Procesul lui Kafka

Procesul e cartea prin intermediul căreia am făcut pentru prima dată cunoștință cu Franz Kafka. Am scris despre acest aspect într-un articol mai vechi, însă acum simt nevoia să mai trăncănesc puțin pe seama celui mai cunoscut roman al lui Kafka.

Îmi amintesc că atunci când începusem lectura romanului eram șocat. Însă nu eram șocat de stilul absurd al lui Kafka, ci de faptul că identificam în viața mea cotidiană întâmplări halucinante (sau care riscau să devină halucinante) asemănătoare celor din “Procesul”. Iar apoi, pe măsură ce au trecut anii, de fiecare dată când asistam la câte vreo fază ce mi se părea absurdă, mă raportam inevitabil la scrierile lui Kafka, și astfel mă simțeam în sigurață. Nu știu de ce dar incertitudinea și absurdul reușesc să mă liniștească, și aproape de fiecare dată simt nevoia să mă las dus de cursul evenimentelor, fără să mă împotrivesc deloc. Asemeni personajului principal din “Procesul”. Sper totuși să nu am soarta lui deși, inevitabil, cu toții vom sfârși ca el.

Absurdul proces al domnului K.

Dacă tot am adus vorba despre domnul K., să mai zăbovim puțin pe lângă domnia sa. Încă din primele pagini ale romanului scris de Franz Kafka, aflăm că personajul principal, Josef K. – procurist șef la o bancă, este arestat chiar în dimineața zilei când împlinea 30 de ani. Nu i se aduce la cunoștință motivul arestării, specificându-i-se că deși e arestat nu va fi dus la închisoare și își va putea exercita atribuțiile de serviciu, doar că va fi însoțit de doi paznici.

Și domnii aceștia, și eu jucăm un rol cu totul secundar în procesul dumitale. Aproape că nu știm nimic despre el. Și chiar dacă am purta cele mai reglementare uniforme, situația dumitale n-ar fi deloc mai bună. N-aș putea să spun că ești acuzat, sau mai bine zis, nu știu dacă ești. Adevărul e că ești arestat, mai mult nu știu. Dacă paznicii ți-au spus altceva, să știi că au trăncănit pur și simplu.

Pe măsură ce înaintam în lectura romanului, așteptam ca la un moment dat să se risipească misterul din jurul procesului domnului K. și totul să se rezolve de la sine. Domnul K. să își vadă mai departe de viața lui, iar eu de a mea. Însă pe măsură pe întorceam paginile cărțuliei, în loc să prindă logică, întâmplările se afundau tot mai mult în absurd. Procesul domnului K. se desfășoară în podul unei clădiri în care se află rufe la uscat; deși nu i se aduce nicio învinuire lui K. toți îl consideră vinovat; K. renunță la avocatul său și decide să se apere singur etc.

La Kafka m-a buimăcit peste măsură stilul lui. Aproape orice întâmplare e absurd de absurdă, totul devine halucinant și ireal până la cele mai mici detalii, pentru ca la sfârșit să nu ți se mai pară așa de absurd. Ca o mică paranteză, de câte ori mă trezesc bolnav sau prost dispus, mai întâi îmi pipăi corpul să mă asigur că nu m-am transformat în nu știu ce lighioană, așa cum a pățit Gregor Samsa în Metamorfoza.

Imediat ce ajunseră în stradă, cei doi îl înhățară în modul cel mai ciudat. K. nu se mai plimbase așa niciodată, cu nimeni. Cei doi își lipiseră umerii pe după ai lui, și, în loc să-i dea brațul, încolăciseră brațele lui K. în toată lungimea lor, menținându-le cu palmele în jos într-o strânsoare metodică, irezistibilă, rod al unui antrenament îndelung. K. mergea țeapăn între ei; toți trei formau acum un astfel de bloc încât ar fi fost imposibil să-l strivești pe unul fără să-i zdrobești și pe ceilalți doi. Realizau împreună o coeziune care, în general, nu poate fi obținută decât cu materia moartă.

Încheiere fără concluzie

Despre Procesul s-au spus multe. Și se vor mai spune. Pentru că e o carte care intrigă și atrage în același timp. Te amețește dar îți deschide și ochii. Îți arată absurdul și irealul din jurul tău iar tu simți că nu mai poți defini realul.

Destinul lui K. e tragic și inevitabil. Doar oare chiar așa stau lucrurile? Sau K. e pur si simplu indiferent de ceea ce i se întâmplă și de aici tot dramatismul situației sale? Sau poate că Joseph K. e un simplu ghinionist ce nu a avut norocul lui Cincinnatus. Sau pur și simplu K. a înțeles înaintea noastră că nu are rost să se agite fiindcă destinul său a fost hotărât de mult iar orice frământare e sortită eșecului. Orice ar fi, acum nu mai contează, K. s-a dus. Dar noi? Vom avea și noi un destin similar cu al lui K.? Probabil. Sper totuși că lui Dumnezeu nu-i place lectura și nu l-a citit pe Kafka.

Cartea poate fi cumpărată online de pe elefant.ro sau libris.ro.