Lumea încremenește când citești din Dostoievski

crima si pedeapsaAm aproape o săptămână de când mă lupt cu Tropicul Capricornului. Sunt la prima experiență cu Henry Miller și stilul său pare să nu mă prindă deloc. Nici nu mai știi când e narațiune, când e filosofie, când e glumă și când e vorba despre chestii serioase. Am dat totuși peste un pasaj care m-a incitat, despre primele experiențe ale lui Miller cu Dostoievski. Și, inevitabil, mi-am adus aminte că și eu l-am descoperit pe Dosto tot într-o noapte, eram prin liceu pe atunci, aveam inima cât un purice și nici nu îndrăzneam să respir când Raskolnikov și-a îndreptat toporul spre țeasta Alionei Ivanova.

Noaptea în care m-am așezat să citesc pentru prima dată din Dostoievski a constituit unul dintre cele mai importante evenimente din viața mea, poate chiar mai important decât prima mea iubire. A fost întâiul act deliberat, conștient, care a avut însemnătate pentru mine: mi-a schimbat fața lumii. Dacă într-adevăr ceasul a stat sau nu în momentul când mi-am ridicat ochii după prima înghițitură din Dostoievski, nu mai știu. Dar că lumea a încremenit pentru o clipă, știu. Era cea dintâi privire pe care o strecuram în sufletul unui om sau poate ar trebui să spun că Dostoievski a fost primul om care și-a revelat sufletul în fața mea? Poate că înainte de asta fusesem puțin aiurit fără să-mi dau seama, dar din momentul în care am plonjat în Dostoievski, am devenit definitiv, irevocabil, fundamental aiurit. Lumea obișnuită, reală, rutinieră, luase sfârșit pentru mine. Și, de asemenea, îmi fusese gâtuită orice ambiție sau dorință de a scrie – și asta pentru multă vreme. Eram ca oamenii care zăcuseră prea îndelung în tranșee, care trăiseră prea mult sub foc. Suferințele omenești obișnuite, geloziile omenești, ambițiile cotidiene erau rahat. (Henry Miller – Tropicul Capricornului)

libris.ro

*foto

Un Comentariu la “Lumea încremenește când citești din Dostoievski”
  1. Coffee says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *