O retrospectivă livrească asupra anului 2015 + un top zece şi planuri de lectură pentru la anu’

O retrospectivă livrească asupra anului 2015 + un top zece şi planuri de lectură pentru la anu’Anul acesta a fost primul an în care mi-am făcut planuri serioase de lectură. Adică mi-am impus să citesc o sută de cărţi, minim zece autori români, minim zece cărţi de filosofie şi tot astfel de target-uri care sună puţin cam corporatist. Şi cum din 2015 mai sunt doar două zile, m-am gândit să întocmesc un soi de retrospectivă livrească a anului.

Am citit cu 29% mai puţin faţă din cât mi-am propus, adică 71 de cărţi. Am începutul anul extrem de promiţător (în ianuarie am citit nu mai puţin de 11 cărţi), dar au urmat apoi lunile de vară, lenea din toamnă şi, spre exemplu, luna aceasta am citit aproape o carte. Deci termin anul în mare formă.

Am hotărât să experimentez cât mai multe stiluri şi cât mai mulţi scriitori noi. Am citit astfel 57 de autori diferiţi, din care 45 de autori noi. De Haruki Murakami şi Kenzaburo Oe am citit câte trei romane, iar de Chuck Palahniuk, Ismail Kadare, Jose Saramago, Kurt Vonnegut, Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Philip Roth, Vladimir Nabokov, Yasunari Kawabata şi Yukio Mishima câte două.

Acum câţiva ani eram ahtiat de literatura rusă şi băgam Dostoievski după Dostoievski, dar, din fericire, m-am liniştit şi am început să variez. Şi am descoperit că mă simt din ce în ce mai atras de literatura americană. Anul acesta am citit 17 scriitori americani, 9 români, 6 japonezi, 5 ruşi, 3 britanici, 2 austrieci, 2 nemţi şi câte un scriitor francez (deşi Camus e mai mult algerian), un argentinian, un albanez, un irlandez, un portughez, un norvegian, un peruan, un ceh, un chinez, un grec, un indian, un italian şi un columbian.

Pentru că prin iulie am întocmit un top cu cele mai bune cărţi pe care le-am citit de la începutul anului, acum mă simt dator să fac un top similar cu cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultimele şase luni.

  1. Numele trandafirului – Umberto Eco

Cred că e cel mai voluminos roman pe care l-am citit anul acesta. Nu m-a dat cu totul pe spate, chiar m-au plictisit pe alocuri toate detaliile abaţiei, dar mi-au plăcut răsturnările de situaţie şi misterul. Totuşi, va trebui să-mi fac mult curaj să mă apuc de un nou roman de-al italianului.

  1. Cei frumoşi şi blestemaţi – Francisc Scott Fitzgerald

Cu romanul ăsta am păţit o chestie destul de ciudată. Mi-a luat mai bine de o lună să-l citesc, deşi îmi făcea plăcere stilul lui Fitzgerald, tot amânam momentul lecturii, iar la final ce să vezi?, am realizat chiar că mi-a plăcut povestea domnului Patch şi a frumoasei sale Gloria.

  1. Conjuraţia imbecililor – John Kennedy Toole

Cartea asta e un adevărat paradox. Are o istorie tragică, deşi e teribil de amuzantă; a fost respinsă de zeci de editori pentru ca mai târziu să câştige Premiul Pulitzer. Dialoguri savuroase, personaje debile şi o societate americană satirizată deloc subtil – cam astea ar fi coordonatele Conjuraţiei Imbecililor.

  1. Foamea – Knut Hamsun

Andreas, un tânăr din Oslo cam moare de foame pentru că a decis să practice un sport extrem – scrisul. Aşa că devine un specialist în nutriţie (sunt sigur că domnişoarele grăsuţe din ziua de astăzi s-ar bate pentru numărul lui de telefon), felurile sale favorite de mâncare fiind aşchiile de lemn şi bucăţile de carton.

  1. Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez

M-am învârtit mult timp în jurul acestui roman până să mă hotărăsc să-l citesc. Am avut o experienţă neplăcută cu Povestea târfelor mele triste, iar în mintea mea Marquez trecea drept un telenovelist pentru care se dau în vânt gospodinele trecute de treizeci de ani. Din fericire mi-am schimbat părerea preconcepută despre columbian şi istoria familiei Buendia, cu tonele de Aureliano şi Jose Arcadio, m-a obsedat câteva zile bune.

  1. Pianul mecanic – Kurt Vonnegut

E primul roman de Kurt Vonnegut pe care l-am citit. Şi chiar dacă am înţeles că e cartea lui de debut şi nu se ridică la nivelul Abatorului Cinci, pe mine m-a prins lumea distopică condusă de maleficul calculator EPICAC. Nu ştiu de ce, dar am o vagă bănuială că în scurt timp Vonnegut va deveni unul dintre scriitorii mei preferaţi.

  1. Pentru cine bat clopotele – Ernest Hemingway

Nu m-am prins încă pentru cine bat clopotele şi probabil că nici cei de la Metallica nu au desluşit misterul. Ştiu doar că acesta a fost cel de-al treilea roman de Hemingway pe care l-am citit şi cel care mi-a plăcut cel mai mult. După primele pagini am strâmbat puţin din nas – meh, război civil, un american prin Franţa, un pod care trebuie aruncat în aer, o poveste de dragoste de tranşee – iar la ultimele pagini am realizat cu surprindere că sunt un fan Hemingway.

  1. Maestrul şi Margareta – Mihail Bulgakov

Dracu’ vizitează Uniunea Sovietică ca să organizeze nu ştiu ce bal al celor mai mari degeneraţi din toate timpurile şi i se pune pata pe câţiva scriitori sovietici care neagă cu entuziasm existenţa unei puteri divine. Alături de câteva ajutoare, printre care şi un motan uriaş, domnul drac seamănă puţină panică suprarealistă prin cenuşia Moscovă sovietică.

  1. Cronica păsării arc – Haruki Murakami

Până acum romanele lui Haruki Murakami nu prea m-au dat pe spate, dar am apreciat faptul că pot fi citite extrem de uşor, cu creierul la ralanti. Întâmplările absurde din Cronica păsării arc mi-au amintit de romanele lui Kafka, deşi japonezul alunecă mai mult pe panta fantasticului.

  1. Jurnalul fericirii – Nicolae Steinhardt

Cartea mea preferată de anul acesta nu e un roman, ci un jurnal, şi nu unul obişnuit, ci al fericirii. Iar autorul nu e nici rus, nici american, nici japonez, ci român. Evreu român, mă rog.

Nu ştiu dacă a existat ceva din Jurnalul fericirii care să-mi displacă. M-a surprins mai ales umorul intens al lui Steinhardt – imaginaţi-vă un deţinut politic care a trecut prin suferinţe de nedescris în închisorile comuniste care apoi relatează senin şi voios chinurile prin care a trăit, punând accent pe faptul că temniţa a devenit simbolul renaşterii sale spirituale!

Cam acesta a fost rezumatul experienţelor mele livreşti de anul acesta. Cât pentru la anu’, nu vreau să mă gândesc la un număr minim de cărţi, deşi nu ascund faptul că mi-ar place să citesc cu una mai mult decât în 2015, dar obiectivul principal e să diversific cât mai mult genurile literare şi să explorez mai mult din scriitorii mai puţin cunoscuţi, că de clasici mi s-a cam acrit.

*foto

5 Comentarii la “O retrospectivă livrească asupra anului 2015 + un top zece şi planuri de lectură pentru la anu’”
  1. Gabriel says:
    • Paul Catalin says:
  2. Gabriel says:
  3. Coffee says:
    • Paul Catalin says:

Leave a Reply to Paul Catalin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *