O simpatică definiție a iubirii de la Mo Yan

O simpatică definiție a iubirii de la Mo YanAm o alergie acută la citatele zaharicoase despre fericire, iubire și alte astfel de sentimente extrem de mediatizate încât mă apucă pandaliile ori de câte ori le întâlnesc. Fac spume la gură și îmi vine să-mi strivesc tigva de fiecare perete ce-mi iese în cale atunci când dau peste discursuri sau propoziții pline de truisme și platitudini. Iar în jurul conceptului de iubire se învârt cele mai neinspirate cugetări din toate timpurile pentru că, deh, toată lumea-i filozoafă și se poate screme în voie.

O chestie mai deosebită despre iubire, un fel de teoremă a iubirii, am întâlnit în romanul Sorgul Roșu al lui Mo Yan. Fără cuvinte pompoase și mieroase care să te bage într-o criză de diabet, răspunsul scriitorului chinez la întrebarea „ce e iubirea?” mi s-a părut cel puțin original și extrem de sincer.

Ce e iubirea? Fiecare om are răspunsul lui. Acest lucru diavolesc a chinuit de moarte nenumărați bărbați adevărați și plini de vitejie și nenumărate femei frumoase și înzestrate. Pornind de la istoria amoroasă a bunicului meu, a valurilor turbate ale iubirii tatălui meu și a deșertului palid al propriilor mele iubiri, am sintetizat o configurație solidă, potrivită numai pentru aceste trei generații ale familiei mele: primul element esențial al acestei configurații, care se împlinește în iubirea fanatică, este durerea ce sfredelește inima, lichidul rășinos ce picură ropotind din inima străpunsă – iar sângele pe care-l cere durerea iubirii curge din stomac, trece prin intestinul subțire și cel gros, se transformă în excremente asemenea bucăților de asfalt și e astfel eliminat din corp; cel de-al doilea element esențial, care se împlinește în iubirea crudă, este critica nemiloasă – cei doi iubiți de-abia se țin să nu se jupoaie de vii unul pe altul, să-și jupoaie pielea fizică și cea psihologică, cea spirituală și cea materială, să-și scoată la iveală venele, mușchii, lăuntrurile care se sucesc gata să dea pe dinafară și inimile, poate negre, poate roșii, pe care apoi să și le arunce unul spre celălalt, să le izbească în aer și să le facă bucăți; cel de-al treilea element esențial, care se împlinește în iubirea rece ca gheața, prefăcând-o în înghețată pe băț, care îngheață mai întâi în vântul rece, apoi în pământul înzăpezit, apoi e aruncată să înghețe într-un râu înghețat, în cele din urmă e pusă la înghețat într-o cutie de gheață oferită de civilizația noastră modernă sau atârnată la înghețat într-o cameră frigorifică, în care îngheață carnea porc și corbii-de-mare. Așa că îndrăgostiții adevărații au toți fața ca bruma, temperatura corpului de douăzeci și cinci de grade și nu știu decât să clănțăne din dinți, nu și să vorbească – nu că n-ar vrea să vorbească, dar deja nu mai știu ce o să facă, iar ceilalți socotesc că se prefac că au amuțit. (Sorgul roșu – Mo Yan)

Iar concluzia lui Mo Yan ne este livrată cu aceeași economie de eufemisme:

Așadar, iubirea fanatică, crudă și rece ca gheața = sânge ieșit din stomac + piele jupuită de viu + muțenie prefăcută, toate scuturate încoace și încolo, mereu și fără odihnă.

foto

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *