Lectura cărților mamut. Despre frica de cărți groase
Așa cum copiilor le este frică de bau-bau, bețivilor de apă potabilă, elitiștilor de RATB, țiganilor de săpun (vai, ce glumă grotească, rasistule!), așa și mie îmi este frică de cărțile mamut. Iar când zic cărți mamut mă refer la acele cărții formate din volume interminabile ce cântăresc mai multe kilograme decât ganterele folosite pentru antrenamentul tricepșilor.
Dintr-o eroare de aproximare a propriilor puteri (eu o numesc boala supraestimării de sine), am colecționat de-a lungul timpului mai multe cărți mamut ce zac neclintite în bibliotecă de ani buni în colțul surghiunitelor. Colț care de fapt a devenit un raft întreg.
Cărțile mamut nu mă sperie doar pentru că sunt luuuuungi, ci pentru că, cel puțin cele pe care le dețin eu, sunt și incredibil de complicate și greoaie. Și mă sperie, sincer să fiu, de îmi vine să mă ascund sub pătură și să nu mă mai uit la ele nici să mă picure cineva cu ceară.
Dar care sunt, domle, cărțile mamut, pe care le tot înjuri de vreo trei alineate încoace? Păi, hai să le luăm puțin în ordine…
Război și Pace zace în bibliotecă de aproape zece ani. Când am cumpărat-o aveam gânduri mari dar am citit Anna Karenina și mi-a trecut.
Ulise e o carte în care aș putea pune frunze tomnatice la presat. Doar că nu e toamnă și nici nu mai pun funze la presat de vreo 20 de ani.
În căutarea timpului pierdut… Cred că sunt șanse mai mari ca România să devină cea mai mare forță militară din lume până să termin eu cărțuliile lui Proust. Am început acum ceva timp Swann și începută a rămas.
Astă vară m-a mâncat undeva să-mi cumpăr Curcubeul Gravitației. Arată bine în bibliotecă, n-am ce zice, are și o copertă mișto, dar, Hristoase, cântărește vreo două kile și e scrisă de Pynchon!
Am început acum doi ani să citesc Orbitor, dar am abandonat-o după 150 de pagini. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, dar pur și simplu eram epuizat. O să mă reapuc de ea după ce o să mă mut la curte și o să plantez marijuana.
Demonii e ultimul mare roman al lui Dostoievski pe care nu l-am citit. Și chiar sunt prieten bun cu Dosto, am ieșit de o grămadă de ori la bere împreună, tot nu nu mă trage inima să deschid Demonii. Ce să mai zic de Jurnal de scriitor, din care am citit cam 70 de pagini până acum?
Buba e că acest complex al meu s-a tot agravat de-a lungul timpului și când cineva îmi recomandă o carte, primul lucru pe care îl fac este să caut pe net numărul de pagini. Mi s-au recomandat cărți precum Egipteanul, 1Q84 și alte pietre de moară de genul, dar când am aflat că-s mai groase decât nesimțirea politicienilor români, mi s-a făcut brusc dorul de a mă uita la niște filme.
Pragul psihologic de 500 de pagini
Pentru mine 500 de pagini reprezintă un prag psihologic. Am citit în ultimul timp cărți ale căror pagini se apropie de acest număr, dar nu am reușit, spre exemplu, să citesc o carte de 1.000 de pagini. Mi se pare absolut inuman.
Motivele pentru care cărțile mamut mă bagă în boală:
- În primul rând nu suport ideea de a petrece săptămâni sau, Doamne ferește, luni întregi în compania unei singure cărți. Simt că mă sufoc dacă nu alternez autorii, genurile literare etc. De aceea nu citesc consecutiv două cărți scrise de același autor.
- Obișnuiesc să citesc în metrou, și o Bibile de mii de pagini ar fi mai complicat de cărat, iar cititul unui astfel de pietroi în aglomerația orelor 09.00 nu ar fi cea mai plăcută experiență.
- O carte groasă nu mă invită la lectură. Când citesc cărți mai voluminoase, numărul de pagini pe care îl citesc zilnic este considerabil mai mic decât în cazul cărților de buzunar. Și asta pentru că atunci când știu că pe noptieră mă așteaptă cogeamite cărțuloi inventez tot felul de alte preocupări diverse ca să mă feresc de citit.
Cam asta e experiența mea cu cărțile mamut. Nu chiar cel mai neînfricat cititor, după cum se poate vedea, nu citesc tot ce-mi pică în mână, sunt mai pretențios ca o fată la măritiș, mă codesc foarte mult înainte să mă apuc de o carte sau de un autor nou și cu greu pun mâna pe cărți de 500 de pagini. Voi cum stați cu cărțile mamut, vă sperie la fel de mult ca în cazul meu sau le devorați cu nesaț?
*foto
Carti mamut…nu cumpar de fel, doar ca acum multi scriitori s-au specializat in trilogii, chestie care pe mine ma enerveaza la culme, asa ca, vrand-nevrand, ajung la un numar record de pagini citite, in urma lecturarii celor 300-400 pagini per volum. Nu ma deranjeaza acest aspect, de cele mai lulte ori aceste carti au o scriitura mai mult decat accesibila, ce ma scoate din sarite e mersul melcului pe care il adopta la traducere. Si atunci stai si asteapta, frate. Cat despre cartile tale mamut…poate la un moment dat le va veni randul. Nu abandona lupta!
Şi pe mine mă sperie puţin, dar m-am mai lecuit de fobie în ultima vreme de când merg la un club de lectură, si, vrând-nevrând, a trebuit să citesc destule cărţi la peste 500 pagini.
Pe raftul meu de cărţi surghiunite zac în uitare Lanark – Alasdair Gray, Orbitor (nu mai ştiu ce parte – la asta nu volumul de pagini mă sperie, ci conţinutul) şi Carnetul auriu – Doris Lessing. Acum îmi fac curaj pentru A brief history of seven killings, sper să mă apuc de ea săptămâna viitoare cel târziu.
Chiar acum câteva zile am terminat Război și pace.
Este într-adevăr o carte “lunga” a durat cam doua luni sa ajung la final, dar ti-o recomand cu placere. Nu-ti fie teama, te ajuta dl. Tolstoi sa fi interesat de ea zilnic. Puțin deranjat, este faptul ca sunt munte pasaje în franceza (eu nu știu franceza) și trebuie citita traducerea din josul paginii.
PS. Cu siguranță vor urma câteva cărți mai “scurte”.
Deja m-ai speriat cu pasajele in franceza
Mie imi plac cartile mamut, imi dau acea senzatie placuta de “am ce citi” (deseori am intrat in panica la ideea ca nu mai am in casa nimic de citit). Dar depinde mult ce lectura gasesti in carti. Am citit carti de 200 de pagini care mi s-au parut un calvar si carti de 800 de pagini pe care le-am savurat si mi-a parut rau ca s-au terminat.
Exemple de carti mamut pe care nu le-am putut lasa din mana:
– JFK, de Stephen King – format mare, 821 pagini, am devorat-o in 5 zile (si nopti), fara sa cunosc vreo metoda de cititre rapida.
– Trilogia Millennium, Stieg Larsson – peste 2.000 de pagini, captivanta cap-coada.
– Sticletele, Donna Tartt – peste 1.100 de pagini, interesanta.
Dragă omule cel bun ! Când ai 62 de ani, diabet plus două picioare diabetice care practic te fac paralitic… Citesc zi și noapte Lazăr Șăineanu, Treboniu-Laurian, Petriceicu Hasdeu, Vasile Mircesco și ce fel de alte dicționare mai ciupesc de pe Net sau direct de pe Galica.
Le Petit Larousse este ca un roman de aventuri, dicționarul de sinonime al lui Lafaye este ca o carte cu pirați…
Ai să spui că am demență diabetică, maladia Alzheimer etc.
De va fi să continuăm corespondența, sper să-ți dovedesc faptul că nu sunt chiar ramolit, dar că am dreptate în privința cărților.
Cristian Mircea
adevar spui :), am si eu cateva la care ma uit, ma uit, iar ma uit, din cand in cand le iau de pe raft si… le mut unul mai sus. Eh, pana le-o veni si lor randul. Mi-ai amintit insa de o gluma dragutza, de demult. Un tanar, pe plaja, la doua rogojini de el, o tanara, focoasa.
El, timid, la un moment dat dupa ce si-a luat curajul in serios: Cum va numiti?
Ea, incantata, ca in sfarsit…, la fel de timida: Cleopatra!
El: Oh, ce nume lung… pana va strig uit ce am vrut sa va spun….
Brutala gluma, stiu, dar asa pare a fi si un volum mamut…. cand ai ajuns la final, ai uitat cum a inceput si… o iei de la inceput, timid… dar sigur. Tocmai am aruncat un ochi pe raft, dar l-am luat de acolo. Inca nu este pentru mine timpul lor.
Bună! Recomand călduros un e-reader. Unu, dispare impactul vizual al romanului cărămidă. Doi, e uşor de cărat şi e la îndemâna în metrou, tramvai, sala sau la coadă la administraţia financiară. Trei, dacă nu eşti la un moment dat în dispoziţie de Dostoievski, de exemplu, poţi lua o mică pauză, citind snoave sau epigrame sau orice altceva ai mai încărcat în e-reader.
Buna, Anca!
Am un e-reader pe care il folosesc preponderent pentru cartile in limba engleza. Pentru lecturile obisnuite prefer insa cartile in format fizic, nu suport ideea sa nu miros hartia sau sa nu simt in mana greutatea cartii.
Aici ai dreptate. Sunt carti mamut care sunt coplesitoare si te fac sa le lasi in biblioteca sa nu mai revii la ele decat foarte foarte tarziu in viata. Asa a fost pentru mine Don Quijote de la Mancha.
Recent am reusit sa termin de lecturat seria Turnul Intunecat de Stephen King. (unul din autorii contemparani care are obiceiul sa publice de fiecare data carti de marimea unui dictionar scolar). In cazul lui S.K. naratiunea este atat de bine construita incat nu stii cand trece timpul cu lectura si de fiecare data ti-ai dori sa citesti mai mult despre personajele cu care ai petrecut cateva zile cum e cazul seriei Turnul Intunecat. Am scris parerea mea despre Duma Key pe blogul meu . Cauta pe net [PICATURA DE LECTURA] Stephen King – Duma Key.
In loc de concluzie. Cartile mamut sunt o pacoste daca trebuie sa le citesti pentru studiul scolar, dar pe masura ce inaintezi in varsta descoperi ca erau insuficient prezentate si incorect intelese.
Nu mi-a fost niciodata frica ( ? ) de cartile groase, dimpotriva, sunt o referinta pentru mine, manifest o curiozitate in plus. ” Razboi si pace”, Iosif si fratii sai “- Thomas Mann, ” Donul linistit”, ” Magicianul”, ” Sticletele” , ” Alegerea Sofiei”, doar cateva dintre cele mai bune, capodopere!