Idiotul lui Dostoievki – romanul care mi-a provocat două nopți de insomnie

Idiotul lui Dostoievki – romanul care mi-a provocat două nopții de insomniiAveam, cred, în jur de 20 de ani când am citit Idiotul de Fiodor Mihailovici Dostoievski. Până la acel moment mai citisem din zestrea celebrului scriitor rus doar Crimă și Pedeapsă. Țin minte că Idiotul a avut un impact deosebit asupra mea, ultimele pagini m-au șocat atât de tare încât în primele două nopți de la lectura romanului nu am reușit să dorm deloc; mă zvârcoleam haotic prin pat, eram incredibil de agitat și mă plimbam în toiul nopții prin cameră, în beznă, încercând să pun cap la cap elementele din cartea pe care tocmai o terminasem de citit.

Libris.ro

Un personaj idiot

Prințul Mîșkin e personajul principal al romanului lui Dostoievski și e considerat drept un idiot de către ceilalți participanți la acțiune din cauza bolii sale (epilepsia fiind asemănată în acele vremuri cu idioțenia). În ciuda acestei însușiri prințul Mîșkin e cel mai naiv, bun și inocent personaj din romanul lui Dostoievski și chiar, m-aș încumeta eu să afirm, din întreaga literatură. Scriitorul rus a reușit să-și creioneze personajul într-un mod incredibil. Plus că a folosit o tehnică diferită în schițarea trăsăturilor prințului Mîșkin. Daca în celelalte romane ale sale Dostoievski se folosește de zbuciumul interior al personajelor pentru a le descrie, Lev Nikolaevici Mîșkin este caracterizat doar din prisma celorlalte personaje, pe baza relațiilor pe care le stabilește cu acestea.

Mie, personal, mi s-a părut că Dostoievski s-a folosit de boala lui Mîșkin doar pentru a realiza o metaforă și a lovi în moravurile epocii sale. De fapt nu prințul este cel bolnav ci întreaga societate, și tocmai din acest motiv încercarea lui de a se integra în mijlocul ei este sortită eșecului. Oamenii nu vor în preajma lor un om curat și incoruptibil, nu vor un Mesia iar ori de câte ori vor avea de-a face cu un asemenea individ nu vor ezita să-l linșeze – acesta mi s-a părut a fi, în linii mari, mesajul pe care a dorit să ni-l transmită Dostoievski.

Ce chip extraordinar!, răspunse prințul, și sunt convins că nici soarta ei nu este din cele mai banale. E plină de voioșie și totuși se vede că a suferit mult, nu-i așa? O trădează ochii și, uite, pomeții aceștia delicat conturați, aceste două punctulețe sub ochi, la curmătura obrajlor. E plină de mândrie; ba și de orgoliu, poate; dar n-aș ști să spun dacă e bună sau rea la suflet. Ah, ce mult aș vrea să fie bună! Atunci totul ar fi salvat!

Idiotul e un roman complicat. Personajele, numeroase la număr, sunt extrem de complexe iar acțiunea romanului, deși curge lent până la un moment dat, este presărată de o grămadă de idei filosofice și sociale la care însă nu se încearcă găsirea unui răspuns, ci acestea rămân suspendate oarecum în aer. Poate că de aceea mi-au trebuit două nopți albe pentru a descifra romanul scriitorului rus.

Printre bolnavii aflați în tratament la profesorul meu, am cunoscut un om care a stat întemnițat doisprezece ani; avea crize dese, iar când era prea surescitat plângea, o dată a încercat chiar să se sinucidă. Omul acesta mi-a povestit viața lui din închisoare. Era foarte tristă, dar, vă asigur, nu și viață de nimica. Toate impresiile lui se reduceau la prietenia cu un păianjen și la un copăcel ce-i creștea sub fereastră.

Condamnatul la moarte

Una dintre cele mai interesante scene din tot romanul este relatarea, prin glasul prințului Mîșkin, trărilor unui condamnat la moarte care trece de la supliciul infernal al apropierii sfârșitului la bucuria prilejuită de grațierea sa. Această secvență are un simbolism aparte întrucât și Dostoievski a trecut printr-o experiență asemănătoare atunci când a fost condamnat la moarte în 1849.

Ești cam epileptic, observă Aleksandra; dumneata, prințe, ai vrut, probabil, să demonstrezi că nici clipita cea mai scurtă nu trebuie disprețuită, iar uneori cinci minute valorează mai mult decât o comoară. Toate acestea sunt cât de poate de lăudabile, dar, dacă-mi dai voie, o dată ce prietenului dumitale care ți-a povestit toate aceste grozăvii… i s-a comutat pedeapsa, prin urmare i s-a acordat această viață infinită. Ei bine, ce-a făcut el apoi cu această bogăție a lui? A trăit calculând fiecare clipă?

Asupra acțiunii din Idiotul nu vreau sa insist deloc. Mă tem că aș strica plăcerea cititorului de a-l descoperi singur pe Lev Nikolaevici Mîșkin iar la o asemenea crimă oribilă nu vreau să iau parte.

Cartea poate fi cumpărată de la elefant.ro sau libris.ro.

Un Comentariu la “Idiotul lui Dostoievki – romanul care mi-a provocat două nopți de insomnie”
  1. mircea says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *