Care era rutina marilor scriitori – Kafka cel nocturn, sfioasa Jane Austen, Hugo cel matinal

Cu siguranță v-ați întrebat cum își petrece ziua un mare scriitor și prin ce magie reușește el să potrivească cuvintele pe o banală foaie de hartie și să le transforme în capodopere ale literaturii. O fi vreo rețetă secretă pe la mijloc, o tehnică neștiută de nimeni sau e suficient pur și simplu să fii genial?

libris.ro%20

Iertați-mi, rogu-vă, introducerea lamentabilă de mai sus (zilele acestea fac vizite frecvente la un cabinet de stomatologie) și haideți să intrăm în pâine. Zilele trecute, adică miercuri, am văzut un articol ce mi-a stârnit curiozitatea (am inserat link cu articolul respectiv în ultimele rânduri ale acestei scrieri) în care se vorbea despre rutina zilnică a unor scriitori precum Franz Kafka, Jane Austen, Victor Hugo, Lev Tolstoi, George Orwell, și încă câțiva.

Kafka scria noaptea, după ce toți ai săi se culcau

Cel mai mult mi-a plăcut modul în care scria Kafka. Omulețul și-a făcut rost de o slujbă de avocat la o companie de asigurări din Praga prin 1908 și cică era bucuros că lucra doar ziua. Locuia într-un apartament înghesuit împreună cu familia sa și era obligat să scrie doar noaptea fiindcă ceilalți membri ai familiei făceau liniște doar când dormeau buștean. Într-o scrisoare de-a lui Kafka, adresată lui Felice Bauer în 1912, scriitorul îi dezvăluie faptul că se apuca de scris pe la orele 22.30 – 23.00 și, în funcție de inspirație, actul artistic putea continua chiar până pe la șase dimineața.

Tolstoi cel pretențios

Așa cum probabil vă iamginați, Lev Tolstoi era foarte pretențios. Voia să scrie în fiecare zi, indiferent dacă avea sau nu inspirație, pentru a nu ieși din rutina zilnică. De asemenea, atunci când scria se încuia în cameră și nimeni nu avea voie să îl deranjeze. Fițe de boier, dacă e să mă întrebați pe mine.

Orwell, anticarul cel harnic

Pe când avea 31 de ani George Orwell lucra la un anticariat din Londra. Se trezea în fiecare dimineață la ora șapte, începea muncă pe la 8.45, freca menta prin anticariat timp de patru ore după care avea liber până la ora 14.00. Apoi lucra până la 18.30. Și ca să nu piardă timp prețios, autorul romanului 1984 scria atât după ce termina serviciul, cât și în pauza în care, probabil, majoritatea oamenilor normali, ar fi servit prânzul.

Hugo cel matinal

Victor Hugo se trezea în fiecare dimineață când răsărea soarele. Ce-i drept nici nu avea încotro fiindcă în apropierea casei se afla un fort iar săracii soldați erau obligați să își descarce puștile în fiecare dimineață, la aceeași oră. Bine că măcar nu mai avea nevoie de un deșteptător. Apoi scriitorul francez citea scrisorile pe care le primea de la amanta sa și după ce înfuleca două ouă crude se așternea pe scris.

Sfioasa Jane Austen

Jane Austen se trezea cică foarte devreme și începea să cânte la pian. La ora nouă pregătea micul dejun pentru toată familia iar apoi încerca să scrie în timp ce mă-sa și sor-sa coseau în liniște. Când avea parte de musafiri Jane își ascundea foile și se prefăcea și ea că se îndeletnicește cu cusutul. Cina era servită pe la 15.00 – 16.00 iar apoi Jane își teroriza membrii familiei cu chestiile pe care le scrisese în ziua precedentă.

Dacă vreți să citiți mai pe larg despre acest subiect și să aflați chestii asemănătoare depre Mark Twain, Stephen King, Charles Dickens, Simone de Beauvoir sau Murakami, puteți accesa cu încredere acest link.

Care era rutina marilor scriitori - Kafka cel nocturn, sfioasa Jane Austen, Hugo cel matinal

Un Comentariu la “Care era rutina marilor scriitori – Kafka cel nocturn, sfioasa Jane Austen, Hugo cel matinal”
  1. cristina says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *