Gone Girl – un mindfuck superb de la David Fincher

Nu suport actoria lui Ben Affleck și de aceea am ezitat ceva până să mă uit la Gone Girl. Totuși am fost curios să văd cine a regizat filmul iar atunci când am citit pe IMDB numele lui David Fincher, cel care a regizat printre altele Fight Club, Seven și Zodiac am trecut peste orice prejudecăți.

O să fiu franc și o să mărturisesc că Gone Girl m-a făcut atent încă din primele secunde. Filmul începe cu vocea răgușită și tristă a lui Affleck (inițial mi s-a părut că-l aud pe Nicholas Cage):

Mă gândesc mereu la capul ei. Îmi închipui că îi crap frumoasa țeastă, debobinându-i creierul și încercând să aflu răspunsuri la întrebările esențiale ale oricărei căsnicii. La ce te gândești? Cum te simți? Ce ne-am făcut unul altuia?

Aflăm apoi că Nick Dunne (Ben Affleck) este un scriitor de mâna a doua care deține împreună cu sor-sa, Margo, un bar în mijlocul orașului – The Bar. Genial nume, n-am ce spune. În ziua aniversării celui de-al cincilea an de căsătorie, Nick descoperă însă că soția sa Amy (Rosamund Pike) a dispărut. Aparent relaxat, Nick sună la poliție, anunță dispariția soției iar apoi tot orașul pornește în căutarea frumoasei Amy. În timpul investigațiilor întreprinse de poliție apar tot felul de indicii de natură să-l incrimineze pe Nick.

Acțiunea se desfășoară pe două planuri. Unul care ni-l prezintă pe Nick și altul în care ne este prezentată soția acestuia – Amy, prin intermediul jurnalului în care aceasta își nota cele mai importante evenimente.

Filmul nu e chiar ușor de digerat. Ridică câteva probleme destul de interesante privitoare la căsnicie și relația dintre soți. Plus că toate aceste aspecte sunt privite din perspectiva unui sociopat – ceea ce face ca filmul să fie mult mai interesant.

Gone Girl cuprinde răsturnări de situație, întrebări la care să meditezi după finalul filmului, relații interpersonale tratate din diverse unghiuri – toate acestea fiind regizate impecabil de David Fincher.