Scriitori bețivi. Ce maeștri ai condeiului erau prieteni la cataramă cu Bachus

scriitori betiviCând am început prin liceu să îmi terorizez colegii și profesorii cu poezii și scurte povestiri, pe care le scriam fie prin pauze, fie prin ore, profa de română mi-a zis că dacă mențin ritmul în scurt timp o să am ficatul franjuri. Sincer să fiu, la acel moment nu am priceput nimic din spusele distinsei doamne profesoare, însă aveam să elucidez acest mister ceva mai târziu.

OKIAN.ro

Ulterior, după ce am terminat facultatea și m-am angajat la un ziar, un coleg mi-a adresat următoarele cuvinte, când abia terminasem de scris primul meu articol bunicel: “De scris văd că știi să scrii, de acum trebuie să te învăț să bei”. Și astfel am aflat că scrisul și plăcuta licoare a lui Bachus conlucrează de minune împreună. Cu alte cuvinte, scriitorii beau. Și jurnaliștii beau, ce-i drept, dar scriitori beau mai vârtos. Așa că, în cele ce urmează o să facem o scurtă trecere în revistă a scriitorilor bețivi.

Un mic top al scriitorilor bețivi

Începem topul scriitorilor cu Ernest Hemingway, autor al romanului Fiesta, cel care avea ca băutură preferată Mojito, ce era preparată din următoarele ingrediente: rom, zahăr, lămâie, apă minerală, mentă.

Fitzgerald, un coleg de generație de-al lui Hemingway, avea însă alte gusturi. Cel care a oferit lumii Marele Gatsby nu își dorea ca ceilalți să își dea seama când trăgea la măsea și își uda gâtlejul doar cu gin. Băutura lui preferată era gin Rickley. De la el ne-a rămas următorul citat celebru: “Prima dată îți iei o băutură, apoi băutura îți mai ia o băutură și în final băutura te ia pe tine.”

Truman Capote, tipul care a scris Mic dejun la Tiffany și Cu sânge rece, era un mare amator de petreceri. Și cum la petreceri nu te duci să te uiți pe pereți, bineînțeles că micuțul Capote trăgea la măsea de stingea. Cică băutura lui preferată ar fi fost votca.

Charles Bukowski era fără îndoială tatăl bețivilor. Își făcea încălzirea cu un shot de tequila sau votcă, stingea apoi cu bere după care turna în el ca-n cisternă. Dumnealui ne-a lăsat moștenire următorul citat: „Dacă se întâmplă ceva rău, bei să uiți; dacă se întâmplă un eveniment fericit, bei să sărbătorești; iar dacă nu se întâmplă nimic bei să se întâmple ceva.”

William Faulkner nu avea cum să lipsească din această listă selectă. El era de părere că “nu există un whisky prost. Se întâmplă doar să existe doar unele whisky-uri mai bune decât altele”. Băutura lui preferată era Mint Julep, pe care o servea cu whisky, gheață și mentă.

Ian Fleming, creatorul celebrului agent 007, trăgea câte o sticlă de gin pe zi. Asta până când medicul i-a recomandat să se lase și drept urmare Fleming a înlocuit ginul cu whisky. În ceea ce privește cantitatea nu știu dacă a rămas fidel vechilor obiceiuri.

Stephen King face parte din categoria bețivilor fără pereche. Omul le stingea atât de rău încât a scris un roman, Cujo, iar apoi nu își mai aducea aminte dacă l-a scris el. Din câte se pare Stephen King era un bețiv solitar. El a declarat la un moment dat: “Nu am ieșit să beau prin baruri, fiindcă barurile erau pline de ticăloși ca mine”.

Hunter S. Thompson nu se complica cu jumătăți de măsură. La o întâlnire cu un editor important Thompson a tras cică vreo 20 de pahare de Wild Turkey, un bourbon de 40 de grade, după care a plecat acasă de parcă n-ar fi băut nimic.

Și pentru că am trecut în revistă poate prea mulți scriitori din secolul al XX-lea, cred că ar fi bine să amintim și despre obiceiurile bahice ale unui scriitor dintr-o epocă ceava mai îndepărtată. Și ca să împușc doi iepuri dintr-o dată o să-l introduc în top pe Oscar Wilde. Nu de alta, dar mi s-ar părea o jignire totală ca irlandezii să lipsească dintr-un top al bețivilor. Oscar Wilde, autor al romanului Portretul lui Dorian Gray, era un fan al absintului. Însă, ca un dandy veritabil, iubea cel mai mult șampania cu gheață.

Libris.ro

Cam aceștia sunt scriitorii despre care am gasit informații ca ar fi tras zdravăn la măsea deși probabil că mare parte dintre maeștrii condeiului s-au împrietenit la un moment dat cu Bachus, măcar pe ascuns, în crizele de inspirație. Că or fi alții mai bețivi decât cei enumerați mai sus nu e exclus. Așa că, dacă îi cunoașteți, nu ezitați să îi dați în gât. În mod sigur nu se vor supăra. Și dacă se vor supăra, nu e nicio problemă, vom bea un pahar de tărie în cinstea lor.

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *