Jurnal – Chuck Palahniuk

Am făcut cunoștință cu Chuck Palahniuk citind „Supraviețuitor” și mi-a plăcut atât stilul scriitorului american, cât și tema aleasă. Așa că m-am scormonit de mărunțiș și mi-am cumpărat „Jurnal”. Citisem eu pe nu știu unde că ar fi cea mai apreciată carte a sa de către critici. Așa că am pornit la drum plin de entuziasm.

„Jurnal” m-a dezamăgit doar pe jumătate, sau mai degrabă pe un sfert. Am regăsit același stil din „Supraviețuitor”, poate puțin mai vulgar, dar am dat în schimb peste o acțiune plină de twisturi și chestii șocante, demnă de un film hollywoodian. Nu știu cum sunteți voi dar eu mă enervez la culme când dau peste vreo carte care vrea să scoată senzaționalul din orice întâmplare.

Despre o pictoriță obeză

Cartea lui Chuck Palahniuk are forma unui jurnal, nu degeaba poartă și titlul de „Jurnal”, acesta fiind scris din persepctiva unei pictorițe obeze și ratate – Misty Kleimann. Cu soțul aflat în comă în spital după o tentativă de suicid, Misty primește telefoane de la tot felul de persoane conform cărora soțul, pe când nu era încă legumă, în timp ce le redecora casele, le-a zidit diverse camere, lăsând mesaje obscene pe pereți.

Avansând în descifrarea jurnalului lui Misty, care e destul de confuz de altfel, aflăm că visul acesteia era să devină o mare pictoriță dar, așa cum se întâmplă de obicei, s-a măritat, a născut, s-a făcut cât casa și s-a angajat ca chelneriță. Tentativa de suicid a soțului ei schimbă însă totul, Grace Wilmot, soacra lui Misty încurajând-o pe aceasta să se reapuce de pictat. Însă, cel puțin la început, socoteala din târg nu prea se potrivește cu cea de acasă.

Pe desenul ratat din fața ei, culorile sunt îmbâcsite și se scurg pe hârtie. Copacii zici că sunt relee de transmisie. Oceanul zici că-i o lavă fierbinte, o budincă de ciocolată sau pur și simplu șase dolari risipiți de-a-mpulea pe guașe. Misty rupe coala și-o mototolește. Mâinile i s-au înnegrit de la câte rateuri și-a mototolit azi. O doare capul. Misty închide ochii, își presează mâna pe frunte și-o simte lipicioasă de la vopseaua umedă.

Așa cum am precizat și mai sus, stilul lui Palahniuk nu m-a dezamăgit, dar nici nu m-a surprins cu nimic. Parcă așteptam totuși mai mult. Relatarea anumitor întâmplări sunt însă absolut delicioase și nu de puține ori buzele mi s-au curbat a zâmbet în timpul lecturii. Bineînețeles că n-au lipsit nici descrierile scârboase, dar asta e altă treabă.

Când stai pe budă ore-n șir, desenând prostii pe hârtia igienică până când ți se scurge curul de tot în gaură – ia o pilulă. Când nu mai cobori la lucru și rămâi în cameră și telefonezi la room service. Când le spui tuturor că ți-e rău ca să rămâi zi și noapte desenând peisaje pe care nu le-ai văzut niciodată, atunci e cazul să iei o pilulă.

Până la un moment dat acțiunea romanului e chiar plauzibilă, realistă, dar pe măsură ce te apropii de sfârșit îți vine să te iei cu mâinile de cap. Vei afla că de fapt totul e o mare conspirație, oamenii vor muri pe capete și bla, bla, adică ca într-un scenariu de film ieftin. Iar acest aspect nu prea mi-a plăcut și cred că din acest motiv voi lua momentan o pauză cu Chuck Palahniuk.

Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.

foto