JK Rowling e convinsă că detectivul Strike va deveni mai celebru decât Harry Potter

silkwormDupă ce a publicat de scurt timp al doilea volum ce îl are în prim plan pe detectivul Cormoran Strike, „The Silkworm”, scriitoarea bitanică JK Rowling, autoarea celebrei serii Harry Potter, a declarat într-un interviu acordat recent publicației The Guardian că este convinsă că detectivul Strike se va bucura de un succes mai mare decât Harry Potter.

Primul roman din seria Cormoran Strike, “The Chuckoo’s Calling” a fost publicat în cursul anului trecut, JK Rowling folosind pseudonimul Robert Galbraith.

Am vrut să îmi dovedesc mie însămi că pot scrie o carte care să fie publicată pe merit. „De ce mai ai nevoie de o confirmare?”, m-a întrebat un prieten, iar eu i-am răspuns că trebuie să fii scriitor să înțelegi acest lucru, a declarat Rowling atunci când a publicat al doilea volum al seriei.

De menționat că prima carte Cormoran Strike nu s-a bucurat de prea mari vânzări anul trecut, până când nu a fost dezvăluită adevărata identitate a autorului. După ce s-a aflat că Robert Galbraith este un pseudonim folosit de Rowling, vânzările au explodat, The Chuckoo’s Calling devenind cea mai vândută carte de pe Amazon.

JK Rowling are planuri mari cu detectivul Cormoran Strike, aceasta plănuind chiar să depășească seria Harry Potter, atât ca popularitate, cât și ca număr de cărți scrise. Cei interesați să afle mai multe despre acest subiect, pot citi interviul de pe The Guardian, publicat în urmă cu câteva zile.

jk rowling

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *