-a dat peste cap. Avem pe de-o parte două mari orașe, reprezentante ale unor civilizații diametral opuse, Fatehpur Sikri și Florența. Pe de altă parte avem și câteva personaje extrem de interesante precum împăratul Akbar cel mare, Salim – fiul preferat al împăratului, curva scheletică Mohini, Abul Fazl – omul care le știa pe toate; precum și cei trei buni prieteni din Florența ale căror destine sunt separate în mod tragic pentru ca mai apoi să se reîntâlnească și bla, bla – mai departe giumbușlucuri literare comerciale, răsturnări de situație, o scriitură simplă, liniară și ușor digerabilă.

La început au fost trei prieteni, a zis el molcom. Niccolo “Il Machia”, Agostino Vespucci și Antonio Argalia. Lumea copilăriei lor era o pădure fermecată. Apoi părinții lui Nino au fost uciși de ciumă. El a plecat să-și caute norocul, iar ceilalți doi nu l-au mai văzut niciodată.

De ce mi-a fost frică nu am scăpat, adică de stilul acela indian care îmi provoacă insomnii, cu împărați, prințese, acțiune pe nu știu câte planuri și, ce să vezi!, la final toate ițele sunt descâlcite, toate se leagă și rămâi prost. Ei bine, nu rămâi chiar prost fiindcă Salman Rushdie nu e un scriitor de duzină, are talent cu carul, are un stil frumos dar totusi, pe mine unul nu m-a dat pe spate. După ce termin de citit o carte am obiceiul să mă uit în tavan preț de câteva secunde și să reflectez asupra celor citite. La finalul romanului lui Rushdie am privit spre tavan câteva secunde și, pentru că aveam o varză completă în cap, am abandonat orice tentativă de analiză.

Nu zic că “Seducătoarea din Florența” o fi vreo carte proastă, Doamne Ferește!, doar că pe mine pur și simplu nu m-a prins stilul. Așa că o să-l las pe Rushdie în pace, cel puțin o vreme, și o să mă întorc la oile mele. Sau la ale lui Murakami.

Asta rămânea dintr-o ființă umană atunci când îi luai casa, familia, prietenii, orașul, țara, universul: o făptură fără context, al cărei trecut se estompase și al cărei viitor era sumbru, o entitate deposedată de nume, de sens, de tot ce însemna viață, cu excepția unei inimi care încă mai bătea, pentru o vreme.

Cartea poate si comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.

6 Comentarii la “Seducătoarea din Florența – Salman Rushdie. Basme cu indieni”
  1. Adelydda says:
  2. RaducS says:
  3. Narcisa - Maria says:
    • Paul Catalin says:
  4. Coffee says:
    • Paul Catalin says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *