L-am descoperit pe Cehov printre muci și strănuturi și l-am așezat apoi pe piedestal

anton pavlovici cehov biografieȚin să recunosc din capul locului ca momentul în care l-am descoperit pe Cehov a fost pentru mine o adevărată revelație. Acest lucru s-a întâmplat, dacă nu mă înșel, prin adolescență și pur și simplu nu îmi venea să cred în acel moment că în urmă cu o sută și ceva de ani a existat un tip care să scrie într-un asemenea hal. Descoperirea a fost întâmplătoare. Într-o iarnă geroasă, pe când eram la țară, am răcit bocnă și câteva zile am fost nevoit să transpir în adâncul așternuturilor. Înainte să plec la țară strecurasem prin bagaje și o carte de-a lui Cehov, însă nu eram foarte convins că o să reușesc să-i întorc prea multe file. Răceala diabolică a încurcat orice plan și astfel, printre muci, lacrimi și strănuturi vânjoase (iertată-mi fie exprimarea dar nu cred ca domnul Anton Cehov s-ar supăra prea mult pe mine) am ajuns să descopăr proza distinsului scriitor rus. Și pentru că m-a distrat, întristat și întrigat în multe seri, o să încerc în cele ce urmează să-i creionez puțin, în stilu-mi naiv și stângaci, un fel de portret.

Cum s-a născut și a murit Anton Pavlovici Cehov

Anton Pavlovici Cehov s-a născut pe data de 29 ianuarie 1860 în orașul Tangarog, un port situat la malul Mării de Azov, în sudul Rusiei. Tatăl său, Pavel Egorovici, deținea o băcănie pe care a deschis-o după ce s-a căsătorit cu Evghenia Iakovlevna Morozova , fiica unui negustor de pânzeturi. Despre copilăria sa Anton Cehov nu ne-a transmis foarte multe, limitându-se să afirme în câteva ori că și-a petrecut primii ani din viață în prăvălia tatălui, ajutându-l la diverse munci. În anul 1876 Pavel Egorovici intră în faliment și din acest motiv fuge la Moscova. Tânărul Anton Cehhov rămâne în Tangarog doar cu fratele său mai mic și este nevoit să se întrețină singur. În 1879 termină liceul, obține o bursă din partea primăriei și se înscrie la Facultatea de Medicină din Moscova. În paralel, pentru a face rost de bani, începe să scrie pentru diverse reviste umoristice. Debutează în anul 1980 cu povestirea “Scrisoare către un vecin savant”, publicată în revista Strekoza. În următorii ani colaborează cu mai multe reviste, timp în care publică povestiri, scenete sau parodii. A fost sincer încă de la început, fără să se victimizeze sau să se declare un mare atlet al literaturii sau mai știu eu ce, mărturisind că scrie doar pentru a își putea întreține familia.

Sunt un om cu familie, fără avere. Am nevoie de bani și Divertismentul (n.r. revistă umoristică) îmi plătește zece copeici rândul. Nu-mi pot permite să câștig mai puțin de 150-180 ruble pe lună, altfel dau faliment, îi mărturisea Cehov lui Nikolai Leikin, redactor șef al revistei Oskolski, într-o scrisoare scrisă în anul 1884.

În același an în care i-a scris lui Leikin a terminat Facultatea de Medicină și și-a început profesia de medic. Doi ani mai târziu începe colaborarea cu ziarul “Novoe Vremea”. În anul 1887 își vizitează meleagurile natale, călătoria servindu-i drept inspirație pentru “Stepa” – probabil cea mai profundă povestire scrisă vreodată de Cehov. În 1889 se pare că ar fi scris un roman însă nimeni nu a știut nimic de el. Un an mai târziu realizează un recensământ pe insula penitenciară Sahalin, această experiență punându-și o puternică amprentă asupra sa. După ce se întoarce din expediție începe să se dedice din ce în ce mai mult activităților filantropice, ajutând financiar la construirea mai multor școli. În 1896 scrie piesa de teatru “Pescărușul”. Piesa nu s-a bucurat de succes la acea perioadă, Cehov trăgând concluzia, în stilul său caracteristic, că ar trebui să se lase de scris piese de teatru. Din fericire însă nu a facut-o. În 1901, pe 25 mai se căsătorește cu actrița Olga Leonardova Knipper. În 1903 se îmbolnăvește de pleurită iar în timpul iernii boala i se agravează. Pe 27 februarie termină de scris povestirea “Logodnica”. În ianuarie 1904 are loc premierea piesei “Livada de vișini”. Starea de sănătate a lui Cehov devine din ce în ce mai precară, motiv pentru care scriitorul pleacă să se trateze într-o stațiune din Germania. Pe data de 15 iulie Anton Pavlovici Cehov încetează din viață și este transportat în Rusia cu un vagon de stridii. Dacă cineva ar fi avut puterea de a vedea în viitor și i-ar fi dezvăluit lui Cehov înainte să moară modul în care va fi readus în țara sa natală pentru a fi înmormântat, probabil că domn doctor s-ar fi prăpădit de râs cel puțin două zile.

De ce e Cehov atât de original

Faptul că Cehov scria fără să fi fost mânat de vreun imbold patetic a reprezentat probabil cel mai mare atuu al său, acest aspect reflectându-se din plin în opera sa. Nu a încercat niciodată să epateze și nici nu se considera vreun mare literat. Se rezuma să parodieze cam tot ce-i cădea la mână, de la moravurile epocii până la operele marilor scriitori ai epocii. Astfel au luat naștere mici povestiri precum “O mie și una de patimi sau O noapte îngrozitoare. Roman într-o singură parte, cu epilog (Dedicat lui Victor Hugo)”, „Păcătosul din Toledo. Traducere din spaniolă”, „Chibritul suedez”, „Condica cu reclamații”, „Un nume ce vine de la cal”, „Cea mai nouă călăuză a stilului epistolar”, „Reguli pentru scriitorii începători” etc.

Povestirile lui Cehov abundă în umor la fiecare cuvințel scris. Deși scurte, provestirile sale reușesc să comprime într-un mod magistral esențialul din aproape orice. Cehov nu a încercat să se ia prea în serios iar acesta a fost principalul reproș pe care i l-au adus criticii săi. Eu cred însă că tocmai acest detaliu, care nu e deloc doar un simplu detaliu, i-a permis să fie atât de dezinvolt, nonșalant și tranșant în același timp.

La nebunie mi-a plăcut caracterizarea pe care i-a făcut-o Lucian Raicu:

Blândul, delicatul, sfielnicul Cehov, cel ce – observa Tolstoi – roșește ca o fată, este mai dur decât Tolstoi (pe care nu ni-l închipuim roșind cu una, cu două) cu lumea, cu omul, cu personajele sale, mai rece, mai crud, mai rău…

Cehov a fost bun prieten cu Tolstoi, cel care a scris „Război și Pace” reproșându-i în dese rânduri, mai în glumă, mai în serios, că povestirile și personajele sale nu au nicio finalitate, niciun răspuns mulțumitor la problemele epocii. Însă Cehov era de părere că un scriitor ar trebui să ridice întrebări, nu și să răspundă la ele.

Pastilele Cehov

Pentru mine povestirile lui Cehov acționează precum un medicament. Când mă simt deprimat sau bolnav îmi sunt de ajuns două trei povestiri, administrate sec, fără apă, să mă pun pe picioare. Iar atunci când sunt din cale afara de vesel sau de agitat, îmi iau doza de Cehov și mă liniștesc ca prin minune. Niciun medicament nu a reușit să aibă până acum același efect pe care l-au avut în cazul meu “pastiluțele” distinsului medic Anton Pavlovici Cehov.

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *