Lectura cărților mamut. Despre frica de cărți groase

carti mamutAșa cum copiilor le este frică de bau-bau, bețivilor de apă potabilă, elitiștilor de RATB, țiganilor de săpun (vai, ce glumă grotească, rasistule!), așa și mie îmi este frică de cărțile mamut. Iar când zic cărți mamut mă refer la acele cărții formate din volume interminabile ce cântăresc mai multe kilograme decât ganterele folosite pentru antrenamentul tricepșilor.

Dintr-o eroare de aproximare a propriilor puteri (eu o numesc boala supraestimării de sine), am colecționat de-a lungul timpului mai multe cărți mamut ce zac neclintite în bibliotecă de ani buni în colțul surghiunitelor. Colț care de fapt a devenit un raft întreg.

Cărțile mamut nu mă sperie doar pentru că sunt luuuuungi, ci pentru că, cel puțin cele pe care le dețin eu, sunt și incredibil de complicate și greoaie. Și mă sperie, sincer să fiu, de îmi vine să mă ascund sub pătură și să nu mă mai uit la ele nici să mă picure cineva cu ceară.

Dar care sunt, domle, cărțile mamut, pe care le tot înjuri de vreo trei alineate încoace? Păi, hai să le luăm puțin în ordine…

Război și Pace zace în bibliotecă de aproape zece ani. Când am cumpărat-o aveam gânduri mari dar am citit Anna Karenina și mi-a trecut.

Ulise e o carte în care aș putea pune frunze tomnatice la presat. Doar că nu e toamnă și nici nu mai pun funze la presat de vreo 20 de ani.

În căutarea timpului pierdut… Cred că sunt șanse mai mari ca România să devină cea mai mare forță militară din lume până să termin eu cărțuliile lui Proust. Am început acum ceva timp Swann și începută a rămas.

Astă vară m-a mâncat undeva să-mi cumpăr Curcubeul Gravitației. Arată bine în bibliotecă, n-am ce zice, are și o copertă mișto, dar, Hristoase, cântărește vreo două kile și e scrisă de Pynchon!

Am început acum doi ani să citesc Orbitor, dar am abandonat-o după 150 de pagini. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, dar pur și simplu eram epuizat. O să mă reapuc de ea după ce o să mă mut la curte și o să plantez marijuana.

Demonii e ultimul mare roman al lui Dostoievski pe care nu l-am citit. Și chiar sunt prieten bun cu Dosto, am ieșit de o grămadă de ori la bere împreună, tot nu nu mă trage inima să deschid Demonii. Ce să mai zic de Jurnal de scriitor, din care am citit cam 70 de pagini până acum?

Buba e că acest complex al meu s-a tot agravat de-a lungul timpului și când cineva îmi recomandă o carte, primul lucru pe care îl fac este să caut pe net numărul de pagini. Mi s-au recomandat cărți precum Egipteanul, 1Q84 și alte pietre de moară de genul, dar când am aflat că-s mai groase decât nesimțirea politicienilor români, mi s-a făcut brusc dorul de a mă uita la niște filme.

Pragul psihologic de 500 de pagini

Pentru mine 500 de pagini reprezintă un prag psihologic. Am citit în ultimul timp cărți ale căror pagini se apropie de acest număr, dar nu am reușit, spre exemplu, să citesc o carte de 1.000 de pagini. Mi se pare absolut inuman.

Motivele pentru care cărțile mamut mă bagă în boală:

  1. În primul rând nu suport ideea de a petrece săptămâni sau, Doamne ferește, luni întregi în compania unei singure cărți. Simt că mă sufoc dacă nu alternez autorii, genurile literare etc. De aceea nu citesc consecutiv două cărți scrise de același autor.
  1. Obișnuiesc să citesc în metrou, și o Bibile de mii de pagini ar fi mai complicat de cărat, iar cititul unui astfel de pietroi în aglomerația orelor 09.00 nu ar fi cea mai plăcută experiență.
  1. O carte groasă nu mă invită la lectură. Când citesc cărți mai voluminoase, numărul de pagini pe care îl citesc zilnic este considerabil mai mic decât în cazul cărților de buzunar. Și asta pentru că atunci când știu că pe noptieră mă așteaptă cogeamite cărțuloi inventez tot felul de alte preocupări diverse ca să mă feresc de citit.

Cam asta e experiența mea cu cărțile mamut. Nu chiar cel mai neînfricat cititor, după cum se poate vedea, nu citesc tot ce-mi pică în mână, sunt mai pretențios ca o fată la măritiș, mă codesc foarte mult înainte să mă apuc de o carte sau de un autor nou și cu greu pun mâna pe cărți de 500 de pagini. Voi cum stați cu cărțile mamut, vă sperie la fel de mult ca în cazul meu sau le devorați cu nesaț?

*foto

11 Comentarii la “Lectura cărților mamut. Despre frica de cărți groase”
  1. simona says:
  2. Bookish says:
  3. Ovidiu says:
    • Paul Catalin says:
  4. Laura G. says:
  5. Creistian Mircea says:
  6. Corina says:
  7. Anca says:
    • Paul Catalin says:
  8. Lucian says:
  9. Cristina says:

Leave a Reply to Cristina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *